Balet romanesc pe o scena de jar

In timp ce Romania este cuprinsa de febra Monei Musca, la New York are loc o adunare generala de incendiu, dupa cum remarca externistii din lumea intreaga. Organizatia Natiunilor Unite este in pragul colapsului. Merele discordiei sunt multiple, iar planeta pare rupta in patru puncte cardinale. Sunt cativa jucatori importanti in plan international, cum ar fi China, Rusia si India, care incearca sa traga toate foloasele din criza care se acutizeaza nu numai in spatiul arab, ci si in Balcani, in Kosovo, in al doilea rand, statele lumii arabe, pregatite sa dezgroape securea de razboi, in al treilea rand, Uniunea Europeana, cea mai interesata organizatie in identificarea unei solutii de compromis politic si, in fine, axa Washington-Tel Aviv, in jurul careia graviteaza alte cateva state care incearca sa impuna lumii internationale o formula radicala. Romania, prin Razvan Ungureanu, face in aceste zile un periculos si extrem de interesant balet diplomatic pe o scena aproape incandescenta. Putem castiga sau putem iesi mototoliti din aceasta afacere. Rezultatul il vom cunoaste in numai cateva zile.
Pentru a intelege optiunile pe care le are Bucurestiul, marja sa de libertate si de actiune in raport cu cele patru mari grupe de jucatori, trebuie in primul rand sa pornim de la premisa ca suntem un stat al Uniunii Europene si avem datoria ca, in conditiile in care valorificam la maximum, in interes national, orice oportunitate in plan diplomatic, sa nu calcam pe bec in raport cu partenerii nostri. Sa nu adoptam politici si sa nu luam decizii care vin in contradictie flagranta cu optiunile europene. In acelasi timp, ne aflam intr-o relatie privilegiata cu Statele Unite. Impartim cu Washingtonul cateva teatre de razboi. Avem datoria tot fata de interesul national ca, nepericlitand politica Uniunii Europene, sa sustinem, in limite rezonabile, Washingtonul in razboiul antiterorist, in ofensiva pe care cea mai mare putere a lumii a declansat-o impotriva a ceea ce George W. Bush a denumit "axa raului". In acelasi timp, in mod traditional, Romania are relatii privilegiate in zona fierbinte a Orientului Mijlociu. Atat cu Israelul, cat si cu statele arabe. Este bine ca Bucurestiul sa fie in masura sa-si conserve aceste raporturi, astfel incat, in viitor, sa aiba posibilitatea, asa cum s-a intamplat uneori si in trecut, de a juca un rol de negociator. Cu toate foloasele care decurg din aceasta. Cat priveste China, India si Rusia, din nou avem datoria de a juca cu acestea, in plan diplomatic, o politica a usilor larg deschise.
In ce consta incendiul de care vorbeam? In timp ce Bush, pentru prima data, face apel la natiunile arabe din statele localizate de el pe "axa raului" sa se ridice impotriva propriilor guverne, tot la New York, presedintele Iranului contesta orice drept hegemonic al Statelor Unite si cheama lumea araba la unitate si lupta impotriva Washingtonului. Si, din nou, nodul gordian pare a fi Palestina, unde politica Uniunii Europene se desparte in mod major de cea a Washingtonului si Tel Avivului. Seful palestinian Mahmud Abbas este incapabil, in acest moment, sa realizeze un Guvern de uniune nationala si sa faca fata conditiilor puse de SUA si Israel. Ignorarea acestei realitati, atrage atentia UE, poate declansa o explozie in lant. Iar tot ce s-a castigat pana acum vizand reglementarea problemei palestiniene ar putea fi aruncat la cos. Cum va reusi Romania, ca viitor stat UE care inca de pe acum si-a asumat, in acest sens, importante obligatii si ca partener politic si strategic al Statelor Unite, sa impace doua optiuni ireconciliabile? Iranul este un alt mar al discordiei. In raport cu o serie intreaga de acte si gesturi politice si militare ale Teheranului, interpretate de administratia americana ca o veritabila sfidare a pacii, dar si a pozitiei Statelor Unite intr-o lume unipolara, Washingtonul, in tandem cu Ierusalimul, are tot interesul sa obtina la Consiliul de Securitate, care va avea loc in aceasta saptamana, o decizie de declansare a unui razboi represiv impotriva Iranului. Dar acest lucru nu va fi posibil. Se opun, practic, toti ceilalti membri ai Consiliului de Securitate. Iar daca Statele Unite vor solicita macar sanctiuni impotriva Teheranului, si in legatura cu aceasta decizie isi vor exercita cu certitudine dreptul de veto cel putin Rusia si China. Un intreg lobby extrem de activ la Washington face insa presiuni asupra administratiei de a incerca, dupa modelul razboiului din Irak, o actiune pe cont propriu. Intr-un fel de parteneriat ad-hoc cu cateva state mai mici.
Iar a treia chesiune exploziva este Kosovo. Acolo, militiile prosarbe au scapat de sub control. Din nou, Statele Unite sunt indemnate de propriile interese geopolitice sa intervina in forta si imediat. In timp ce Uniunea Europeana prefera sa nu precipite evenimentele, pentru a nu le da apa la moara nationalistilor de la Belgrad. Pentru a putea vedea instalandu-se acolo un Guvern pro-european.
Pentru diplomatia de la Bucuresti, ceea ce se intampla la Adunarea Generala a Natiunilor Unite reprezinta un dublu examen de maturitate. Vom vedea daca el va fi trecut cu bine de Razvan Ungureanu. Si sa nu uitam ca politica externa reprezinta, in buna masura, si un apanaj al institutiei prezidentiale.

---

Despre autor: