Recentele evolutii din teatrul de operatiuni din Orientul Mijlociu ridica din nou mari semne de intrebare asupra mijoacelor si cailor de gasire a unei solutii eficiente si pragmatice pentru dezamorsarea starii conflictuale. Nu credem ca acest complex paienjenis de interese incrucisate poate fi rezolvat printr-o "miscare rapida" avansata de ambasadorul american la ONU, controversatul ambasador John Bolton. Escaladarea conflictului dintre SUA si Iran nu poate duce la nimic bun. Teheranul vrea "garantii de securitate" pe care Washingtonul nu este dispus sa le ofere, iar Iranul nu vrea in ruptul capului sa renunte la programul nuclear cu care, intr-un fel sau altul, santajeaza Occidentul. In acelasi timp, situatia din Orientul Mijlociu, dintre Marea Mediterana, Caspica si Marea Neagra poate genera noi redefiniri ale "conflictelor inghetate". O solutie, sau mai multe, oricate batai de cap ar da diplomatiilor ar fi mai de dorit decat escaladarea tonului belicos. Degeaba au trecut SUA prin Consiliul de Securitate o rezolutie prin care Iranul sa-si suspende programul nuclear si sa permita inspectorilor ONU sa controleze instalatiile iraniene, daca Rusia si China, dar si Germania si Japonia fac bune afaceri cu petrolul din Iran. Embargoul impus de americani nu produce efecte. Banii oricum circula, chiar daca nu intra in contul companiilor americane. Care controleaza in schimb tot ce misca la Marea Caspica. Instalarea consortiilor americane si controlul asupra petrolului caspic, inclusiv traseele ce-l fac utilizabil pentru occident sunt o alta miza a conflictului zonal. Dincolo de interesele imediate ale Iranului sau Turciei, importanti actanti strategici zonali. Faptul ca Teheranul intretine bune relatii economice, inclusiv diplomatice, cu Erevanul poate parea o ciudatenie. Daca, inca o data in istorie, principiul lui "interesul tine fesul" nu ar da roade. Stim bine azi ca la fondarea Turciei moderne presedintele republicii, generalul Mustafa Kemal, a impus, printre alte eficiente masuri de modernizare, si interdictia purtarii fesului! Dar chiar daca a ramas doar un simplu element de decor pentru cafeaua "Meinl" sau pentru culoarea locala a unui Orient aflat azi in plina efervescenta, mustoasa expresie din limba romana este si azi din plin utilizabila.
Unde batem?
Numerosi analisti si strategi de la Pentagon si Departamentul de Stat contureaza solutii de forta pentru rezolvarea situatiei. Numai ca situatia de pe ecranul variantelor de pe hartile strategice nu coincide cu cea din teren. Aproape niciodata, ca sa nu spunem intotdeauna. Mereu va "scapa" cate ceva, oricata inteligenta si "intelligence" s-ar pune - si se pune berechet! - in joc. O intreaga istorie ne sta la indemana, o si mai spectaculoasa, cu efecte tragice, istorie militara ne poate sluji ca "memento mori". Eludarea factorului uman si al factorului numit "imprevizibil" poate genera noi catastrofe. Departe de a ne regasi printre "luptatorii pentru pace", de pe toate meridianele lumii, ne regasim printre cei care ar putea oferi solutii de compromis. Dincolo de simpatii sau antipatii, devine pe zi ce trece mai limpede ca o cale diplomatica ar trebuie sa sustina, eficient si pragmatic, rezolvarea pe termen lung a unui conflict ce se acutizeaza pe zi ce trece. Un conflict cu Iranul nu poate duce la nimic bun! Implicatiile unui atac masiv asupra Iranului, oricat de spectaculoase ar fi pe hartie, nu vor duce decat la radicalizarea lumii musulmane. Cu consecinte greu de banuit si evaluat.
Daca Romania se poate insera in aceasta strategie pe care am putea-o denumi "diplomatie preventiva" ar avea de castigat toata lumea. Nu este vorba doar de interesele stricte ale Romaniei, ci ale intregii lumi occidentale careia ii apartinem. Cu diferentele si particularitatile de rigoare. Daca "Tache, Ianke si Cadir" au gasit o solutie acolo unde nu se intrevedea nici una, de ce nu am crede ca s-ar putea internationaliza procesul? In aceasta ecuatie de echilibru Turcia va juca un rol esential; acolo se joaca soarta viitoarei Europe. Ca ne place sau nu, ca avem de impacat trecutul cu prezentul si cu viitorul. Interesul pentru buna situare a importantei Turciei este dat si de un incident diplomatic care s-a derulat recent. Ambasadorul american la Erevan, John Evans, a fost retras de la post si inlocuit cu ambasadorul Richard E. Hoagland, fost sef de misiune in Tadjikistan. De ce? Pentru ca in 2005, la o intalnire cu studentii de la Universitatea Berkeley, California, ambasadorul John Evans a calificat sangeroasele evenimente din 1915 drept, citam, "primul Genocid al secolului XX". Scandal: dupa zece zile ministrul de Externe turc Abdullah Gul ateriza la Washington, dupa o alta saptamana ambasadorul John Evans retracta cele spuse la Berkeley si inlocuia cuvantul care creeaza astazi mari dispute intre Ankara si Erevan cu "evenimente tragice". Disputele care au urmat in Senatul american si in media americana nu au putut decat sa amane retragerea de la post a diplomatului american. Inca o dovada a importantei strategice acordate Turciei si inca o dovada ca din "ratiuni de stat" se pot "interpreta" anumite momente ale istoriei. Am pomenit de aceasta "patanie" pentru ca ratiunea si "etica flexibila" a oamenilor de stat poate sa difere de cea a noastra. Chiar daca adevarul este unul singur. Suntem siguri, si ar trebui sa fim mai increzatori in propriile noastre virtuti, ca omenirea va putea depasi propriile limite si se va putea salva de la dezastru, Chiar daca ar trebui sa-si sacrifice proprii ambasadori. Sau adevarul insusi. Merita sacrificiul in aceste conditii? Ar fi o alta intrebare.