Traducerile nu dau brand de tara

Am fost la Neptun, la cea de-a V-a editie a festivalului literar la care se aduna scriitori romani si invitatii lor straini ca sa discute despre circulatia valorilor literare romanesti in lume. Mai exact: de ce nu reusim sa avem o circulatie cat de cat multumitoare? Ce am aflat? Dezamagire. Nimic care sa para a fi o solutie a chestiunii din intrebarea de mai sus, ea insasi tema tuturor celor cinci editii. Am plecat cu impresia ca taurul n-a fost luat inca de coarne. Tehnic spus, nu am reusit sa definim in ce afacere ne aflam atunci cand ne propunem succesul international.
Toata suflarea literara cu o anume competenta a pietelor literare stie ca afacerea in care ne-am afla ar fi compusa din urmatoarele patru dimensiuni: 1. valoarea, 2. traducerea, 3. editorialul, 4. promovarea. Altfel spus, degeaba ai un roman valoros, bine tradus, publicat de un editor important, daca nu ti se face si promovare agresiva. Sau: degeaba ai promovare agresiva, editor de prestigiu, traducator excelent, daca ai propus o carte mediocra.
Dar iata ca, de curand, s-a petrecut un fel de miracol: editura Gallimard a publicat o excelenta traducere a unui roman excelent, "Dimineata pierduta", de Gabriela Adamesteanu, si i-a asigurat o promovare agresiva. Ei, si? Si nimic. Interesul pentru literatura romana a ramas la aceleasi cote pe care le poti citi numai cu lupa.
Acest miracol pe dos (faptul ca un succes international real poate sa nu duca la cresterea valorii actiunilor noastre literare pe piata X sau Y) ar putea sa ne inspire un raspuns mai realist la intrebarea "in ce afacere ne aflam?". Anume, ar putea sa ne atraga atentia ca inainte de criteriul nr. 1 (valoarea) mai exista un hop de trecut ori de netrecut.
Despre acest hop (care e adevarata problema din afacerea in care ne aflam) nu se vorbeste insa. In formularea sa cea mai dura el se numeste brand de tara. Mai moale, ar putea fi numit identitate culturala vaga. Romania are in Occident un brand de tara care nu te trimite cu gandul nici la scriitori, nici la vinuri, nici la femei frumoase, nici la peisaje, nici la mercedesuri de tot felul. Te trimite la Ceausescu, la Hagi, la Nadia Comaneci si la mineriade. Ce stim noi despre Nigeria? Ei bine, cam asa suna si cuvantul Romania in urechile occidentalilor. Ne place, nu ne place, occidentalii nu gandesc precum Mircea Eliade, care vedea in cultura noastra o punte fara de care Occidentul nu va putea intalni mental Orientul. Occidentul nici nu vrea sa auda de astfel de punti. Este inca autist. Se aude numai pe sine. Ca sa auda despre Nigeria, ori Romania, tarile acestea trebuie sa faca ceva cu totul si cu totul exotic (niste mineriade) ori ceva cu totul si cu totul superoccidental (niste revolutii).
Cata vreme Romania va suna in urechile publicului mediu din Occident ca o poveste cu Ceausescu si Dracula, literatura romana nu va impresiona cu romanele sale despre o istorie de tara necunoscuta ori cu romanele sale despre lesbiene (domeniu in care francezii nu pot avea concurenta inca o mie de ani).
Scepticism total, asadar? Nicidecum. Avem cateva oaze de geniu care ar putea micsora desertul nemultumirilor noastre. Avem un mare filosof al stiintelor, necunoscut si aici acasa, din pacate, Stephane Lupasco. De ce nu-i facem o promovare agresiva? Avem un genial revolutionar al istoriei ideilor, Ioan Petru Culianu. Stim noi asta? Promovam noi asa ceva? Avem un formidabil al profunzimilor fiintei, Mihai Sora. Facem ceva pentru el?
Fiecare contribuabil poate adauga la lista. In final, poate fi o lista de zece, douazeci. De ce nu se duc banii nostri inspre asemenea promovari agresive, care ne-ar putea scoate din vagul identitatii noastre in perceptia Occidentului?

---

Despre autor: