Ziarul nostru a mai publicat texte dedicate problematicii aromane - una dintre temele de istorie nationala care e acoperita, din pacate, de-un strat gros de ignoranta - si asta nu doar la nivelul opiniei comune, ci si la cel al intelectualitatii si a

Ziarul nostru a mai publicat texte dedicate problematicii aromane - una dintre temele de istorie nationala care e acoperita, din pacate, de-un strat gros de ignoranta - si asta nu doar la nivelul opiniei comune, ci si la cel al intelectualitatii si al clasei politice.
In ultimii ani s-a auzit si pe la noi ca exista doua tabere printre aromanii insisi: una care se revendica de la Alexandru Macedon si care se considera altceva decat romani (partizana a declararii aromanilor drept minoritate nationala, nu doar in tarile balcanice unde traiesc multi dintre ei, ci si in Romania) si alta care considera ca aromanii sunt pur si simplu romani. Ceva mai speciali, dar romani.
In raport cu aceste doua tendinte circula si doua atitudini: una de condamnare a aromanilor "disidenti", "antiromani" chiar, cei care vor sa fie declarati minoritate nationala - si alta care ii condamna drept oportunisti pe aromanii care se considera romani si nimic altceva.
In paginile care urmeaza va oferim un interviu pe tema de mai sus cu unul dintre cei mai proeminenti intelectuali de origine aromana - domnul Tiberiu Cunia, din Syracuse, USA. Interviul are calitatea ca exprima nu doar punctul de vedere al unei personalitati bine cunoscute in lumea stiintifica anglo-saxona, si nu numai, ci si pe aceea ca vine din afara tarii, dintr-o lume care nu poate fi banuita de jocuri de interese in raport cu opinia romaneasca din tara sau cu puterea de la Bucuresti.
Dar mai presus de toate, asa cum veti constata, e vorba de-un punct de vedere care exprima pretuire pentru Romania, considerata tara mama si pentru aromani, dar aduce argumente de maxima seriozitate asupra specificitatii consistente a aromanilor in raport cu daco-romanii (cum ii numeste dl. Cunia), o specificitate neostentativa, nediscriminatorie, dar de necombatut.
Stimabilul domn Cunia are in spate, la cei 80 de ani de viata pe care i-a implinit chiar anul acesta, o biografie spectaculoasa. Nascut in Edessa, Macedonia (Grecia de azi), cu studii complete in Romania, domnia sa a emigrat in Franta unde si-a completat studiile la Scoala Nationala de Ape si Paduri de la Nancy. Ulterior a ajuns in Canada la "Canadian International Pape Co", unde s-a afirmat atat in activitatea de productie, cat si in cea de cercetare. Dupa studii de Matematici Aplicate la Universitatea McGill din Montreal si dupa ce se afirma in lumea stiintifica prin contributii de seama care ii poarta numele, profesorul Cunia este chemat sa predea la Facultatea de Silvicultura a celebrei Universitati Yale din statul american New York pentru ca, in cele din urma, sa se stabileasca in orasul american Syracuse, ca profesor la "College of Environmental Science and Forestry" al Universitatii din Syracuse. Si inca o precizare: este unul dintre putinii romani laureati ai premiului Von Humboldt.
Mai mult insa decat notorietatea stiintifica, ceea ce il recomanda pe domnul Cunia drept o autoritate de varf in chestiunea aromana nu este originea sa, ci cariera de vechi luptator pentru cauza aromana, inteleasa nu numai in context romanesc, ci si in context international. Domnia sa este, printre altele, unul dintre cei mai reputati initiatori ai curentului modern de renastere nationala a aromanilor. Alaturi de alte nume de rezonanta ale renasterii aromane din toata lumea, precum germanul Vasile Barba, francezul Nae Caranica, americanii Reli Ciufecu sau Pascal Marcu ori macedoneanul din Skopje, Dina Cuvata, oaspetele interviului nostru a contribuit la actiunea concertata, pe plan mondial, de dobandire a unor drepturi pentru comunitatea aromana din toata Europa, dar mai ales - si in mod surprinzator pentru un om al stiintelor exacte - este initiatorul si sponsorul unor actiuni culturale de conservare a identitatii aromane precum "Editura Cartea Aromana" din Constanta, "Rivista di Litiratura shi Studii Armani" pe care o lucreaza singur la Syracuse si - nu in ultimul rand - este creatorul unui sistem de scriere (alfabet, reguli gramaticale) mult comentat in lumea lingvistilor, dar care s-a raspandit deja printre aromanii din toata lumea.
Acestea fiind stiute, sa trecem la interviu.

O falsa disputa terminologica

Red. - Faceti parte din grupul de aromani care sustin specificitatea etnica a acestei populatii - si de aceea nu odata ati fost acuzat de "disidenta antiromaneasca". Mai ales ca, desi inginer de formatie, v-ati implicat in chestiuni de lingvistica, punandu-va in cap nu putini specialisti in domeniu. De cand are de-a face silvicultorul cu lingvistica?
- Eu nu lingvistica am vrut sa fac, imi ajungea cariera mea stiintifica - dar, ca aroman, mi-am dat seama ca problemele de limba stau la baza tentativei noastre de renastere nationala. Daca sustii ca limba aromana este totuna sau altceva decat limba romana, te-ai plasat intr-o parte sau alta a baricadei.
Poate ca lucrurile au plecat de la o intamplare anume.
Prin vara anului 1996 treceam prin Bucuresti acompaniat de doctorul Ionel Zeana, unul dintre marii nostri poeti de limba aromana, acum decedat. El m-a luat cu sine la o adunare aromana care tocmai se tinea la o biblioteca langa Cismigiu.
Reamintesc ca nu cu mult timp in urma fusesem acuzat de Hristu Candroveanu in revista Desteptarea ca as fi declarat ca eu nu ma simt roman - ca atare, sala astepta cu un interes tensionat parerea mea.
S-au tinut mai multe conferinte, toate in limba romana. Evident a fost atacat grupul de la Freiburg, condus de Vasile Barba, pentru ca ar sustine ca limba aromana nu este un dialect al limbii romane, ci o limba separata. Mai mult, cei care (si aici eram vizat direct) propun schimbarea scrierii traditionale o fac tocmai cu scopul de a se separa de romani.
La inceput n-am vrut sa intervin: avand experienta acestor discutii, stiam ca ele degenereaza repede in acuzatii. Ele sunt sterpe si duc doar la animozitati care nu schimba parerile nimanui. La invitatia istoricului Zbuchea am raspuns totusi.
Reiau acum, in esenta, ceea ce am spus atunci.
La intrebarea daca suntem sau nu suntem romani, raspunsul depinde decisiv de modul cum definesti ce inseamna a fi roman. Am inceput cu paradoxul ca noi, tocmai in functie de aceasta definitie, suntem si nu suntem romani. Un cilindru vazut dintr-o directie apare ca un cerc, vazut din alta apare ca un dreptunghi - or el nu este nici una, nici alta. In scolile romanesti ale secolului 20 ni se spunea ca noi, aromanii, suntem acelasi popor cu daco-romanii, dar noi stiam ca suntem autohtoni in Balcani si ca ne tragem din Alexandru Macedon. La scoala nu auzeam asa ceva si nici ca romanii s-ar trage si ei din Alexandru. Mai tarziu, crescand, am constatat ca daco-romanii i-au lasat pe greci sa-l revendice pe Alexandru ca fiind un grec de-al lor, iar mai de curand si pe slavii mecedoneni sa faca acelasi lucru. Prin urmare, daco-romanii care declara foarte zgomotos ca le-am fi frati nu s-au deranjat sa riposteze la manevrele prin care grecii si slavii ne-au bagat, cu anasana, in familie cu ei - ori s-au varat ei in familie cu noi.
De aceea, fara sa am la indemana cine stie ce dovezi stiintifice, eu unul cred ca din punct de vedere genetic (si nu lingvistic) aromanii sunt, cumva, mai apropiati de greci si albanezi decat de romani.
S-a intamplat vreme de sute de ani ceea ce se intampla in ultimul secol cu familia mea, Cunia, in Grecia si Macedonia iugoslava. Grecomanii spun ca suntem greci latinizati, iar filoromanii ca suntem traci romanizati - or, eu cred ca aici e o chestiune de cultura si de context istoric. Daca toti aromanii din Romania care spun ca suntem romani ar fi trait in Grecia, azi ar sustine ca suntem cu totii greci! Si viceversa: aromanii grecomani din Grecia de azi, daca ar fi trait in Romania, ar sustine ca suntem cu totii romani.
Intorcandu-ma la familia mea: destinul a facut ca cei cinci frati (si surori) ai tatalui meu sa fie azi produsul a diferite culturi: cei din Serbia se considera sarbi, cei din regiunea Bitolia (Macedonia slava) se considera macedoneni-slavi, iar cei din Salonic, desigur, se considera greci. Si asta chiar daca toti spun ca sunt la origine vlahi. Vlahi, nu romani - cum s-ar grabi sa inteleaga unii. Evident, eu, care am crescut in Romania, ma consider roman. Toate acestea nu ne impiedica - atunci cand se intampla sa ne intalnim - sa discutam in contradictoriu despre originea noastra... in limba aromana!

- Stiu ca exista o viata aromana si in emigratia americana: aromanii de-acolo cum isi considera ascendenta?
- In statul Ohio, la Akron, am mai multi veri. Ei mai pastreaza legaturi cu restul familiei, dar se considera macedoneni-slavi, in timp ce copiii lor - dupa schema descrisa mai inainte - se considera pur si simplu americani. Cand m-am dus de i-am vazut prima data - era prin 1956 - am intrebat sotia unuia dintre ei daca stie aromaneste. Pentru ca folosisem cuvantul englezesc "romanian", ea a raspuns repede ca nu, dar mai apoi, cand m-a auzit vorbind aromaneste cu varul meu, a sarit imediat in sus si a zis: "Ma, aesta limba u zburascu s-mini". Adica, limba asta o vorbesc si eu. Romanii pe care ii intalnise ea la Akron vorbeau o limba pe care nu o intelegea, iar ei, proveniti din Macedonia slava, erau integrati in comunitatea aromana, nu in cea romaneasca de acolo.
Alt caz. La Toronto exista un grup de aromani - vreo cateva sute de persoane - venit din satul aromanesc "Amer", din Pindul grecesc. Multi mai vorbesc aromaneste intre ei, dar limba lor oficiala este greaca - desi se considera deopotriva, ca etnie, si vlahi.
Se spune ca in secolul trecut un prim-ministru al Greciei, Coletti, s-a intalnit la Paris cu demnitarul roman Ghica, caruia Coletti i-a spus ca parintii sai vorbesc o limba asemanatoare celei romanesti, dar ca el se considera grec. La fel Ducakis, fost candidat la Presedintia SUA, spunea ca e grec, desi mama sa era aromanca, iar la biserica din Syracuse unde cantam la cor am constatat ca multi dintre coristii pe care ii stiam de greci erau in parte aromani sau aromani curati. La Bridgeport exista o comunitate aromaneasca venita din Albania si care se considera romaneasca (si-a construit o biserica ce tine de episcopia romaneasca de la Vatra, Michigan) si inca una care se considera greceasca si face parte din biserica greceasca din America. Misterul e simplu: primii vin din Albania aflata candva sub influenta culturala romaneasca, ceilalti vin din Grecia.

- Intorcandu-ne acum la chestiunea roman-aroman de la care am pornit...Parabola cu fratele mai mic (dar mai puternic !).
- Ei, da. Acum putem sintetiza. Spun ca sunt si roman si aroman, pentru bunul motiv ca eu ma simt si una, si alta! Sunt aroman cand definitia romanului este aceea de daco-roman si sunt si roman prin educatia pe care am primit-o, dar si in acceptia larga a cuvantului roman care cuprinde toata populatia care vorbeste o limba neolatina in Balcani.
Aromanii din Macedonia, Albania sau Grecia au clara constiinta ca ei sunt altceva decat romani dar, in acelasi timp, frati cu acestia. Altfel de ce si-ar fi declarat, numai in acest secol XX de doua ori, independenta sub numele de Republica Pind? De ce au un alt imn national (Dimandarea Parinteasca), o alta zi nationala?
Am auzit pareri asemanatoare cu a mea si din partea unor aromani din Romania care sunt convinsi ca din punct de vedere lingvistic - si, cumva, si genetic - romanii sunt natia cea mai apropiata de noi. Asta nu inseamna ca, asa cum a procedat generatia mea din trecut care a luptat, si-a dat viata pentru neamul romanesc, n-o vom face la fel oricand va fi nevoie.

- Una dintre marile izbanzi in lupta de renastere nationala a aromanilor este Recomandarea 1333 a Consiliului Europei. Au trecut destui ani de la adoptarea ei si sperantele puse de suflarea aromana - in frunte cu liderii ei care au obtinut-o si printre care va numarati - nu s-au adeverit. Faptul acesta va face pesimist?
- Nu neaparat pesimist, dar marturisesc ca m-as fi asteptat la mai mult. Daca nu in cazul unor tari traditional ostile aromanilor - precum Grecia, partial Bulgaria sau Albania - dar sigur din partea Romaniei, tara noastra sora si chiar mama! Doar cativa parlamentari si demnitari romani stiu si tin cont de aceasta Recomandare, in primul rand aceia care ne-au si sprijinit atunci la Strasbourg.
Sa ne mai amintim o data. Scolile in limba romana din secolul trecut au esuat in buna masura. Dupa aproape 80 de ani de invatamant romanesc, limba romana n-a cuprins masele - cum se spune. Copiii mergeau la scoala romaneasca, dar afara se jucau in limba aromana. Scolile romanesti au dislocat elita aromana si au contopit-o in masa romaneasca, imbogatind-o, dar folosul pentru neamul nostru a fost unul foarte slab.

- Poate nu chiar atat de slab daca reamintim ca cei mai multi dintre luptatorii care au obtinut de la Consiliul Europei vestita (chiar daca nu si foarte rodnica) Recomandare 1333 au provenit din cultura romana - si in primul rand dvs. si domnul Vasile Barba, de la Freigurg. Necazul cel mare - sau dezamagirea, sa-i zicem mai bine - vine de-acolo ca oficialii romani din ultimele decenii, inclusiv cei de dupa revolutie, n-au elaborat o strategie clara in privinta aromanilor din Romania. Fie din ignoranta, fie din neglijenta - fie chiar, cum am auzit pe undeva, din dorinta de a nu supara Grecia, care ne sprijina in eforturile de integrare europeana.
- O fi si asa, nu comentez. Eu doar redau fapte. Uitati-va pe lista cu subventii pentru diferitele minoritati nationale din Romania si ne veti gasi, ca de obicei, pe ultimul loc. Asa va trebuie - vor zice moralistii - daca vreti sa va considerati, ca si maghiarii si nemtii, o etnie aparte in raport cu noi, romanii.
Domnule! Va sa zica, pentru ca disputa dintre cele doua orientari pe care le-am amintit la inceput nu s-a transat (si, dupa parerea mea, nici nu se va transa curand), noi avem numai de pierdut: pentru ca nu suntem totuna cu romanii, ci doar frati, legea romaneasca ne ignora, in timp ce pe ceilalti, neromanii clari, legea ii protejeaza!
Ingaduiti-mi sa ma intorc la ceea ce eu cred ca este foarte important: gandirea minata de prejudecati (poate si de resentimente) a unora. Falsa disputa terminologica - asa cum sper ca am demonstrat - dintre aroman si roman. Ganditi-va la analogia cu o familie. Cu multi copii. Cat timp sunt mici si impreuna ei se simt parte a aceleiasi familii. Sigur ca dupa ce cresc ei se imprastie si fiecare isi face un cuib al sau - dar asta nu inseamna ca ei s-au lepadat de familie. Fratii raman tot frati! Asa si cu noi. Noi, aromanii, ne-am nascut cu 250 de ani mai inainte, am trait in aceeasi familie 400-500 de ani, am apucat pe un drum al nostru si astazi vrem sa ne facem o casa a noastra. Fratele mai mic, romanul, a avut mai mult noroc, si-a facut casa mare mai repede (Stat), acum vreo 150 de ani. Foarte bine: azi poate sa ne ajute sa ne facem si noi casa noastra!
...Ne va auzi oare?


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.