Eugen Nicolaescu, ministrul Sanatatii Publice, isi anunta intentia de a infiinta spitale regionale de urgenta si structuri regionale in sistemul sanitar: Agentia Regionala de Programe si Sanatate Publica, Institut Regional de Sanatate Publica, Institut Regional de Medicina Legala, Inspectorat Sanitar de Stat Regional. In acest sens, specialistii lucreaza la elaborarea unei strategii pe perioada 2007-2009, care urmareste descentralizarea in sistemul de sanatate, fiind supusa consultarii cu structurile asociative ale autoritatilor administratiei publice locale, dupa care va fi supusa aprobarii Guvernului. Printr-un comunicat remis redactiei, ministrul Nicolaescu anunta ca au avut loc mai multe intalniri intre echipele tehnice ale Ministerului Sanatatii Publice si Ministerul Administratiei si Internelor.
Pe termen scurt, unitatile aflate in subordinea MS vor fi reorganizate si restructurate, unele competente urmand a fi transferate autoritatilor locale (medicina scolara, asistentii comunitari si mediatorii romi), si vor fi alese judete pilot unde consiliile locale vor prelua administrarea spitalelor. Pe termen mediu, MS va infiinta spitale regionale de urgenta, precum si structurile regionale din sistemul sanitar. In fine, pe termen lung, MS va delega competentele de la autoritatile de sanatate publica la comunitatile locale (2008-2009), dupa evaluarea functionarii descentralizarii in judetele pilot.