Nici cand era fotbalist nu deborda de inteligenta, insa multora dintre noi ni s-a parut ca dibuim in apatiile, tacerile sale si morga aparent sobra indicii de seriozitate, bun simt si chiar desteptaciune. Am comis astfel eroarea de a-l considera impr
Nici cand era fotbalist nu deborda de inteligenta, insa multora dintre noi ni s-a parut ca dibuim in apatiile, tacerile sale si morga aparent sobra indicii de seriozitate, bun simt si chiar desteptaciune. Am comis astfel eroarea de a-l considera impregnat de spiritul german, ceea ce acum ne dam seama ca a fost o mare gogomanie, intrucat Ionut Lupescu nu s-a molipsit cu nimic de la nemti, ci mai degraba de la numerosii refugiati, indeosebi din Orientul mai mult sau mai putin indepartat, care s-au aciuat in respectiva tara. S-a insistat exagerat de mult asupra poreclei Kaiser pe care cica i-a aplicat-o presa germana, insa nici macar acest lucru nu este integral adevarat, intrucat el a fost numit astfel intr-unul din cele doar cateva contexte favorabile, iar de acest lucru s-a facut vinovat un ziarist matol, ori vreun Ilie Dobre local. Desigur, nu se poate spune ca n-ar fi avut ceva eleganta, insa nu in joc, ci mai degraba in atitudinea de pe teren, care aducea cu batosenia unui chelner sau majordom la bordelul pentru homosexuali. Exact asa pasa Lupescu, identic felului in care cei pomeniti mai sus puneau plachia pe masa ori aduceau pe o tava nota de plata pentru serviciile oferite.
In fandositul asta tot timpul au colcait rautatea maladiva, complexul neispraveniei si invidia fata de fostii sai colegi de echipa de la inceputul anilor '90, neputandu-le ierta acestora ca s-au realizat mult mai dihai decat el si ca au fost intens mediatizati de presa din intreaga lume. Hai sa fim seriosi, crede cineva ca cel care a zamislit neinspirata sintagma "Generatia de aur", precum si cei care am preluat-o ulterior, s-a/ne-am gandit vreo clipa in momentul utilizarii acesteia si la Ionut Lupescu? Fara indoiala ca era si el membru, insa era integrat ceva mai acana, pe la etcetera. Asa se explica si faptul ca anul trecut, cand cu alegerile pentru presedintia FRF, s-a transformat subit dintr-un contestatar vehement al lui Mircea Sandu intr-un dezgustator si umil slugoi al acestuia, iar asta numai pentru ca i s-a parut lui ca in acest mod ii da una peste bot lui Gica Popescu, pe care mereu l-a considerat drept marele sau rival. Dupa mintea lui, "Baciul" s-a aflat in prim-planul primei reprezentative, iar apoi drept consecinta a prestatiilor de la aceasta a intrat in vizorul catorva din marile echipe ale Europei doar datorita protectiei si sprijinului pe care mereu i le-a asigurat marele conspirator din spatele Nationalei, Nelu Becali, asa cum si astazi ii spun fostii sai colegi, bisnitarii. Inclusiv prin reactia de zilele trecute la adresa stupidului esec al reprezentativei de juniori Under 17, care a ratat calificarea la "europenele" de anul viitor, Lupescu tot in Becali a vrut sa loveasca, acuzand-l pe tehnicianul respectivei echipe, machedonul Iancu Guda, ca era preocupat mai mult sa-i convinga pe tinerii jucatori sa semneze contracte de reprezentare cu firma celui mai cunoscut si influent impresar de la noi. Nu-i vorba, Lupescu s-ar putea sa aiba mare dreptate, insa ca sa vedeti cat natarau si orbit de rautate e, el a facut respectivele afirmatii simultan cu o grava acuza care i se aduce selectionerului Victor Piturca, anume ca incearca de mai multa vreme sa-l convinga pe foarte talentatul Razvan Cocis sa semneze tot cu firma lui Becali al batran, refuzul insistent al jucatorului de la Serif Tiraspol fiind pare-se motivul pentru care acesta si-a pierdut nu numai locul de titular, dar si pe cel de prima rezerva. Despre chestia asta nu mai vorbeste Kaiserul lu' peste, ca sa nu-si supere stapanii. Pai nu va spuneam mai sus ca are suflet de sluga!


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.