""Dupa... sedinte am lasat bastonul!"" ""Nu mai iau pastilele pentru...!"" ""Nu mai sunt hipertensiva!"" Ascultandu-i pe pensionarii care vin zilnic la intersectia Soselei Progresul cu Calea Rahovei pentru o portie de masaj gratuit, ai crede ca aco
""Dupa... sedinte am lasat bastonul!"" ""Nu mai iau pastilele pentru...!"" ""Nu mai sunt hipertensiva!"" Ascultandu-i pe pensionarii care vin zilnic la intersectia Soselei Progresul cu Calea Rahovei pentru o portie de masaj gratuit, ai crede ca acolo, in salonul cu 50 de paturi, se petrece zilnic un miracol. S-au trezit de dimineata, pe la patru, si-au pus in sacosa un sendvis si o sticla cu apa si, de prin toate colturile sarace ale Bucurestiului, din Drumul Taberei si din Balta Alba, s-au prezentat la masaj. Au lasat telenovelele, schimbul de retete cu vecinele, si-au gasit un alt mod de socializare, cu oameni asemeni lor, pensionati, cu studii medii si suferind de bolile batranetii. Mai vorbesc un pic de meciul de-aseara, mai striga putin impotriva lui Basescu, si, uite-asa, se face ora opt jumate, cand primii 50 pot sa intre in salonul unde se intampla minunile. ""Asta e avantajul pentru noi, muritorii de rand, ca aici e gratis! N-avem bani de bai"", spune Nicolae Teodorescu, 66 de ani, fost tehnician la Telefoane. Nu stie exact ce l-a ajutat mai mult sa scape de durererile provocate de spondiloza: aparatul coreenilor sau bunul Dumnezeu. ""Privesti psihic lucrurile; iti spui: «Vreau sa ma fac bine!», si Al de Sus te-ajuta!"". SOMNIFER. Desi la prelegerea ce precede inceperea tratamentului Kim Won Han, coreeanul, care-a adus aparatul in Romania, le spune oamenilor ca nu au voie sa renunte la medicamente, ei tot dupa capul lor fac. Nu mai trec nici pe la medic, sa vada cum a evoluat boala, iar unii dintre ei renunta pur si simplu la tratament. ""Aveam acasa o plasa plina cu pastile, pentru osteoporoza, artroza, astm, tensiune si ulcer, dar nu mai iau de nici unele. Tratamentul asta naturist e mai bun decat toate"", spune convinsa o femeie de 75 de ani, aflata la a optzecea sedinta. ""Daca as avea posibilitatea, as cumpara aparatul. Asta-i chinua€™, ca stam aici. Cine are bani sa-l cumpere, ferice de el!"", zice ea, uitandu-se cu jind la o doamna cu lant gros de aur la gat, vedeta grupului. Ea a dat banii si acum se maseaza la domiciliu, de doua ori pe zi; a platit sotul, care n-are insa de gand sa-si expuna oasele la aparat. Ea, din pensia ei de fost preparator de produse lactate, nu si-ar fi permis. ""Am dat pe el 38 de milioane. Mi s-a reglat somnul, ca eu fara pastile nu puteam sa adorm. Ma simt mai usoara"", zice Elena Dumitrache, inaltandu-se pe varfuri, ca sa ne-arate ce a facut aparatul din picioarele ei de femeie de 60 de ani. Mai trece totusi pe la coada asta, sa-si vada prietenii si sa insoteasca o cunostinta. PROPUNERI. Dumitra Gaman a facut pulovere pana acum cativa ani, cand a iesit la pensie; de cand vine la masaj, nu-si mai ia pastilele pentru osteoporoza si diabet. N-a mers la medic pentru a primi un bilet cu afectiunile de care sufera; nici la centrul asta de masaj nu i-a cerut nimeni asa ceva, dat fiind ca ""aparatul nu are efecte adverse"". Un fost lacatus-mecanic, pensionat de boala, dar inca tanar la cei 50 de ani ai sai, are o propunere mareata pentru facilitarea accesului la panaceu: ""De ce tu, Guvern, nu creezi niste centre din astea gratuite, cu aparate din astea care functioneaza minimum zece ani pe baza naturista, o medicina facuta de asiatici cu o mie de ani in urma? Bine ca avem atatea farmacii!"". Pentru el, masajul a rezolvat urmatoarele: ""Durerile de lombosciatica s-au ameliorat in proportie de 70%. Rinichii nu ma mai dor, hemoroizii au disparut si am inceput sa vad scrisul de la telefonul mobil!"". PROMOVARE. In timp ce persoanele in varsta si fara resurse suficiente pentru a-si permite 18 zile intr-o statiune balneoclimaterica stau la coada pentru 30 de minute de masaj gratuit, cel care a adus aparatul in Romania se chinuieste sa-l treaca din categoria ""aparat de masaj"" in cea de ""dispozitiv medical"". Gabriela Ursu, managerul firmei, sustine ca asa este considerat si in Uniunea Europeana. ""In Coreea de Sud, acolo unde aparatul a fost inventat, el este folosit chiar in centrele de excelenta sportiva"", spune ea. INITIATIVA
""De ce tu, Guvern, nu creezi niste centre din astea gratuite, cu aparate din astea care functioneaza minimum zece ani pe baza naturista, o medicina facuta de asiatici cu o mie de ani in urma? Bine ca avem atatea farmacii! La mine, durerile de lombosciatica s-au ameliorat in proportie de 70%. Rinichii nu ma mai dor, hemoroizii au disparut si am inceput sa vad scrisul de la telefonul mobil!"" - pensionar, fost lacatus-mecanic AFACERE


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.