Rapid si FC Arges au jucat in ultimul meci al etapei a opta, joi seara, iar aceasta runda cu multe probleme de arbitraj nu se putea incheia in aceeasi nota. Arbitrul Victor Berbecaru a dorit sa iasa si el in evidenta si a reusit: in minutul 7 l-a ier
Rapid si FC Arges au jucat in ultimul meci al etapei a opta, joi seara, iar aceasta runda cu multe probleme de arbitraj nu se putea incheia in aceeasi nota. Arbitrul Victor Berbecaru a dorit sa iasa si el in evidenta si a reusit: in minutul 7 l-a iertat pe Daniel Coman, portarul Rapidului, de o eliminare fara dubii, dupa un fault din postura de ultim aparator, in minutul 54 nu a dictat un penalty evident pentru Rapid, la un fault al lui Barras asupra lui Buga, iar in minutul 90, in careul celalalt, a inchis ochii la o interventie neregulamentara a lui Karamian la Tanasa. In rest, giulestenii au fost destul de chinuiti de "lanterna rosie", care a anulat rapid golul marcat in secunda 100 de Viorel Moldovan. Putin inspirati in atac si destul de nesiguri in aparare, giulestenii au transat disputa dupa o pasa excelenta a lui Costin Lazar pentru Badoi, iar acesta l-a executat simplu pe Vintila. In final au fost emotii, pentru ca Moldovan a luat rosu direct pentru un cot in gura aplicat lui Chita, insa pitestenii nu au avut forta sa egaleze si a doua oara. Vestea buna pentru giulesteni este ca au luat trei puncte, insa "locomotiva" echipei in acest sezon, Moldovan, a fost suspendat doua etape si va rata astfel derby-ul cu Dinamo, de duminica viitoare. La final, ambele tabere au contestat arbitrajul, mai vehement fiind Giuseppe Giannini, tehnicianul lui FC Arges, care a facut show la conferinta de presa. "S-a vazut ce s-a intamplat, se vede foarte clar in imaginile de la TV, Coman trebuia eliminat, jucatorul meu scapase singur pe poarta. De faza penaltyului nici sa nu mai vorbim. Un atacant trage la poarta si este pus jos. Dar poate nu-mi mai aduc aminte regulamentul, poate gresesc. Asta inseamna sa vrei sa retrogradezi o echipa. Si nu este numai acest meci pe care ni l-au furat. Daca vor asta, atunci jucam si noi cu juniorii, asa mai acumuleaza si ei experienta", a spus Giannini, care a dat cu pumnul in masa si a tipat in timpul conferintei de presa. "Incredibil, este prea pe fata, este prea murdar, prea evident. Dupa cele doua faze putem spune ca acest meci nu a existat. Puteam sa jucam pana maine dimineata si tot 2-1 se termina. Sunt curios ce spun si adversarii, poate ca sunt eu nebun. Au fost doua faze clare, dar poate ca le interpretez eu. Poate mi-am pierdut memoria. Sa vedem ce spun ei acum, sa aiba curajul sa vina aici, sa spuna ca a fost penalty, pentru ca daca vorbim de profesionisti, atunci vorbim de campioni", a completat Giannini. "A fost un meci pe care am reusit sa ni-l complicam. La fel de bine pot acuza si eu arbitrajul, a fost unul foarte slab, s-a gresit de ambele parti, pot sa cer si eu penalty la Buga, au fost atacuri de galben la Chita de vreo cinci ori, au fost atacuri dure. Arbitrajul a fost azi pe dinafara, dar nu poti sa acuzi atunci cand se greseste in ambele parti. Nici nu stiu daca este corecta eliminarea lui Moldovan, a fost o saritura la cap, nu stiu ce a fost acolo. Cand este o tenta este grav, dar cand sunt astfel de greseli, asta este... si un arbitru poate gresi", a comentat si Razvan Lucescu. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.