Coruptia din invatamantul superior
Toata lumea stie ca exista coruptie la nivelul invatamantului universitar, dar nimeni nu vorbeste, este de parere ministrul Educatiei si Cercetarii, Mihail Hardau. "Stiu ca exista coruptie si stiti si dumnea

Coruptia din invatamantul superior
Toata lumea stie ca exista coruptie la nivelul invatamantului universitar, dar nimeni nu vorbeste, este de parere ministrul Educatiei si Cercetarii, Mihail Hardau. "Stiu ca exista coruptie si stiti si dumneavoastra la fel de bine. Toata lumea stie, dar nimeni nu vorbeste. Este cazul ca lucrurile sa se indrepte spre comportamente normale, de o anumita moralitate, de respect fata de munca", a declarat Mihail Hardau. "Partea proasta este ca foarte usor se realizeaza parteneriate care nu sunt chiar in regula intre studenti si profesori. Parteneriatele acestea trebuie sa fie de alta natura. Pana la urma, cred ca lucrurile se vor regla tocmai prin concurenta pe care o va oferi piata muncii. Fiecare student, pana la urma, va ajunge in situatia in care el va cere sa i se dea mai mult in universitate, pentru a fi mai pregatit pentru piata muncii. Spatiul academic, spatiul european ridica foarte multe probleme de adaptare. Nu va fi usor, trebuie sa fii bine pregatit sa intri pe piata europeana", a subliniat ministrul Educatiei si Cercetarii. Mihail Hardau crede ca un student bine pregatit si bine educat poate fi bulversat daca ar avea nesansa sa ajunga "intr-un mediu universitar unde vede, in stanga si in dreapta, diferite favoritisme".

Ierarhizarea universitatilor, pe standarde de calitate
Universitatile vor fi ierarhizate pe anumite standarde de calitate, viitori studentii putand astfel opta in cunostinta de cauza, a declarat ministrul Educatiei si Cercetarii, Mihail Hardau. Universitatile care nu se aliniaza noilor standarde de calitate, in mod implicit isi vor pierde studentii, este de parere ministrul Educatiei. El a precizat ca "si finantarea universitatilor, care acum se face pe cateva principii care au o tenta puternic egalitarista, dupa numarul studentilor, se va schimba. Universitatile care au calitate in educatie vor avea finantare mai imbunatatita", a spus Hardau. Cadrul legislativ a permis realizarea Agentiei pentru Calitate in Invatamantul superior, precum si a Agentiei pentru Calitate in Invatamantul Preuniversitar. "In octombrie, structurile de conducere ale agentiilor vor fi definitivate, se vor completa, metodologia de evaluare a calitatii fiind in faza de aprobare. Vom avea evaluari ale calitatii interne si evaluarea externa, care vor conduce in final la o ierarhizare pe anumite standarde de calitate, o ierarhizare a universitatilor", a declarat ministrul Educatiei si Cercetarii. Informatia privind "ierarhia" universitatilor va fi publica, lucru ce va conduce la o competitie intre universitati pentru a-si atrage studentii, este de parere Mihail Hardau. "Studentul va fi informat, parintii studentilor vor fi informati despre oferta educationala, care este nivelul calitativ al acestei oferte si, la finalul studiilor, care vor fi competentele sau abilitatile cu care vor fi inzestrati acesti absolventi. Fiecare va avea o decizie in cunostinta de cauza", a conchis ministrul Mihail Hardau.

"Acest an universitar coincide, in mod fericit, cu integrarea Romaniei in marea familie comunitara ceea ce ne obliga sa reflectam la provocarile suplimentare, care deriva din participarea noastra la Spatiul european al invatamantului superior si cercetarii. Asa cum am dovedit pe intregul parcurs al mandatului meu, desfasurat in conditii complexe create de numerosi factori care nu au depins intotdeauna de noi, voi manifesta aceeasi deschidere, sinceritate si disponibilitate pentru rezolvarea problemelor cu care ne confruntam de multa vreme. La acest inceput de nou ciclu universitar reafirm faptul ca reforma sistemului de invatamant superior va continua cu consecventa si va pune in centrul sau: asigurarea calitatii programelor de studii, realizarea cadrului national al calificarilor, continuarea procesului de modernizare a infrastructurii educationale si respectarea de catre toti membrii comunitatilor universitare a valorilor eticii si deontologiei academice. Fac apel si cu aceasta ocazie, la toti membrii comunitatii universitare la colaborare, implicare in intregul proces de educatie si cercetare, responsabilitate si incredere in capacitatea noastra de a realiza obiectivele pe care ni le-am propus."
Din mesajul ministrului Educatiei si Cercetarii, Mihail Hardau, prilejuit de inceperea noului an universitar 2006 - 2007


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.