Denis BUICAN: Francofonie - zarva ori sinergie?

Daca se pare ca adunarea varfurilor politice ale francofoniei la Bucuresti incepe sa paralizeze circulatia, nadajduim sa nu se realizeze acelasi fenomen si in circuitul ideilor din lumea francofona.
Intr-adevar, francofonia ca si limba fabulei inteleptului antic Esop poate sa se arate capabila si de faptele cele mai bune dar si de cele mai amare... Impulsul politic este necesar dar nu si suficient in lipsa unei veritabile evolutii sinergice datorata unei adevarate selectii a selectionerilor la toate nivelele structurilor politice, sociale, universitare, academice, culturale si stiintifice. Altfel proverbul de notorietate universala "pestele de la cap se strica..." si-ar afla, o data mai mult, intruparea concreta, si astfel de adunari n-ar da decat prilej de zarva inutila - dar costisitoare pentru cetateni - si de predici de amvon demagogic unde vorbele ar deveni straine de acoperirea faptelor. Spre a se evita caderea catre astfel de extremitati lumea francofona ar trebui sa se gaseasca pe panta ascendenta si nu descendenta a unei evolutii sinergice pe toate taramurile vietii culturale, artistice, stiintifice si politice.
Or spre a se atinge un astfel de scop o selectie multipolara a valorilor in toate domeniile este absolut necesara; incepand cu varfurile tarilor si institutiilor de stat sau particulare care, de multe ori, nu sunt exemple pozitive ci pilde negative.
Pe aceasta cale - teoria sinergica a evolutiei pe care am elaborat-o si care preconizeaza selectia multipolara - ar putea fi folosita ca un indreptar general. Dar cu o conditie indispensabila: o selectie impartiala a selectionerilor care ar putea conduce la o adevarata ameliorare atat in domeniul lumii francofone cat si pe plan universal. Limba ca atare nu este decat un instrument de comunicare si nu face decat sa traduca gandirea simbolica in cuvinte. Fara crearea unor adevarate valori de stiinta, de cultura si de filosofie istorica si politica s-ar putea ajunge in lumea francofona, anglofona, slava, chineza ori in alte lumi dialectale la confundarea cuvintelor unui Shakespeare, Dostoievski, Moliere, Rimbaud ori Eminescu si Blaga cu vorbele repetate mecanic de un papagal mai mult sau mai putin politizat.
Pe limba stramosilor romani ramane un dicton celebru: non idem est si duo dicunt idem (nu-i acelasi sens cand doi zic la fel). Ceea ce in limbaj comun inseamna ca altceva reprezinta vorba simbolizand "libertate" in scrierile unui Voltaire sau Caragiale ori in gura unui Pristanda sau a altui politai oarecare.
Ori spre a se asigura un adevarat spatiu francofon, european si mondial de evolutie sinergica selectiva a valorilor este necesara respectarea si instituirea unei autentice atmosfere de libertate pe toate taramurile vietii politice si culturale. Numai astfel mugurii roadelor viitoare nu vor fi ucisi inainte de inflorire de ingheturile pe care statele - reprezentand de multe ori acesti "monstri reci" (monstres froids) dupa expresia sugestiva a unui Charles de Gaulle - le coboara asupra celor ce depasesc patul alcatuit dupa calapodul arbitrar al banditului mitologic Procust, ramas ca simbol al mediocritatii distrugatoare.
Dar pentru o selectie multipolara pozitiva a valorilor orice tribuna politica si culturala ar trebui sa fie sediul unei gandiri de discernamant critic si nicidecum un amvon dogmatic din care s-ar raspandi o "limba de lemn" de tip papagalicesc caracteristica tuturor dictaturilor dar si tuturor demagogiilor.
Sperand ca adunarile lumii francofone - ca si asociatiile celorlalte lumi de pe glob - vor putea sa evite situatia semanatorului care ar mima numai gestul insamantarii ducand mana - ca intr-o piesa de teatru - spre un sac gol, nu facem decat sa dorim limbii ilustrate de Moliere si Claude Bernard sa gaseasca si printre contemporani exemple demne de gloriile sale postume, persecutate de altfel de oligarhiile vremii lor. Cazul celebrului Moliere - ca sa nu mai vorbim de Victor Hugo, de Rimbaud ori Verlaine si de multi alti creatori exceptionali - este mult prea graitor: aruncat la moarte in groapa comuna ca un comediant blestemat de dogmatismul ipocritilor - Tartufii epocii - e razbunat, dar numai postum de bustul sau asezat tardiv in aula Academiei Franceze pe care ramane inscris: "rien ne manque a sa gloire, il manquait a la notre" (nimic nu lipseste gloriei sale, el lipsea gloriei noastre). Inca o data nadajduind ca lumea francofona - ca si celelalte lumi de pe glob - inspirandu-se din greselile din trecut si prezent nu va ucide in muguri roadele viitorului, trebuie sa incercam - fiecare dupa puterea sa - sa lasam un sambure de lumina in brazdele viitorimii.
Denis Buican este profesor al Universitatii din Paris, a elaborat teoria sinergica a evolutiei si biognoseologia, o noua teorie a cunoasterii, citate in toate marile dictionare ale lumii: Larousse, Hachette, Robert.

---

Despre autor: