Cea mai populara familie regala

Paradoxal cum, in Romania mai mult decat oriunde altundeva, scandalurile se isca precum focurile de paie, in vreme ce adevaratele dezbateri (despre de ce si cum facem teatru, despre ce si cum ar trebui sa vorbim pe scena) sunt ocolite cu grija elefantului in magazinul de cristaluri. Dupa ce, la Gala HOP de la Mangalia, cateva texte izolate in care se folosea un limbaj agresiv au dus la lungi discutii despre vulgaritatile preferate de tanara generatie, iata ca, acum, un spectacol al lui Mihai Maniutiu e criticat de reprezentati ai autoritatilor locale pentru nuditate, erotism si alte asemenea atentate la corectitudinea politica.
Paradoxul, in acest caz, e ca, in montarea celebrului regizor, piesa Sarei Kane "Iubirea Fedrei" e departe de a fi atat de socanta pe cat ar fi lasat textul sa se banuiasca si inca si mai putin daca ne gandim la versiunile ei scenice care le-au ridicat parul maciuca spectatorilor britanici. Spatiul principal de joc (publicul e condus spre sala de spectacol pe un traseu initiatic, populat de capete umane strigand prin fante zabrelite, pe jos, pe deasupra, pe peretii laterali, trecand printr-o camera in care, intr-o cusca, se zbate Lena, iubita-victima a lui Hipolit) e o sectiune intr-un submarin - caci regatul lui Tezeu e o lume submersata - in care, printr-o subtila iluzie vizuala, personajele Sarei Kane par fiinte gigantice, statuare. "Cea mai populara familie regala": tatal Tezeu, vesnic plecat la razboi, mama Fedra, fiica ei naturala, Strophe, si fiul vitreg, Hipolit, adorati de popor, niciodata vazuti, consumandu-se in orgii sexuale, incest si reverii la fel de pacatoase.
Ca de obicei, Mihai Maniutiu e atras in "Iubirea Fedrei" de mecanismele tragediei antice, de "hybris" si "nemesis" (pe care le-a explorat in egala masura in "Persii" sau "Electra"), de decaderea ritualica a divinului in uman ("Experimentul Iov"), de redemptiune, de resursele contemporane ale sacrului ("Shoah. Primo Levi"). Textul Sarei Kane e un mediator, ideal, s-ar putea zice, intre lumea prabusita in sine, guvernata de "Dei otiosi", a zilelor noastre, si lumea mitica a "Hippolit"-ului lui Euripide si a "Fedrei" lui Racine. Iar structura spectacolului, cu al sau cor antic, cantand familiei regale un "La multi ani" in raspar, e cea a unei tragedii desacralizate si exsangvinate, cu eroi deveniti umbre lascive ale prototipurilor lor. In rolul semi-retardatului Hipolit, excedat de viata si prea mult sex, Zoltan Lovas e un Dionisos in versiune mult prea umana, in timp ce in Fedra, arzand de dorul de a-si cunoaste fiul vitreg in cea mai intima dintre ipostaze si inscenandu-si rafinat sinuciderea, pentru a le supravietui tuturor celorlalti, Irina Wintze se dovedeste din nou o mare actrita (Ovidiu Ghinita, in rolul preotului/ doctorului si Liliana Balica, in cel al lui Strophe, le sunt excelenti parteneri de scena). Si da, daca mai era nevoie s-o spunem, Hipolit si Fedra se dezbraca pe scena: dezgolirea tine, intr-un spectacol despre sexualitate si animalitate, de ritualul unei decorticari a fiintei umane, in tot ce are ea mai autentic.
Teatrul Clasic "Ioan Slavici", Arad * "Iubirea Fedrei" de Sarah Kane * Traducere de Eugen Wohl * Regia: Mihai Maniutiu * Decorul: Dinu Pacurar * Costumele: Cristian Rusu * Miscarea scenica: Vava Stefanescu * Video: Lucian Moga, Vava Stefanescu, Eduard Goia * Light-design: Lucian Moga * Cu: Zoltan Lovas, Irina Wintze, Ovidiu Ghinita, Liliana Baliga, Calin Stanciu, Carmen Vlaga, Andrei Elek, Ioan Peter, Mariana Tofan-Arcereanu, Sorin Calota, Carmen Butariu, Angela Petrean, Bogdan Costea, Catalina Pop, Marian Parfeni

---

Despre autor: