Patru tineri coboara un drum in panta. Barbatii, doi la numar, merg umar
la umar dupa ce, cu ceva vreme in urma, iubita unuia fusese marea dragoste a celuilalt. Femeile isi urmeaza barbatii, ii imbratiseaza, se harjonesc, se apropie sau se departeaza. Si continua sa mearga in panta, in jos, catre ceva ce nici ei nu stiu ce va sa fie. Din cand in cand se lovesc de cate un hop, il sar mai usor sau mai greu, dar n-au timp sa vada ca hopul acela e format dintr-una dintre iluziile lor spulberate. Cand toate iluziile si visele de inceput li se epuizeaza, tinerii au revelatia adevaratelor lor persoane. Fara machiaj, fara dichi seli, fara ambalaje, fara replici stiute dinainte. Si isi iau haina aceasta noua sa o poarte cu frica in lume, prin lume.
Tinerii se numesc, intamplator, Hermina si Helena, Lysander si Demetrius, pentru ca sunt eroii lui Shakespeare din ""Visul unui nopti de vara"". Poarta haine moderne, iar visele lor nu sunt calauzite
de zanele si elfii din povesti, ci, pentru ca traiesc astazi, de tehnologie.
Pe panta aceea pe care coboara, elfii hi tech au grija sa le traga de sub picioare sperantele si iluziile, dupa ce tot ei - inainte de a-i trezi din visele lor despre iubire - le susurasera in urechi: ""tu sa fii inhibata"", ""tu sa ramai fidel si cand nu mai iubesti"".
E cea mai emotionanta secventa din noua montare a lui Victor Ioan Frunza cu ""Visul unei nopti de vara"", o decriptare a viselor noastre despre dragoste pe care le pierdem, pentru ca suntem fricosi, inhibati. Le pierdem, pentru ca ne fura viata si tehnologia. Pentru ca ne cream un ambalaj ca sa fim placuti si ne speriem cand dorintele noastre ascunse sunt scoase la lumina de altii. Vise pe care le pierdem, pentru ca ne inspaimanta gandul ca ne-am indragostit de un dobitoc (sau dobitoaca) care ne chinuieste si nu avem o explicatie pentru sentimentele noastre. Pentru ca nu intelegem ca iubim la intamplare, dupa regulile inimii, nu ale mintii.
Mai e acolo un moment genial in care actorii, scenografia si maiestria regizorala fac cat un film de Oscar. Elfii hi tech iti spun cum se vor juca cu mintile personajelor si iti arata secvente din ce va urma, folosindu-se de mainile lor si de ingeniozitatea scenografei Adriana Grant.
Stiu ca veti spune ca ati vazut/ citit/ auzit de nenumarate ori de ""Visul unei nopti de vara"" a lui Shakespeare, dar la fel de sigur stiu ca nu stiti aceasta noua versiune care are trimiteri la Hamlet, la Biblie sau la Sade. Care spune dureros de frontal ca iubim persoanele care seamana cu noi, oricat de mult ne-am ascunde intre machiaje si ambalaje; ca suntem nu in cautarea unui iubit sau a unei iubite, ci a reflectarii propriei noastre imagini intr-o
persoana care sa ne iubeasca.
Iar la final, daca nu va doare foarte tare stomacul si mai aveti putina autoironie, ati putea incepe sa va intrebati de ce i-ati iubit pe barbatii sau femeile din viata voastra.
Pentru asta va trebuie insa putin curaj sa aflati ceea ce ascundeti despre sufletul vostru. Incepeti cu o excursie pana la Braila, ca sa vedeti aceasta versiune speciala ""Visul unei nopti de vara"", in directia de scena a lui Victor Ioan Frunza.