Varujan Vosganian, in biroul de vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor, sunt convinsa ca uiti de multe ori de politicianul care esti. Astazi, vreau sa vorbim despre scriitorul Varujan Vosganian. Din pacate, televiziunea, atat de pacalitoare si atat de insistenta in asaltul ei zilnic, nu te-a prezentat decat ca..."animal politic", vorba lui Nicolae Manolescu.
In legatura cu imaginea mea publica, intr-adevar dimensiunea literara a fost estompata. Iti marturisesc ca intr-o anumita vreme nici eu nu m-am ocupat de promovarea acestei laturi, ba chiar s-a intamplat si un lucru amuzant. In 2004 terminasem o carte de poeme "Iisus cu o mie de brate" si conduceam in aceeasi perioada "Comisia de strategie a Aliantei Pentru Dreptate si Adevar". Redactasem partea de politici fiscale si mediu de afaceri si am fost rugat politicos sa nu lansez cartea in 2004, ca sa nu apara voci "binevoitoare" in legatura cu faptul ca politica fiscala a unui posibil guvern a fost redactata de un poet, motiv pentru care am inceput promovarea acestei carti abia in 2005. Eu nu am nici o problema, Iolanda, trebuie sa spun ca in privinta asta nu am nici un complex, ba dimpotriva, eu cred, ca un poet este mai important decat un ministru si ca, in istoria lumii, nu vor ramane rezultatele alegerilor din Monitorul Oficial, ci vor ramane cartile din biblioteci. Insa sunt anumite clisee ale opiniei publice si sunt dispus sa lupt impotriva lor. De aceea, am decis sa duc aceasta campanie pe care am inceput-o anul trecut, in care sa explic oamenilor ca, intre a fi "om politic" si a fi scriitor nu trebuie sa existe nici o contradictie. Pentru ca, dincolo de dimensiunile sale zgomotoase legate de suisurile si coborasurile democratiei, de tranzitie, de inflatie, de privatizare, Fondul Monetar, totusi, esenta acestei tranzitii este in fond culturala si zadarnic vom castiga mai multi bani, zadarnic vom sustine initiativa privata, daca nu va exista si o anumita evolutie in ce priveste mentalitatile. Fara un suport cultural, a dobandi in alte lucruri, e ca si cum ai sufla intr-o punga gaurita cu acul.
In concluzie, esti un politician care face o nota distincta.
Am sa-ti spun ceva, cu sinceritate, ceva ce nu am mai spus si ar putea explica putin aceasta parere pe care o ai despre mine. Eu fac o nota distincta, nu neaparat pentru ca as fi mai altfel decat altii, dar pentru ca "ceea ce reprezint" e mai altfel decat al altora. Bunicul meu spunea (si asta e si motto-ul romanului pe care o sa-l public): "Noi nu ne deosebim prin ceea ce suntem, ci ne deosebim prin mortii pe care fiecare-i plange". Adica, prin ceea ce insemni tu, prin durerile pe care le ai, prin suferintele pe care le ai, prin educatia pe care ai primit-o. Eu sunt armean si, dupa ce spun "buna ziua!", spun ca sunt armean si nu ma ascund de lucrul asta.
De ce te-ai ascunde?
Exista oameni care fac asta, fie ca in vremuri mai dificile si-au schimbat numele, fie ca socotesc ca, in ceea ce fac este mai bine sa arate "cat mai romani". Chiar si in politica avem astfel de cazuri. Si eu am trecut prin cateva situatii de felul asta, iar cea dintai a fost cand am debutat.
Ai debutat ca prozator.
Am debutat cu o nuvela: "Moartea lui Visarion" ("Suplimentul Literar" al Scanteii Tineretului) si Ion Cristoiu, care era redactor-sef, m-a sfatuit sa-mi schimb numele, spunandu-mi ca este dificil de perceput si ca nu este foarte familiar cititorului de literatura romana.
Armeni din literatura romana au devenit scriitori importanti, fara de care literatura noastra ar fi fost poate mai saraca.
La Agopian de exemplu se vede marele sau talent, dar si sorgintea armeneasca. Ludismul oriental. Nu trebuie sa fii neincrezator fata de un om care tine la diferentele lui. Dimpotriva, trebuie sa-l respecti daca este autentic. Cel care-si reneaga taina botezului sau semnul sangelui este dispus sa renege orice. De aceea si in politica romanii trebuie sa aiba si mai mare incredere pentru ca eu ma arat asa cum sunt.
Exact asta vroiam sa nuantez cu intrebarea mea! Ceea ce m-a surprins de-a lungul anilor este ca nu ai devenit din cauza rutinei politice un soi de haitas al propriului orgoliu. Imi pari neverosimil de normal. Nu esti un politician vindicativ.
Politica este un domeniu dificil in ce priveste naturaletea umana. In politica te intalnesti cu foarte multa lume. Eu cred ca, din '90 incoace, am strans 300.000 de maini. Si, incetul cu incetul te intalnesti cu tot felul de lume, dar exista o persoana cu care te intalnesti din ce in ce mai putin: cu tine insuti. In afara de asta, intri in tematica impusa (ca la gimnastica), si incepi sa vorbesti numai despre anumite lucruri. Folosesti un limbaj tot mai sarac in termeni, incepi sa cauti termeni tot mai abstracti care acopera mult fara sa spuna neaparat ceva anume si intri intr-o zona polemica. De aceea eu ma straduiesc cat pot si cand calatoresc si serile si diminetile, cand pot sa stau mai mult in pat, sa citesc ca sa nu pierd limpezimea si naturaletea limbajului.
In politica ai debutat ca reprezentant al comunitatii armene.
Da, fiind reprezentantul comunitatii armene. Am fost 6 ani deputatul armenilor in Parlament. Asadar, am facut politica, dar politica pe care o faceam trebuia sa tina seama si de reprezentarea unei culturi. Zilele trecute am fost reales pentru a cincea oara ca presedinte al Uniunii Armenilor din Romania. In 1990, unul dintre sfatuitorii mei, Agop Carmazian (e familiar multor romani), dupa alegeri, m-a chemat la o discutie. S-a intamplat un lucru interesant care tine iarasi de o anumita educatie culturala. In ianuarie '90, cand toata lumea facea tot felul de "fronturi" ale salvarii, s-au intalnit si armenii, hotarati sa-si faca si ei o structura laica. Oamenii de 60-70 de ani au inceput sa-si arunce schimburi violente de cuvinte: "Cand eu eram in puscarie, tu erai securist"... etc., dar au inteles un lucru care, din pacate la nivel national noi nu l-am inteles si anume: daca isi vor alege conducatorii din randurile lor, comunitatea se va rupe, pentru ca toate disputele care le-au marcat viata se vor rasfrange asupra comunitatii si comunitatea n-ar putea ramane unita daca un om din generatia anilor '50 va conduce comunitatea. Atunci au decis sa deplaseze conducerea comunitatii cu inca o generatie. Aveam 31 de ani si am devenit presedintele Uniunii Armenilor, iar dupa aceea Agop Carmazian mi-a spus asa: "Daca ai nevoie vreodata de ceva, nu te grabi sa faci lucruri nesabuite sau sa ceri de la altii. Cere-ne intai noua, si abia dupa ce noi nu vom putea sa-ti dam, cere-le altora. Tu, daca ii conduci pe armeni, orice lucru rau faci se rasfrange impotriva intregii comunitati". Asta este un motiv pentru care in politica am fost atent sa nu intru in lucruri care ar putea sa capete o conotatie negativa si, astfel, ar putea sa se rasfranga si asupra armenilor. Si mai e ceva: eu cred ca politica nu e ceea ce inseamna in monitor "victorie electorala", ci inseamna ceea ce schimbi in jurul tau. De aceea noi trebuie sa ne deplasam dinspre politic inspre politic.
Daca te-ar fi chemat, spre exemplu, Dumitrescu, puteai aspira la mult mai mult in politica?
Am sa fiu foarte sincer. Eu am avut discutii foarte lungi cu colegii mei cu care am facut in '96 un partid politic (mai ales cu Laurentiu Ulici care, dupa cum stii, conducea Uniunea scriitorilor). El mi-a spus: "Varujan, va exista tentatia unora de-a te atrage intr-o atitudine care sa arate ca esti roman si daca tu vei incerca, dincolo de originea ta sa vrei sa fii ca toti ceilalti, ai sa arati ca de fapt ai un complex, si trebuie sa ramai asa cum esti. Si cred ca am ramas asa cum sunt. Am mai simtit un lucru; am capatat un plus de respect si pentru faptul ca eu lucrand in economie in acelasi timp, unii nu m-au simtit de-al lor. Exista trei atitudini: a celui care se uita pe vizorul usii si nu deschide. Al celui care spune: o clipa si se duce si netezeste cearceafurile, pune un prosop pe vasele nespalate in chiuveta si abia dupa aceea deschide. Exista si cea de-a treia cand se uita si deschide imediat, indiferent de neoranduiala din casa, si te imbratiseaza. Ei bine, eu am facut parte adesea din cea de-a doua categorie, pentru ca multi (din reactii altminteri politicoase), am inteles ca ma respecta, dar nu ma socotesc chiar de-al lor. Mi s-a spus: "Domnule Vosganian, ce frumos vorbiti - parca ati fi roman". Sau un taximetrist care, cand m-am urcat in masina si avea muzica folclorica, a inchis difuzorul. Si cand l-am rugat sa-l deschida mi-a spus: "Va place muzica asta a noastra"? Deci exista o astfel de retinere, dar ea cu timpul dispare. Eu cred ca in Romania politica a fost mare atunci cand a fost legata de cultura. Mergi intr-un liceu in laboratorul de istorie si in laboratorul de literatura si ai sa vezi ca cele mai multe portrete sunt aceleasi. Daca vei da jos din laboratorul de istorie portretele pe care le gasesti in laboratorul de literatura, s-ar putea ca peretii istoriei politicii romanesti sa ramana goi sau in orice caz fara prestigiu. Nu stiu daca poporul roman s-a nascut crestin, ar fi foarte frumos sa fie asa si noua ne place sa avem un fel de origine etnic-crestina. E frumos sa spunem asta ca sa legam conduita romaneasca de morala crestina. Un lucru este insa cert: politica romaneasca s-a nascut din cultura. Poate si pentru ca la noi din cauza suzeranitatii turcesti politica a evoluat mai tarziu. Ea s-a nascut din cultura. Si cata vreme oameni de cultura (si nu ma refer numai la creatorii de cultura), cu educatie culturala, au facut politica, politica romaneasca a fost o politica mare. In clipa in care politica s-a indepartat de cultura, a dispretuit-o, ba chiar a folosit-o ca pe un instrument politic...
Sau a ignorat-o pur si simplu.
Sau a utilizat-o ca pe un instrument politic, si atunci noi am ratacit inafara propriei istorii. De aceea, recuperarea cu adevarat a politicului in Romania se va face prin cultura! Suntem intr-o perioada in care sufletul romanesc este nelinistit la granita acestor doua secole.
As spune, chiar zbuciumat.
Da, in care se intampla atatea dezbinari (si au fost din '90 incoace atatea rupturi in neamul romanesc), intre proprietari si chiriasi, intre ortodocsi si greco-catolici, intre romani si maghiari...
Intre intelectuali si muncitori...
O, sigur si lista ar putea continua! Intre toate indeletnicirile umane, cultura este singura care poate invinge fara sa lase in urma invinsi, care poate cuceri fara sa umileasca. Recuperarea politicului, a prestigiului lui, se face prin cultura.
Asta ar insemna ca omul politic sa arate cu totul altfel.
Oamenii politici ar trebui sa devina modele, asa cum au fost pe vremuri: Bratienii, Iorga, Duca sau altii. Si Titulescu pentru unii tineri. Politica trebuie sa se faca cu acoperire culturala. Cum? In felul urmator: pentru cei care stau pe scaunele ravnite de unii si temute de altii, inaltimea scaunului pe care stau sa nu depaseasca inaltimea cartilor pe care le-au citit.
Ar insemna (cu cateva exceptii), sa nu mai avem oameni politici! Am inceput dialogul vrand sa nu vorbim despre politica, dar... Scrii o literatura in care se vad limpede lecturile si informatia ta culturala. Ai inceput sa scrii de timpuriu?
Am inceput sa "compun" pe la 5-6 ani. Primul "manuscris"" pe care-l pastrez este de pe la 8 ani. Era o copie nereusita dupa "Subprefectul" al lui Duiliu Zamfirescu. Dupa aia l-am plagiat si pe Caragiale... In materie de poezie este foarte interesant: productiile mele poetice de pe la 8-9 ani semanau cu Vasile Carlova; dupa aceea, pe la 11 ani scriam ca Alecsandri, mai tarziu scriam poezii cosmogonice ca in "scrisorile" lui Eminescu, apoi am avut o foarte scurta perioada Bacovia, am "atacat" si pe Blaga, iar spre sfarsitul liceului eram un "homuncul" Nichita Stanescu.
Apoi, in sfarsit te-ai fixat la tine!
Iti marturisesc ca desprinderea de Nichita a fost cea mai grea, pentru ca pe el l-am iubit si cel mai mult.
Cum ti-a reusit "desprinderea"?
Am fost ajutat de matematica. Dupa ASE am urmat matematica si este interesant, ea m-a ajutat sa-mi asez limbajul, sa-l individualizez. De unde se vede ca poezia si matematica au radacina comuna. Poezia are insa ceva in plus. Si matematica uneori are aceasta trasatura, dar numai pentru cei care o cunosc extrem de bine. Ea este dintre toate expresiile umane, cea care are cel mai inalt grad de sensibilitate si de abstractizare in acelasi timp. Dar probabil, ca eu incercand sa exprim ceea ce simt, eram prea explicit. Matematica m-a ajutat sa ma asez si asta mi-a dat si curajul ca atunci sa definitivez si primul meu volum de poezie. Am scris cu mult mai mult decat am publicat. In revista "Vatra" am raspuns unui chestionar vizavi de romanul meu in curs de aparitie, spunand ca nu pot vorbi despre celelalte romane dinaintea lui, pentru ca nu le-am publicat niciodata.
Ai scris dupa stiinta mea si teatru.
Pe care, de asemeni nu l-am publicat si nu s-a jucat niciodata. Am avut insa un invatator, in sensul biblic al cuvantului, care m-a facut sa aman mult debutul: Mircea Ciobanu. Cu el am facut si lectii de poezie. El mi-a spus: "Prima mare carte de poezie este Biblia", chiar daca ea nu este perceputa ca atare (mi-a spus), faptul ca oamenii o invata pe dinafara, faptul ca ei au facut incantatii pe temele biblice, nu se datoreaza numai talcului biblic, ci si faptului ca Biblia este si Poezie. Atasamentul civilizatiei catre Biblie tradeaza de fapt un atasament pe care nu intotdeauna civilizatia il recunoaste: atasamentul catre poezie care este un fel de meninge al civilizatiei umane". Am lucrat cu el pe "Cartea lui Iov", pe "Ecleziast", pe "Corinteni" (pe acea tema a iubirii) si am deslusit, scotand versurile din Biblie. Mi-a spus: "Ai rabdare!"
Asta a fost si motivul pentru care debutul meu s-a produs atat de tarziu, abia dupa '90. Mai mergeam insa pe la cenaclurile filologilor.
Ei aveau tentativa de-a revolutiona mijloacele de expresie (textualismele anilor '80), dar eu mai mergeam si la altele cu Cosovei, Cristi Teodorescu si altii.
Ai debutat dupa '90, la 35 de ani, cu doua carti deodata.
A fost nostim, ca vroiau la Uniunea Scriitorilor sa-mi dea premiul de debut, dar s-a considerat ca sunt "prea in varsta" pentru acel premiu.
Si l-ai primit pe cel al Asociatiei Scriitorilor pentru proza.
Pentru "Statuia comandorului". Dupa aceea am continuat sa scriu, marturisesc, cu oarecare dificultate din cauza timpului, dar mai e ceva, indeletnicirile astea publice iti saracesc substanta umana. Ai impresia ca esti puternic. Cu cat esti mai sus, cu atat depinzi insa de altii. Substanta ta intima saraceste, incep sa-ti iasa prin degete tot felul de "micelii", care se hranesc din altceva: din simpatie electorala, din victoriile publice...
Din lucruri exterioare, desarte...
In loc sa fii "omul-convex" care are centrul inauntrul lui, devii "om-concav", cu centrul de greutate in afara lui.
Deci, ai centrul de greutate, in afara ta. (Varujan Vosganian rade cu pofta). Dar ce este pentru tine, de fapt, literatura?
Literatura este o ancora pe care o arunci in tine insuti. In clipa in care ai nevoie sa te protapesti in afara ta, atunci e mai greu. Am continuat mai mult cu poezie. Pentru proza, cum zicea Zaharia Stancu, trebuie mai intai sa verifici daca esti sanatos, dupa care sa vezi daca te tine fundul ca sa rezisti pe scaun.
Pana la urma ai probat cele doua conditii si ai mai terminat de curand, de scris un roman.
In legatura cu proza, mai ai nevoie de un spatiu compact care ar putea sa fie si spatiul uzual. Nicolae Breban, care m-a incurajat mult (la fel ca si Agopian), sa scriu si proza mi-a spus: "Cate pagini are romanul tau"?
Puteam sa jur ca prima lui intrebare a fost asta.
(Ne amuzam amandoi)
I-am spus; "400 de pagini". "Atunci totul este in regula", a raspuns Breban. Timpul poeziei este altul. Oricat ai fi de ocupat, poezia e ca aburii care ies prin crapaturile scoartei. E alt timp. Poti sa scrii poezie pe drumuri nesfarsite cu masina, poti sa scrii poezie in stare de somn si trezie... Spre deosebire de proza, eu cred ca poezia trebuie sa fie mult mai condensata. Cand bunicul meu in copilarie imi arata arta fotografiei, avea un aparat pe trepied in care imaginea se inchidea dupa o secunda. El punea trepiedul, ma aseza pe mine, fugea repede langa mine, avand o secunda pentru imortalizare. El mi-a spus: "Daca vrei sa stii cat este o secunda, spui "Rugaciunea inimii". Ea iti arata cu exactitate cat este o secunda.".
Ai fost singur la parinti?
Nu, mai am un frate care a facut ca si mine studii economice. Acum este director de banca. E un om de mare seriozitate care nu a avut insa fanteziile si ambitiile mele.
Ai cunoscut lumea literara cel mai bine prin Mircea Ciobanu?
Cel mai bine am cunoscut-o intr-adevar prin el. El avea un cerc de prieteni, care, cu durere o spun, nici unul nu a supravietuit fizic.
Nu au disparut chiar toti, dar in mare, ai dreptate! Au murit multi din generatia lui.
Nici unul dintre ei nu a apucat 60 de ani. Inca o data se vede ca poezia este o arta a sinceritatii. Nu poti sa scrii poezie, decat daca o rupi din tine. Asta este motivul pentru care nici nu cred in poetii care scriu multe volume, cu atat mai putin in cei care-si declama poeziile, pentru ca poezia este un amestec de cruzime, si sinceritate. Un poet nu traieste pe lumea asta. Am citit de mult o carte a unui englez, "Viata dupa viata", in care erau relatate amintiri ale unor oameni care trecusera prin aceasta stare de "moarte clinica" si care povesteau ca isi vedeau trupurile si pe toti ceilalti imbulzindu-se in jurul trupurilor nemiscate, dar fiind undeva deasupra. Asa este poetul: el traieste un fel de viata deasupra vietii. Cam cum este numarul I, numarul transcendental pentru matematica.
Stim oare ce este cu adevarat, poezia?
Este foarte interesant ca poetul nu stapaneste niciodata poezia. Poezia este stapana lui. Ea vine tot timpul neanuntata la usa. Este o aripa a unui inger care ti se asaza pe umar atunci cand vrea el si niciodata nu stii dupa ce ai terminat o poezie, daca vei mai avea vreodata prilejul sa scrii una la fel. Cu alte cuvinte, poetul este o fiinta intr-o permanenta asteptare. Trist ar fi sa se intample ca in "Desertul tatarilor", cand tot asteptand si asteptand, atunci cand se petrece nu mai esti in stare sa te ridici la inaltimea momentului.
Eu zic mai curand ca este o stare de panda. O pandesti ca s-o poti asterne in memorie, pe hartie...
Se poate, dar poetul este in primul rand, dupa parerea mea, "o stare de asteptare".
Ai sentimentul concurentei, de cand participi la viata literara?
Acum ne aflam intr-un birou de la Uniunea Scriitorilor, loc in care au mai stat scriitori de prim rang ai literaturii romane.
Da, stau de exemplu pe scaunul pe care a stat Zaharia Stancu. Unul dintre mesajele pe care le-am avut a fost acela ca scriitorii nu au ce sa discute unii cu altii. Frontierele pe care le trasam nu sunt aici pe pamant, ele sunt in cer si in cer este loc pentru toata lumea. De aceea nu cred de loc in concurenta dintre scriitori si, incerc pe cat pot, sa sfatuiesc si pe altii sa lase la o parte resentimentele. Mie imi sunt dragi scriitorii, cand primesc carti le citesc, atunci cand imi plac le telefonez sa le spun. Din pacate, putina lume citeste poezie, si mult mai putina simte nevoia sa incurajeze pe un poet. Poetii sunt oameni si dincolo de ceea ce primesc ei prin fumul de ambra si prin toate harurile pe care le au, au nevoie uneori si sa simta ca nu sunt singuri pe lume.
Din nefericire, se cam simt singuri pe lume, cum ai spus atat de bine
Trecand peste asta, cred ca nu am adversari printre scriitori.
Care e starea natiunii? Dar a literaturii?
Starea natiunii se poate descrie nu numai prin ceea ce scrie "Anuarul Statistic", dar si prin alte lucruri care arata ca in Romania de astazi este o anumita indepartare de substanta, o anumita neliniste, o anumita confuzie, ca sa nu-i spun chiar ratacire. De pilda: harta literaturii in general este cam de zece ori si ceva mai mica decat harta Romaniei. Adica, mai putin de zece la suta dintre romani cumpara cel putin o carte pe an. Iar harta literaturii romane este de aproape o suta de ori mai mica decat harta Romaniei. 2% din romani cumpara o carte de un autor roman, aici incluzandu-i si pe Eminescu si pe ceilalti clasici. Pentru a suprapune harta literaturii peste harta Romaniei, avem foarte mult de lucru, pentru ca, ce simplu ar fi sa putem dialoga intre noi, cunoscand aceleasi poezii! Eu cand m-am apucat sa invat limba germana, am inceput s-o invati prin Goethe, Heine, Schiller. Intr-o poezie pe langa dincolo de faptul ca ai cateva sute de cuvinte, ai si forme lexicale care te ajuta. Noi am putea sa ne purtam altfel, citind si invatand aceleasi poezii. Arghezi de pilda este, in privinta asta, tulburator. De la "De ce as fi trist" pana la "Carte frumoasa, cinste cui te-a scris" sau "Culesul oricand se face cu intristare" si alte forme. Chiar si Nichita cat pare el de dificil, are tot felul de cuvinte din acestea care ne-ar folosi, exact cum este piesa aceea la remy, care poate tine loc de orice lipsa, de orice incurcatura.
Jolly-jocker!
Acolo unde noi nu ne potrivim intre noi, se poate sa apara o expresie poetica, o poezie. Intre toate formele de exprimare ale unui popor, cea mai necesara, cea mai discreta, cea mai adesea ignorata secretie endocrina, este poezia. Romanii au mare nevoie de ea.
Daca nu-si dau seama, e ca si cand ea nu ar exista.
Asta este si un motiv pentru care incerc acum, cu colegii mei sa lansez un program de promovare a literaturii romane.
Prin lecturile cu plata.
Sa facem ca la Paris: in autobuze sa fie afisate mici poezii ale autorilor romani, chiar daca oamenii nu vor sa citeasca poezie. Poezia e foarte subtila-ea se poate insinua in constiinta oamenilor fara veste.
Unii se vor lepada de ea prin exercitii de exorcizare. O vor considera un duh rau, nedorit. Ai ocazia cand te duci prin alte tari, cu treburi diplomatice, sa vorbesti despre literatura noastra?
E drept ca adesea deplasarile mele sunt din categoria: "Turism diplomatic", dat fiind ca sunt membru in Parlamentul Consiliului Europei de la Strasbourg. Acolo se vorbeste rar de literatura si, cu atat mai putin despre poezie. De ce? Pentru ca, atata vreme cat va exista macar un singur poet in Europa, vor exista si natiunile. Ea in mod special este marca limbii in care scrii si nu va exista nici o lege a poeziei.
Si nici o obligativitate.
Poezia va fi intotdeauna ceea ce noi numim in legi "dispozitii finale" si nu "tranzitorii", ci "vesnice". De aceea se vede ca poezia este si expresia unui spirit rebel al oamenilor.
Mai nou, vorba unui confrate, ludic, este si expresia unei incapatanari.
Este ceva ce niciodata nu se va putea supune vreunei legi. Poate nu intamplator, in timpul comunismului ceea ce nu au reusit comunistii sa supuna, a fost poezia.
O murdarisera destul in proletcultism.
Dar sa revin la ce ma intrebai: zilele trecute am fost la o festivitate frumoasa la Paris. S-au implinit 50 de ani de cand Romania a devenit membra UNESCO, dar noi vorbim despre literatura romana acolo ca despre ceva ce am uitat acasa. Ar trebui sa vorbim despre ea ca despre o prezenta vie si pentru asta ar fi bine sa contactam mari editori din strainatate. Nu-i destul sa tiparesti o carte sau sa o traduci datorita unei prietenii . Si nu intotdeauna traducatorii sunt cei mai bine alesi si, cu atat mai putin editurile nu sunt ceea ce trebuie. E o mare greseala sa continuam politica de a traduce carti de literatura trimise direct de edituri, care folosesc ca protocol ambasadelor, ca sa fie oferite in loc de "Fascinanta Romanie". Cartile trebuie traduse de edituri de prestigiu din strainatate, care au si mijloace de promovare pentru asta. Editorii trebuie invitati aici ca sa-si aleaga singuri cartile.
Ti-a fost teama cand s-a petrecut numirea ta, in iunie 2005, ca vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor ca nu vei putea face fata unei bresle destul de dezamagita, dezbinata si macinata de multe patimi si orgolii?
Cunosteam destul de bine breasla scriitorilor. Totusi istoria investirii mele in acest post este interesanta. Am fost prevenit inainte de asta. Cum bine spuneai, nu de functii duc lipsa.
N-as putea sa spun ca am dus in interiorul Uniunii o munca asidua pentru a fi impus in aceasta munca. Atunci cand a fost Sedinta Sectiei de Poezie prin mai, am participat si eu. Am venit ca sa mai vad si alti oameni, decat cei cu care ma intalneam frecvent. Nu mai fusesem niciodata la o asemenea sedinta de sectie.
Au fost multe luari de cuvant in care s-a aratat nemultumirea fata de conducere, de Uniune in general.
S-a spus si faptul ca suntem un Sindicat si eu am replicat: "Nu suntem un Sindicat, in Sindicat oamenii lupta pentru dreptul de a munci, dezbatand asta in disputa cu patronii. Intr-un Sindicat membrii sunt reactivi. Nu fixeaza agenda publica, ci incearca sa o indrepte. Dreptul de a munci il avem, nu ni-l poate lua nimeni-noi luptam pentru a promova un drept de proprietate.
Intr-un cuvant, suntem insisi patronii?
Exact! Dorim sa fructificam dreptul de proprietate asupra muncii noastre. Cand ne vaitam ca nu avem bani, trebuie in primul rand sa vedem daca ne fructificam drepturile. Scriitorul roman este destul de izolat in aceasta tranzitie. Nu s-a acomodat cu ea.
Este izolat si dezolat.
Inainte de '89, piata literara in Romania era de absorbtie. Neexistand multa carte dinafara sau stiu eu, doar in tiraje limitate, scriitorii romani nu catadixeau sa se gandeasca si la valoarea comerciala a cartilor lor. Dupa '90 el se simte stingher in aceste realitati. I se pare ca piata libera este un atentat la valoarea culturala. Multi nu s-au pregatit inca pentru aceasta confruntare intre informatie si cultura. Informatia te ajuta sa cunosti, cultura sa intelegi. Singura victorie a omului asupra lumii este viziunea.
Viziunea este modul omului de a-si marca victoria. Nemtii ii spun "weltanschaung". Poate ca "Ulysse" a lui Joyce nu-ti ofera prea multe informatii, dar el iti da acel sentiment ca fiecare om traieste o epopee.
Un cautator pe Internet va stramba din nas. El se considera in centrul unei epopei manuind "google-ul". Simte mirosul unei victorii de care nu se indoieste nici o clipa.
Ei bine, noi trebuie in aceasta perioada sa ne conectam cu piata libera. Unii m-au acuzat, dupa cum ai vazut ca tin discursuri.
Una peste alta, ai luat cele mai multe voturi la Sectia de Poezie. Acum, dupa un an iata, esti apreciat, integrat. Initial, un murmur mefient s-a simtit pentru ca veneai din activitati mult prea publice, care pe scriitor il sperie.
In starea lui precara, un om cand scrie se apara, isi asuma starea de precaritate. Cand ai langa tine pe cineva care face si altceva, singura ta reactie este ca face si altceva, dar nu o face bine si pe asta. A fost o retinere care cred ca a fost depasita. Am reusit sa arat ca literatura romana are multe resurse pentru a se dezvolta. Vreau sa spun ca nici o institutie bancara nu mi-a refuzat cererea de bani pentru lecturile platite. Am constatat chiar un oarecare respect.
Nu uita ca tu ai o functie care supravegheaza aceste piete!
Nu numai de asta, dar am constatat un respect vizavi de literatura.
Ne dai o veste neasteptata!
Asa s-a intamplat cu timbrul literar pe care, desi aveam dreptul timp de 10 ani sa-l luam, nu a fost luat niciodata. Am reusit in noiembrie-decembrie 2005 sa luam mai multi bani decat in 10 ani. Nimeni nu ceruse editurilor nimic pana atunci. Asta este important, pentru ca acest timbru foloseste numai pentru programe culturale.
Urmatorul mare pas?
Sa promovam literatura romana in Europa, pentru ca niciodata nu o sa facem rulmenti ca suedezii si masini ca nemtii.
Si nici ceasuri ca elvetienii. (Varujan Vosganian isi priveste ceasul, semn ca ne apropiem de finalul dialogului, pentru ca, bineinteles, in orele ce vor veni va fi cu siguranta la o lunga sedinta sau la cine stie ce intrevedere la nivel inalt).
Nimeni nu face literatura romana mai bine ca noi. Este cea mai buna marfa de export pe care o are Romania.
Sper din tot sufletul! Impresariatul la noi inca este o naluca si nu o institutie viabila.
Incet, incet se va alcatui si aceasta institutie atat de necesara.