Parlamentul European a adoptat cu o majoritate covarsitoare (535 voturi pentru, 10 abtineri si 18 impotriva) raportul privind "European Qualifications Framework" (EQF). Se deschide calea spre aparitia unui nou sistem de recunoastere a calificarilor p
Parlamentul European a adoptat cu o majoritate covarsitoare (535 voturi pentru, 10 abtineri si 18 impotriva) raportul privind "European Qualifications Framework" (EQF). Se deschide calea spre aparitia unui nou sistem de recunoastere a calificarilor profesionale pe plan european. Daca va fi legiferat ca atare in perioada imediat urmatoare (ceea ce este extrem de probabil), el va avea un impact enorm asupra regularizarii pietelor nationale ale muncii si va impune noi criterii nu numai pentru evaluarea unanim recunoscuta a diplomelor ci va permite si posibilitatea de control a ceea ce ar putea insemna posibilul exod al fortei de munca din est spre statele mai prospere din Occident.
Propunerea a venit din partea Comisiei Europene si este prezentata ca un rezultat practic al programului "Educatie si formare profesionala 2010" creat dupa Consiliul European de la Lisabona din anul 2000 si cerut in mod expres in sesiunile de primavara ale Consiliilor Europene din 2005 si 2006.
Elementul central il reprezinta "setul de opt nivele de referinta" care incearca sa defineasca, "ceea ce o persoana stie, intelege si este capabila sa faca". Adica ceea ce documentul denumeste "rezultatul practic al procesului formativ si de invatamant", fara sa se mai ia in considerare sistemul in care a fost dobandita o anumita calificare. In conceptia creatorilor sai, noile nivele de referinta propuse de EQF "ne despart de abordarea traditionala, centrata pe descrierea experientei primite (durata studiilor, tipul institutiei de invatamant)". Focalizarea se face acum pe rezultatele practice, ceea ce "permite un accord mai bun intre nevoile pietei muncii (in ce priveste nivelul de cunostinte, capacitati si competente) si cerintele privind educatia si formarea profesionala; faciliteaza validarea invatamantului non-formal si informal; faciliteaza transferul si folosirea calificarilor in diferite tari si sisteme de formare profesionala".
In esenta, este vorba despre introducerea in CV-ul profesional, alaturi de ceea ce am fost obisnuiti sa denumim "diplomele de baza", de la cea a scolii profesionale pana la cele de masterate sau doctorate, a unor puncte suplimentare reprezentate de "invatamantul continuu", adica nenumaratele formule de pregatire si specializare profesionala oferite pe piata muncii si devenite acum, in fine, criterii de departajare. Scuze pentru dimensiunea tehnica a acestui material, dar cred ca e foarte bine sa stim cum se vor defini jocurile pentru perioada urmatoare...
Iata nivelele propuse:
- nivelul I - "notiuni de baza care dau posibilitatea efectuarii unor operatiuni simple, cu posibilitatea de a munci sau invata sub supravegherea unui cadru superior".
- nivelul II - "cunostinte factuale de baza intr-un domeniu de munca sau de studii; aptitudini cognitive si practice necesare pentru a folosi informatii utile pentru a efectua sarcini si a rezolva probleme zilnice cu ajutorul unor reguli si utilaje simple; poate lucra sau invata sub supraveghere cu un anumit grad de autonomie"
- nivelul III - "cunostinte care acopera fapte, principii, procese si concepte generale intr-un domeniu de munca sau de studii; gama de aptitudini cognitive si practice necesare pentru efectuarea de sarcini si rezolvarea de probleme, selectionand si aplicand metode, utilaje, materiale si informatii de baza; asuma responsabilitati pentru efectuarea de sarcini intr-un domeniu de munca sau de studii, isi adapteaza comportamentul in functie de circumstante pentru a rezolva problemele".
- nivelul IV - "cunostinte factuale si teoretice in contexte largi intr-un domeniu de munca sau studiu; poseda gama de aptitudini cognitive si practice cerute pentru a imagina solutii la probleme specifice intr-un domeniu de lucru sau studii; se poate auto-gera in limita unor reguli definite in contextual muncii sau studiilor, in general previzibile dar susceptibile de a se modifica; poate superviza munca altor persoane, asumand anumite responsabilitati"
- nivelul 5 "cunostinte extinse, specializate, practice si teoretice intr-un domeniu de munca sau studii si constiinta limitelor acestor cunostinte; gama extinsa de aptitudini cognitive si practice de expertiza pentru a imagina solutii creative la probleme abstracte; gereaza si supervizeaza in contexte de activitate profesionala sau de studii unde schimbarile sunt imprevizibile; corecteaza si dezvolta propriile performante si pe cele ale altora"
- nivelul 6 "cunostinte profesionale intr-un domeniu de munca sau studii care necesita o intelegere critica a teoriilor si principiilor; aptitudini avansate, facand dovada pregatirii si puterii de inovare pentru a face fata problemelor complexe intr-un domeniu specializat de munca sau studii"
- nivelul 7 "cunostinte inalt specializate, dintre care unele in avangarda stiintei intr-un domeniu de munca sau studii, ca baza a unei gandiri originale; constiinta critica a cunostintelor intr-un domeniu si interfata cu mai multe alte domenii; aptitudini specializate pentru a rezolva probleme in materie de cercetare sau/si inovare pentru dezvoltarea de noi cunostinte si proceduri si pentru integrarea datelor din alte domenii"
- nivelul 8 "cunostinte la granita cea mai avansata a unui domeniu de munca sau studii si la interfata cu alte domenii; poseda aptitudinile si tehnicile cele mai avansate in ce priveste stapanirea tehnicilor asociate, inclusiv in ce priveste sinteza si evaluarea".
Ma intreb daca vreodata Ministerul lui Hardau al nostru cel de toate zilele va dori, intr-un minimum de constiinta profesionala, sa organizeze o prezentare nationala a acestor criterii si implicatiile lor in raport cu ceea ce propune acum sistemul nostru de invatamant. O prezentare solida si argumentata tipologiei diplomelor existente, raportului acestora cu aceste nivele de calificare si, la fel de important, tipologia cursurilor de tip invatamant continuu, cu diplomele lor suplimentare aferente. Stiu oare cetatenii romani care sunt sistemele de pregatire profesionala continua de la noi care se integreaza in cerintele europene si corespund grilei de calificare? Este cuantificata cumva, sub vreo egida profesionala competenta la nivel national, oferta de asemenea cursuri sau ele infloresc pe mai departe ca o afacere privata si la plesneala facuta de incompetenti si generand incompetenti?


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.