N-am intrat calare. Dar nici pe jos. Sau altfel spus:
n-am intrat nici calare, nici pe jos! Sa fi intrat mai degraba taras decat grapis? Ca taras-grapis n-am intrat! Cumva, pana la urma, tot am intrat. Ca de intrat am intrat. Sau o sa intram. Europa ne-a luat de par si ne-a scos la suprafata, ne-a salvat, ca pe cineva care e gata sa se inece. Suntem supravietuitorii Europei. Avem ""demnitatea"" noastra si cand suntem in genunchi. Caci, vrem sa recunoastem sau nu, am intrat in genunchi. Si facem asta cu aerul virginelor ramase in mahalaua Europei. Afisam aerul asta usor feciorelnic, dar numai noi stim ce e in sufletul nostru. Stim ca nu suntem fete de pension, dar nici n-avem curajul sa recunoastem slujnicuta din noi. Avem ""demnitate"" pana-n ultima clipa. In sensul ca intram in genunchi in Europa, dar vrem ca acest gest vazut de toata lumea sa fie trecut cu vederea, adica sa nu-l vada nimeni. Bineinteles ca momentan
n-avem ce cauta in Europa, ca suntem acolo ca nuca-n perete, dar suntem mici si vioi si promitem ca o sa ne adaptam repede sau macar sa ne descurcam. Suntem obisnuiti sa stam la masa celor bogati. Fie in picioare cu servetul pe mana, fie la garderoba, cand e inghesuiala mai mare si buzunarele mai largi,
fie la stransul firimiturilor si spalatul vaselor. Asadar, facem parte din marea familie europeana, dar avem intrare separata la garsoniera noastra
confort trei
si cu veceul
pe hol. Cu
rele si bune,
Romania va
face parte din Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007. Ceea ce poate sa insemne renasterea noastra ca neam si civilizatie!