Sambata, dis-de-dimineata, am plecat spre Ceahlau cu profesorul Ioan Lascar, chirurg vestit si prieten.
Si el, si eu, sub pretextul pustii care ramane cel mai adesea un neglijat toiag de sprijin, iubim
natura si ne suim, o data, de doua ori pe an, in creierii muntilor, la un lat de palma de Dumnezeu, acolo unde iti poti reincarca, din generoasa oferta a tariilor, bateriile.

N-am mai urcat de mult in Moldova. Sosea incredibil de neteda, o semiautostrada cu jumatati de banda ajutatoare care ingaduie depasirile in forta, linii albe trase de curand. Lascar conduce fara cusur, iar eu ma delectez, fara griji, cu peisajul. Mergem, de la Buzau, tot cu viile
in stanga, potop de ruginiu care se revarsa pana in buza soselei. Pe
portativul spalierilor, struguri inca neculesi. Printre sarme se vad trebaluind podgorenii, la ceasul ravnit
al culesului. In dreapta - miristi, porumburi neculese, lucerniere ca niste covoare verzi scoase de curand de la curatat. Profesorul a operat pana aseara si va mai opera ""tocmai"" luni dimineata. Scazand cele sase ore ale drumului la dus si apoi celelalte sase la intors, raman doua jumatati de zi pentru suit in munte si dialogul cu rasii, cerbii, ursii si pentru tras de oiste Carul Mare. E vremea boncanitului cerbilor, cocosul de munte iese la al doilea tocilat, cel fals, cel care stabileste pentru cocosii de un
an ierarhiile in poporul de gainuse.

Inainte de Focsani, primul targ de struguri. Remorci din vremea ceapeului, carute cu roti de Dacia 1100, Dacii papuc, toate burdusite cu saci si lazi din care se revarsa ciorchinii negri sau aurii. Iarmarocul de struguri e o incantare. Nu l-am mai intalnit nici eu, care ma trag din podgorenii Prahovei (Valea Calugareasca, Dealul Mare, Ceptura, Pietroasele), si nici specialistul in microchirurgie plastica, nascut pe aici, pe undeva, pe Valea Trotusului, la Comanesti. Un targ imens, de-a lungul soselei. Struguri si iar struguri. Bazaie in aer viespi de aur, iar peisajul e dat cu ulei de masline. Soarele se uita blajin peste truda de negustori a podgorenilor, priceputi intre butucii de vie, stingheri in meseria comertului.

Cat cereti pe strugurii acestia albi, intreb o femeie numai zambet. Zece mii kilua€™, imi raspunde ea. Daca-i luati pe toti - am zece saci - ii las cu opt mii. Un sac are cam
35 de kilograme. Profesorul face socoteli si constata ca banii castigati de femeie sunt o nimica
toata fata de munca de un an.

Citeste si:

Mangaiem culori si ciugulim boabe. Sunt struguri transparenti, subtiri, feciorelnici si altii grasi, negri, ca niste ugere de bivolita. Soiuri autohtone - Cramposie si Babeasca, soiuri venite din Europa si aclimatizate in zeci si zeci de ani, ca Pinot Noir si Pinot Gris. Lazi cu Tamaioasa Romaneasca si o caruta intreaga cu Muscat Hamburg. Bobul e cand o margica de aur, cand un sfarc de tiganca, duda cu sange negru care va curge in atingere cu teascul.

Urcam spre seara in Muntii Tarcaului, parcurgand pe jos sapte kilometri de la cabana unde suntem cazati. Ne odihnim, in panda, cu pustile abandonate in iarba, pe doua pietroaie. In vecinatate murmura monoton un izvor care iese direct din inima stancii. Printre doua pulpane de brazi creste vegetatia inalta a ferigilor si lipanilor cu frunze uriase. In desis o mierla cearta strident o vietate nepoftita care-i tulbura habitatul. Poate-i o vulpe. Apoi intunericul se lasa ca o plapuma moale peste noi. Chirurgul, il vad cu coada ochiului, sta nemiscat ca un sfinx, cu palmele deschise spre cer. Spre miezul noptii cautam, tacuti, poteca spre cabana, obositi si, cum ar zice poetul, ""cu inima plina ochi de iubire"". Muntele te face mai bun. Muntele te face sa uiti si sa renasti.

Duminica seara, la intoarcere, ne oprim, asa cum ne-am promis, la targul de struguri de langa viile Focsanilor. Vanzatorii s-au inmultit. Cumparatorii, dimpotriva. Doua-trei persoane bantuie printre maldarele de saci. Cumparam struguri cat sa ne indestuleze nu numai familiile, ci si prietenii, rudele, colegii. Cumparam, pe degustate si pe degeaba, strugurii Moldovei. O splendida Moldova cu oameni veseli, generosi si iremediabil saraci. Un litru cu vin fabricat in balcon te costa 12-15 mii de lei. Mai putin decat toate zemurile americane de pe piata noastra. Pe masura ce ne apropiem de Bucuresti, fiecaruia, pe cont propriu, ii sporesc ingrijorarile. El cu spitalul, studentii, pacientii, eu cu redactia si toate celelalte. Ne intoarcem in Bucurestii politicii, luptei pentru putere, machiavelismului dambovitean. Vor fi subiectele ciornelor mele de maine. Pana atunci, mi-am ingaduit, pentru mine si pentru cititorii mei, acest respiro moldav, ca un cadou de la Dumnezeu.