Gabriel ANDREESCU: Despre disidenta in contextul dosariadei (II)

La 14 iulie 1987, Kunyadi Sandor din Cluj isi dadea demisia din Uniunea Scriitorilor intrucat in ultimii trei ani (1) conducerea US i-a refuzat de doua ori avizul ca sa poata "raspunde unor invitatii in strainatate"; (2) i-a refuzat publicarea antologiei "Cinci poeti clujeni" la Editura Europa din Budapesta, caci: "Oare nu vreau sa dovedesc ca poezia autentica romaneasca nu exista decat pe teritoriul fostei monarhii austro-ungare?"; (3) nu doreste sa fie "membru al unei Uniuni ai carei membri publica texte antimaghiare si antisemite" etc.
Am reprodus aceste date de arhiva, pentru a sugera celor mai putini familiarizati cu bizantinismul relatiilor din societatea romaneasca cat de falsificator este sa faci din fostul Consiliu al Uniunii Scriitorilor "cel mai important forum national de contestatie politica, sociala si morala din tara". Ceea ce nu inseamna ca lupta dintre scriitorii autentici si gruparea pro-securista Eugen Barbu-Vadim Tudor nu ar fi existat si nu ar fi avut miza; ori ca membri de frunte ai Consiliului Uniunii Scriitorilor nu merita toata admiratia pentru creatia lor.
Ceea ce doream sa subliniez in editorialul meu anterior si incerc sa continuu acum, este nevoia de a separa faptele. De a nu confunda unele mize culturale si personale cu rezistenta la regim. Citirea grandilocventa a micilor gesturi a viciat existenta in comunism, viciaza si lumea in care traim. Prezentarea egolatra a jocului de-a opozitia a avut nevoie de plasarea in obscuritate a actelor de rezistenta autentice, atatea cate au fost. Aceasta explica de ce Iulius Filip, devenit erou in Polonia, a ramas aproape necunoscut in Romania. Oare drama lui Carmen Popescu, initiatoare a SLOMR, de o darzenie incredibila, cu sute de zile de greva a foamei, conteaza mai putin decat cele cateva luni fara salariu ale unui carierist de succes? O amintesc de cate ori am ocazia pe Carmen Popescu, care a murit de cancer din cauza sedintelor de iradiere la care a fost supusa in inchisoare, caci nimeni altcineva nu pare interesat de istoria ei. In Romania caracterul nu are valoare! Formula de succes este sa faci o gluma buna si sa zambesti clientilor cu subinteles.
Ingratitudinea fata de oameni precum Carmen Popescu nu trebuie pusa pe spinarea unui abstract "popor roman". Ci a formatorilor, a creatorilor de cultura care pun etichete si fac ierarhii. Distinctia dintre falsa si autentica rezistenta nu e o reverenta facuta disidentei. E necesara societatii, implica stabilirea si deci recunoasterea unei scari autentice de valori, la randul ei, conditie a civilizatiei.
Trimiterea in deriziune a actelor de rezistenta prin imbracarea oricarui bobarnac intr-o aura eroica explica de ce conationali ai nostri se prezinta la ora de maxima audienta drept simboluri ale anticomunismului, desi nu au publicat in viata lor o fraza de condamnare a autoritatilor comuniste si a familiei autocrate. Ei declara despre ei insisi, cu o seninatate pe atat de cutremuratoare pe cat este lipsita de orice temei, ca reprezinta expresia puritatii morale a natiunii, putinele valori morale pe care populatia Romaniei se mai poate sprijini!
Aceasta cruciada de anihilare a oricarei decente in interpretarea trecutului erodeaza notiunile noastre despre cinste si demnitate. In aceeasi revista cu pretentii care aseza Consiliul Uniunii Scriitorilor pe culmile barbatiei, in Romania literara din 1 septembrie 2006, am citit, fara a-mi crede ochilor, urmatoarele: "In privinta stilului in care erau redactate aceste texte <<memorii>>, la care multi au recurs, si nu dintre aceia care erau aparati de Securitate, el era clar delimitat. Nu te adresai lui Ceausescu cu Domnule, nici cu draga Nicusor, ca textul n-ar fi ajuns la destinatar. In genere, la un memoriu adresat lui Ceausescu se trudea in colectiv, cu si de prieteni care cautau formularea cea mai convingatoare pentru urechile unui tiran".
Sustinerile de pe ultima pagina a Romaniei literare, sub semnatura "Cronicarului", sunt scrise cu o nonsalanta inmarmuritoare: in numele unei redactii dintre ai carei membri nu s-a dezis nimeni pana acum, este imbratisata ideea trimiterii de memorii catre Ceausescu, unele care sa fie cat "mai convingatoare pentru urechile unui tiran". Ce tip de formulari puteau fi acelea? "Mult prea iubite Secretar General", "Geniu al Carpatilor", "Inteleapta Dumneavoastra cuvantare" si lucruri asemenea. Aflam deci ca suvoiului de laude la adresa tiranului care curgea la suprafata i se adauga suvoiul de cuvinte mieroase trimise prin registratura. Nebunia dictatorului nu era hranita doar de linguseala publica, exista si o resursa subterana. Iar redactia Romaniei literare explica cititorilor revistei ca aceasta umilire jalnica in fata tiranului era comportamentul normal!

---

Despre autor: