Hartii de completat, hartii de stampilat, hartii de legalizat, hartii de pus la dosar... Hartii. Teancuri de hartoage impregnate cu nevricale fituite in scrasnet de dinti. Ghisee, fara numar... Intre unul si altul, viermuiesc samsarii care te scapa d

Hartii de completat, hartii de stampilat, hartii de legalizat, hartii de pus la dosar... Hartii. Teancuri de hartoage impregnate cu nevricale fituite in scrasnet de dinti. Ghisee, fara numar... Intre unul si altul, viermuiesc samsarii care te scapa de ghiseriada.

Cine n-are timp de pierdut si nici relatii, musai sa aiba bani de dat intermediarilor care stau ca lipitorile in apele dulci pe langa orice institutie a statului unde se gaseste cel putin un functionar - element sine qua non - gata oricand sa demonstreze ca nu exista regula fara exceptie, ca in loc de zile sau saptamani in sir iti poti rezolva problema pe loc. Or, in lipsa solutiilor de mai sus, ramane alternativa: slujba de zilier pe plantatia birocratiei, cauzatoare de spasme furibunde, pana la dezlegarea labirintului ghiseriadei.

EXEMPLIFICARE. Se ia urmatoarea speta: Cutarel, care a strans leut cu leut, isi aduce masina din strainatate, second-hand, ca-i mai ieftina decat la noi, iar soselele nemtesti, de exemplu, nu suporta comparatie cu cele nationale. Prima oprire: punctul de frontiera. Durata: cateva ore. Declaratie vamala, stampile... plus comisionul personal al vamesilor, ca sa n-ai neplaceri. Pasul doi: prezentarea la reprezentanta RAR (Registrul Auto Roman) pentru a obtine constatarea necesara la Biroul vamal de destinatie (unde se plateste vama la masina). Tot aici mai este nevoie de: declaratie de tranzit, cerere scrisa (tip), certificat EUR I (original), traducere legalizata dupa cartea autoturismului, plus copie, traducere legalizata dupa factura de vanzare-cumparare, plus copie, copie de pe cartea autoturismului, plus original, copie de pe declaratia de export, copie asigurare din tara de provenienta, copie de pe buletin sau pasaport. Daca ati avut toate actele din prima, puteti rezolva problema (in cel mai fericit caz) in cateva ore buuune.

PESTE RAND! Scena urmatoare. Locatie: RAR, Str. Barsei, nr. 1, comuna Voluntari. Unde ajungi numai dupa ce te programezi telefonic la 9672. E drept, se poate si online, la www.rarom.ro. Am incercat si noi marea cu degetul. Prima pozitie libera, peste zece zile. Asa ca am mers la fata locului, sa vedem daca putem rezolva mai repede. In curte se intra numai daca ai treaba. Adica programare. Dupa ce am acostat cativa angajati cu ecusoane, am descoperit ceea ce stiam de la plecare. Se poate asadar sa sari randul, dar ""fara 4-5 milioane nu scapati!"". Unul, mai binevoitor, ne invata cum sa aranjam chiar fara bani: ""Sunati la programari si ziceti ca vreti o suplimentare... va pune in ziua respectiva. Daca nu merge, mai sunt cativa baieti pe-aici care au aranjat ori cu inginerii, ori cu cei de la programari"". N-a mers. Asa ca am apelat la planul B. Doua-trei intrebari si am gasit solutia: ""Pe X il gasiti acolo, va rezolva rapid!"". X ne-a cerut ""o suta si ceva de euro"" in schimbul serviciului ""la urgente"". Si in loc de zece zile, trebuia sa asteptam doar doua. Uite ca se poate!

ENERVARI. La barurile de peste drum, oamenii isi ineaca iritarea intr-o bere. Si staaau si staaau! George Cazan staaa de vreo cinci ore. ""La mine a durat programarea cam trei saptamani. Si daca ai programare, tot trebuie sa stai la coada, ca de fapt te programeaza cand sa intri pe poarta, nu cand te ia cineva in primire. Si-apoi, ca de ce am stat la coada aia, nu la ailalta!? Intr-o parte se face autentificarea, intr-alta verificarea tehnica. Mi-au luat-o si altii inainte, vreo patru masini si m-am mutat la cealalta coada. La autentificare erau doua cozi, m-am mutat iar de la una la alta... Am facut dosarua€™, l-am depus, ca sa iau si cartea de identitate mai stau cel putin doua ore. Stai, stai si te enervezi..."" Episodul urmator: coada de la inmatriculari...

SCHIMBARE. Conform ordonantei, de la anul taxele de inmatriculare vor fi platite direct la ghiseele institutiei


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.