Asistentul Miklos Nagy, care a semnalizat o presupusa lovitura a stelistului Cyrill Thereau asupra dinamovistului Cosmin Moti, faza in urma careia francezul a fost eliminat, a declarat ca este multumit de felul in care a judecat situatia respectiva. "Eu sunt multumit de prestatia pe care am avut-o", a declarat Nagy. "In momentul incidentului dintre Moti si Thereau, mingea se afla in alta zona si Corpodean nu a vazut. El era cu spatele la acesti doi jucatori pentru ca, in calitate de central, trebuie sa fi atent unde este mingea. Eu am vazut ca Moti era penultimul aparator si il avea in fata pe Thereau. Am vazut apoi cum Thereau a facut extensia bratului si l-a lovit in plex pe Moti. Chiar daca intre mine si ei era o distanta considerabila, nu era interpus nici un jucator, deci vederea nu imi era obturata. Tot campul vizual era liber si am vazut intregul incident. Apoi i-am semnalizat lui Corpodean ca am ceva de relatat. El a venit la mine si i-am spus ca Thereau l-a lovit cu cotul in plex pe Moti. Sorin a plecat si a procedat conform regulamentului. Cartonasul rosu a fost acordat corect si conform cu prevederile regulamentului in vigoare", a declarat Nagy.