Dupa ce, in mod cu totul si
cu totul nastrusnic pentru Romania anilor din urma, o licitatie pentru construirea unui tronson de autostrada (de fapt doar 40 km pe traseul Bucuresti - Ploiesti) a fost castigata nu de o companie straina, ci de un grup de firme romanesti, au venit si de la stanga si de la dreapta asteptatele interpretari cum ca ""baronii asfaltului"" din Romania - clienti abonati la banul public, indiferent de partidele de la guvernare - si-au luat tainul! Interpretari facute cu atat mai abitir cu cat se pare ca, pentru a face loc firmelor romanesti, conditiile licitatiei au fost modificate si inca nu oricum, ci la interventia presedintelui Basescu, iar numele impricinatilor trimiteau la vechi beneficiari de contracte de asfaltari de drumuri, printre care si firma patronilor de la celebrul Golden Blitz. Probabil ca suspiciunile de clientelism politic la adresa firmelor romanesti implicate in castigarea licitatiei cu pricina sunt indreptatite. Problema este insa cui i-au suflat acestea contractul finantat din banul public?!
Am auzit foarte multe lamentari ca firmele romanesti castigatoare ar fi luat painea de la gura unor companii straine ""de renume"". Cu ce si-au dovedit acestea renumele, caci sunt aceleasi care au participat la licitatii si pana acum?! Cu starea deplorabila a Autostrazii Bucuresti - Pitesti?! Cu costul supradimensionat al proiectatei Autostrazi Brasov - Bors, prin comparatie cu cel pentru autostrazi de dificultati similare din alte tari?!
Hai sa nu mai ascundem realitatile sub asfalt! De mai mult timp, firmele straine au preluat de la firmele romanesti cu protectie politico-clientelara stafeta achizitiilor publice de anvergura, inclusiv si in primul rand in constructia de drumuri. La o analiza mai atenta, caietele de sarcini sunt astfel intocmite incat numai firme straine sa poata obtine nominalizarea in urma licitatiei. Probabil se cauta dinainte posibilul castigator - adica cel dispus sa dea spaga si eventual sa joace chiar un rol fictiv - si conditiile licitatiei sunt stabilite astfel incat numai acesta poate fi ales. Paleta in care se poate derula contractul este diversa. Compania straina poate angaja pentru efectuarea lucrarilor firme romanesti, desigur ""agreate"", ""sugerate"" sau chiar ""stabilite"" de autoritatile care aproba contractele. La extrema cealalta, companii romanesti greu calificabile din cauza lipsei de bonitate sau din cauza unor datorii, dar cu protectie clientelara, isi cauta ele insele parteneri straini care sa participe la licitatii. Acestora li se aranjeaza sa castige, in schimbul incredintarii prin subcontractare respectivelor firme romanesti efectuarea lucrarilor. Caz in care companiile straine pot fi numai o casuta postala de la Roma la Lisabona si cu un simplu birou cu fax, chiar numai cu un laptop, pe la Bucuresti. Un singur lucru este comun tuturor acestor aranjamente: pretul fabulos, acoperit din banul public. Acesta are componente precise: profitul suculent al companiei straine (indiferent daca antreprenor general sau simplu intermediar); profiturile firmelor clientelare romanesti subcontractante; spaga pentru aprobarile si avizele de contracte si, evident, la urma, costul lucrarilor care fac obiectul contractului. Daca banii nu mai ajung si pentru efectuarea lucrarilor, exista doua posibilitati: ori se suplimenteaza devizul, ori se face o lucrare proasta! Cel mai adesea se suplimenteaza devizul si se face si o lucrare proasta!
Asa ca nu stim efectiv ce
s-a pierdut prin neatribuirea contractului in discutie catre firme straine ""de renume"". De fapt, poate s-a castigat ceva: anume nu mai
trebuie platit profitul unei firme straine, iar pe contribuabil il va costa mai putin! Caci profitul firmei romanesti tot ar fi existat, pur si simplu, pentru ca executia lucrarii va fi fost facuta, dupa cum a aratat clar experienta de pana acum, tot cu muncitori romani si chiar si cu
utilajele firmelor romanesti!