Interventia lui Hugo Chavez la ONU a redeschis, vizibil si in forta, un joc pe care multi analisti mai tineri si lipsiti de experienta fie ca il uitasera, fie ca nu-l cunosteau, fie ca-i subestimau importanta, trecandu-l automat la categoria "mostenirea Razboiului Rece". Care, s-au gandit ei, odata ce a fost inchis, i-au murit si sursele de tensiune.
Numai ca ceea ce este denumit "perioada Razboiului Rece" cuprinde mai multe sub-diviziuni de conflicte, unele deloc motivate de marea confruntare ideologica care dadea imaginea simplista, buna pentru orele de propaganda, a unei lumi bi-polare. In realitate, atunci ca si acum, marea miza a fost situata in afara granitelor geografice ale celor doua sisteme, inclusiv a zonelor lor de influenta. Era - si este vorba in continuare - despre controlul resurselor energetice si, implicit, despre posibilul santaj pe care tarile producatoare il pot efectua oricand asupra intregii lumi. Cu consecinte economice la fel de catastrofale ca cele ale oricarui conflict la scara planetara.
Chavez cheama la lupta impotriva puterii americane. N-ar fi fost prima oara. Si ar fi mult prea usor si simplist sa spunem ca atitudinea lui belicoasa si teatrala, cu accente vizibile de telenovela, vine din traditia Che Guevara - Fidel Castro. Daca-i numai atat, tot ar fi bine. Numai ca Venezuela este unul dintre marii producatori petrolieri din lume, tara considerata de multe ori drept alternativa rezonabila fata de amenintarea virtual perpetua a tarilor arabe. Numai ca, dupa parerea mea, luat de valul teatralitatii sud-americane, a facut o greseala de proportii: a preluat alta retorica, cu simbolistica sa specifica. Este pentru prima oara cand peste Atlantic, din tari mari producatoare de petrol si membre OPEC, vine aceeasi imagine simbolica pentru a-l caracteriza pe Bush: Marele Satan.
Iar asta, deja, semnaleaza intrarea in alta poveste. Una extrem de primejdioasa. Dar nu noua. Poate unii isi vor aminti de Conferinta de la Bandung (19 iulie 1955), atunci cand s-au reunit 29 de sefi de state si guverne si a fost lansat in mod oficial conceptul de "lumea a treia". Termenul destul de imprecis creat de Alfred Sauvy si Georges Balandier in analogie cu "le tiers etat" al Frantei, devine foarte rapid o definitie cuprinzand o larga parte a lumii, mobilizabila in functie de alte criterii si rationamente decat cele stiute pana atunci. Erau acolo motoare generand "miscarea nealiniata" de mai tarziu, indianul Nehru, egipteanul Nasser, indonezianul Sukharno, primul-ministru chinez Ciu En Lai...cei care aveau sa transmita, in deceniile care urmau, mesaje extreme, din ce in ce mai dure pe linia unui nationalism din ce in ce mai exacerbat si, evident, anti-american. Lumea araba nu s-a integrat decat relativ tarziu acestui univers, iar cand a facut-o a fost din ratiuni mai degraba economice. Intuind valoarea de amenintare potentiala a unei organizatii care sa contrabalanseze interesele pana atunci predominante ale grupului foarte restrans al marilor producatori, statele producatoare infiinteaza OPEC in 1960, cu un moment de maxima vizibilitate in momentul primei crize petroliere, cea din 1973.
Din acel moment, fara nici un fel de indoiala, chiar daca s-a revenit in mod formal la o stare precara de pace, fiecare dintre tabere si-a pregatit strategiile pe termen lung in caz de conflict acut. Poate ca e mai placut sa ne lasam purtati pe valurile unei mari parfumate de iluziile unei lumi virtuale si neaparat morale. Numai ca lupta pentru resursele energetice nu a fost si nici nu poate fi nici virtuala, nici democratica si in nici un caz morala. In fata Senatului SUA, in noiembrie 1973, in momentul de varf al crizei petroliere, senatorul Walter Fullbright, presedintele Comisiei pentru afaceri externe, declara: "Producatorii arabi de petrol nu reprezinta in lumea de azi decat forte militare nesemnificative. Sunt ca niste gazele slabe intr-o lume de mari carnasieri. Ca prieteni, trebuie sa le reamintim acest lucru. Si-ar asuma riscuri teribile daca ar incepe cu adevarat sa ameninte echilibrul social al marilor puteri industriale, si mai ales pe cea a noastra".
Un avertisment clar, pe care acum lumea occidentala s-ar putea sa fie extrem de aproape sa-l repete, in termeni extrem de duri, noii aliante care, dincolo de interesele reale ale OPEC, ameninta sa formeze un alt cartel. Al producatorilor de petrol uniti sub flamura unei revanse ideologice in care obiectivul comun anti-american sa fie pus in pagina cu ingrediente diferite, in functie de imperativele zonale.
Grav este faptul ca, asa cum o arata diferitele semnale de ultima ora, aceasta alianta nu s-ar mai rezuma numai la gesturi tehnice de tipul ridicarii preturilor sau restrangerii productiei, ci si-ar putea coordona eforturile cu retele teroriste. Iar aceasta noua amenintare petrol-terorism, negestionata cu atentie, ar putea sa cufunde foarte rapid lumea intreaga intr-un marasm de nedescris. Daca nu si mai mult.