Joi seara, televiziunile tarii care gazduieste reuniunea Francofoniei, in care scop si-a dat chilotii la curatat, ne-au facut sa tresarim cu imagini desprinse parca dintr-un film american despre descinderile FBI in cuibul Mafiei: huidume mascate, in mainile carora s-au pus pistoale mitraliere, grenade si bastoane cu socuri electrice tarau afara dintr-un microbuz 17 cetateni si cetatence. Gratie fatucilor expediate de televiziuni la fata locului, am aflat ca trupele speciale navalisera pe Aeroportul Otopeni si-i luasera pe sus, aruncandu-i in masina pe lucratorii vamali dintr-o tura. Trupele speciale, intretinute din bugetul alimentat de contribuabilul roman, au menirea de a opera arestari ale unor criminali presupusi a fi violenti. La ordinele lui Daniel Morar, copilul din flori portocalii al cuplului Basescu-Macovei, trupele speciale se dau in spectacol, napustindu-se asupra unor cetateni care nu pot replica nici macar scotand limba la Autoritate sau insotesc la tribunal cetateni care abia urca scarile de civili ce sunt. Romania, despre care se spune ca se va furisa in Uniunea Europeana, are o presa libera si o societate civila. Atat presa, cat si societatea civila au prin statut misiunea de a reactiona semnificativ la orice abuz de forta al Autoritatii. Incredibilul spectacol de republica bananiera in plina lovitura de stat data de sergenti majori n-a trezit nici o reactie in presa si in societatea civila. Motivul? Presa si societatea civila se dau in vant dupa astfel de spectacole ale violentei primitive, de huidume iesite abia coborate din copac. Le excita! Daca n-au fost proteste, au fost in schimb comentarii. Toate axate pe concluzia unui spectacol de sunet si lumini menit a impresiona pe chiaburii de la Bruxelles si a-i convinge ca in Romania se lupta impotriva coruptiei. Nu putem fi de acord cu aceasta semnificatie data noului spectacol de salbaticie al DNA-ului condus de Daniel Morar, la randu-i manat din umbra de Monica Macovei. A fost un show pus la cale pentru comisarii de la Bruxelles, unii dintre ei suficient de deplasati pentru a muri dupa filme XXL cu secvente de sadomasochism. Ramane insa intrebarea: S-a vrut spectacolul de joi doar un moment menit a convinge ca Autoritatile de la Bucuresti iau masuri ferme impotriva coruptiei din vama? Dupa opinia noastra, nu. Cei de la Bruxelles stiu ca in Romania s-a tesut inca de pe vremea guvernarii PSD o retea mafiota de colectare a ciubucului din vami pentru maharii din fruntea Vamii si, mai ales, pentru maharii din partidul de guvernamant, care-i numesc pe cei din conducerea Vamii. Un document despre aceasta retea se afla si pe masa presedintelui Traian Basescu. Astfel ca problema coruptiei din vami nu consta in existenta unor functionari care iau ciubuc. Ea consta in existenta unei retele mafiote, bine pusa la punct, prin care acest ciubuc ajunge la stabii din fruntea Romaniei de azi. In acest context, spectacolul socant de joi poate avea doua explicatii:
a) s-a vrut un semnal dat de Traian Basescu PNL, in parohia caruia se afla numirea celor din conducerea Vamii. Ceva in genul: daca nu va potoliti si ma mai mancati de fund, arestarea celor 17 e doar inceputul sfarsitului pentru reteaua de colectare si transmitere a ciubucului.
b) s-a vrut un raspuns dat de Traian Basescu semnalelor transmise de la Bruxelles, in legatura cu coruptia din vami. Ceva in genul: Autoritatea de pe Dambovita a lichidat coruptia din vami insfacand cativa functionari care iau ciubuc. Ne inselam? Nici vorba. Daca arestarea celor 17 ar fi fost inceputul campaniei de lichidare a Relatiei mafiote din vami, in microbuzul trupelor speciale ar fi trebuit sa fie aruncati nu cei 17 simpli functionari, ci sefii lor si sefii sefilor lor. Capilor Retelei nu li s-a intamplat nimic. Desi un numar atat de mare de simpli functionari vamali este anchetat de DNA pentru luare de mita, seful vamilor din Romania si seful acestuia nu si-au dat demisia. Lucru perfect explicabil. Suntem in tara Acarului Paun! P.S. Sa fi fost cafeaua bauta duminica de Calin Popescu Tariceanu impreuna cu liderii PD raspunsul prompt al PNL la semnalul venit de la Cotroceni?