Colonei buni la export

Despre un om politic, banuit c-ar fi ofiter de Securitate acoperit, un coleg, indeobste foarte informat, spune ca e ""colonel pentru export"". Asta insemnand un ins cultivat, nu un mocofan. Un militar care stie sa imbrace convingator si costume de receptii. Prin urmare, un colonel instruit sa joace profesionist rolul de civil cu deprinderi occidentale in ambasade si in consulate. Nu vor fi deconspirati niciodata - mai spune colegul - deoarece au vechime in postura de barbati bine, cu vederi democratice. Pe langa ei, civilii suta la suta fac figura de plutonieri neciopliti de la manutanta. Daca merg pe jos, se gaseste intotdeauna cineva care sa ma opreasca si sa-mi spuna ca nu vede nici o solutie la viata pe care a ajuns s-o duca. In autobuz, acelasi lucru, trebuie sa ascult vaicareala unora care au ajuns la capatul puterilor, care n-au solutie. Nici in metrou nu discut altceva. Dupa ce merg trei statii de metrou si sunt lasat de unul, ca sa ma ia de proaspat altul, imi dau seama ca exista si-n cele mai rele situatii o solutie: mersul cu tramvaiul! Tot mai des gandesc ca unele etnii sunt de fapt infirmitati ale civilizatiei. Ca umanul, in intregul sau, are boli si suferinti, intocmai fiecarui individ. Si ca, pentru cateva din aceste infirmitati, solutia e una radicala, chirurgicala. Mi-a murit un prieten din Cluj, un om pe care l-am invidiat de cand ne-am cunoscut pentru priceperea de a se inconjura cu biblioteci indesate cu carti. In una din aceste biblioteci, inaltata pana in tavan, prietenul meu a mai ochit un locusor liber si s-a urcat pe o scara, ca sa mai vare si acolo o carte. In cei patruzeci de ani in care-o indesase cu carti, bibliotecii ii obosise insa ancora ce-o tinea legata de perete si s-a rasturnat peste amic, omorandu-l imediat.
N-a suferit. Normal, avea numai carti bune. La Paris, le-am spus cucoanelor, care ma tarau prin magazinele de pantofi, ca in urmatorul eu raman in hol si le astept acolo. Cum in hol exista o canapea, m-am asezat culegand dintr-o cuta o moneda de doi euro prelinsa foarte probabil din buzunarul altui barbat, tarat ca si mine prin magazinele pentru cucoane. Un sud-american, nadusit si gras, mi-a cerut voie sa stea langa mine si, de indata ce a luat loc, a atipit. Cand nevasta-sa, care l-a lasat pe canapea, ca sa-si faca singura damblaua, s-a intors, i-am spus ca i-am pazit sotul, ca traiesc din asta, din pazitul turistilor, si ca toata povestea o costa doi euro. Glumeam, desigur, dar femeia i-a turuit ceva grasului si acesta grav, morocanos, a scos doi euro. Am reintalnit cuplul in alt magazin si am vrut sa-i inapoiez banii. ""Noi, romanii - le-am zis - cam exageram cu gluma."" Omul m-a intrebat cat a dormit. I-a raspuns: un sfert de ceas. Era un gras cu simtul umorului. ""I-ai muncit - a zis - atata imi platesc si eu slugile, cu opt euro pe ora. Sunt ai tai."" Sa mori de ras, nu alta!

---

Despre autor: