Calificate pentru al doilea an consecutiv in grupele Cupei UEFA, Dinamo si Rapid asteapta acum tragerea la sorti, care va avea loc marti, 3 octombrie. Giulestenii se afla in urna a treia, iar dinamovistii in urna a patra. Reprezentantele noastre

Calificate pentru al doilea an consecutiv in grupele Cupei UEFA, Dinamo si Rapid asteapta acum tragerea la sorti, care va avea loc marti, 3 octombrie. Giulestenii se afla in urna a treia, iar dinamovistii in urna a patra.

Reprezentantele noastre au fost introduse in urnele trei si patru, iar criteriul dupa care s-au alcatuit grupele valorice este coeficientul de echipa si de tara.

In urma traseului din sezonul trecut, cand a ajuns pana in sferturile de finala, trupa lui Razvan Lucescu a fost amplasata in urna a treia, avand un coeficient de 30, 381, in vreme ce Dinamo, eliminata inca din faza grupelor, este in penultima grupa valorica, avand un coeficient de 22,381. In aceste conditii, ""cainii"" vor avea parte, teoretic, de adversari mai puternici, desi chiar in ultima urna se afla nume importante ale fotbalului european, precum Tottenham Hotspur sau Eintracht Frankfurt.

VARIANTE. In urma tragerii la sorti, o varianta de grupa accesibila pentru cele doua echipe romanesti ar fi alaturi de Parma, Glasgow Rangers, Heerenveen, Hapoel Tel Aviv sau Waregem. Pe de alta parte, o serie dificila ar putea contine nume precum FC Sevilla, AZ Alkmaar, Palermo, Fenerbahce sau Tottenham Hotspur.

AMBITII. Pe langa logica satisfactie, calificarea in grupele competitiei a dezlantuit si ambitiile in Giulesti si in Stefan cel Mare. Presedintele Rapidului, Dinu Gheorghe, sustine ca noul obiectiv al echipei este iesirea din grupe. ""Noi ne dorim sa ajungem cel putin la fel de departe ca si anul trecut, dar obiectivul nostru acum este iesirea din grupe, si nu calificarea in sferturi. Noi ne-am facut treaba, iar aceasta calificare pentru a doua oara consecutiv in grupe confirma valoarea echipei. Acum e important sa vedem cu cine picam in grupa"", a declarat oficialul rapidist. De partea cealalta, directorul executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, este mult mai indraznet: ""Important este ca am castigat si ca ne-am calificat in grupele Cupei UEFA, obiectiv pe care il aveam de la inceputul sezonului. Indiferent cu cine vom juca in grupe va fi foarte greu, dar important este sa ajungem in primavara europeana"", a spus Borcea. Antrenorul alb-rosiilor, Mircea Rednic, stie exact ce ii va rezerva tragerea la sorti de marti: ""In grupe vom avea adversari puternici, dar nu imi este teama, indiferent cu cine vom juca. Va fi o sansa in plus pentru jucatorii mai tineri, fara experienta internationala, pentru a vedea unde se situeaza valoric"".

USOR. Dinamovistii s-au distrat cu grecii de la Xanthi


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.