Cunoastem, cu siguranta butada conform careia fiecare popor are politicienii pe care ii merita. Nimic mai adevarat. Octavian Goga (unul din extrem de putinii scriitori-politicieni pe care i-a avut Romania) spune despre acestia ca au fost intotdeauna lipsiti de patriotism, fara respect pentru propriul popor. Nimic mai adevarat, si, parca odata cu trecerea fiecarui ciclu politic care (se) trece pe la guvernare ne convingem de adevarul spuselor acestuia. Daca de la politicienii Partidului Democrat lumea s-a obisnuit sa nu aiba nici un fel de expectanta in legatura cu ceea ce inseamna pentru o tara "gandirea politica mare", liberalilor le-ar fi revenit desigur sarcina de a se ocupa cu treburile serioase ale tarii. In momentul acesta e suficient sa privim cu atentie prestatiile d-lor ministri Nicolaescu si, mai recent, Iorgulescu, ca sa ne minunam ca astfel de oameni conduc, totusi, ministere intr-un Guvern. Nu unul facut in vreun parc al Capitalei, ci chiar unul liberal, cu toate sperantele ce se puteau lega de un astfel de Guvern. Daca d-l Nicolaescu a ajuns sa starneasca rasul si nu de putine ori ingrijorarea multor psihiatri, ca urmare a razboaielor personale ale d-sale, d-l Iorgulescu, om de arta, pare-mi-se un fel de compozitor, a dat zilele trecute o noua proba de liberalism dambovitean. D-sa a cerut, nici mai mult, nici mai putin, ca toti scriitorii care au adresat omagii cuplului Ceausescu sa fie "rasi" din istoria literaturii romane. Trebuie sa recunoastem ca o asemenea initiativa paleste chiar si in fata aberatiilor unui Nicolaescu. Desigur, nu se face sa avem pretentii prea mari, dar m-as fi asteptat ca d-l ministru al Culturii sa fi observat ca scriitorilor nostri (de ieri si intr-o buna masura de azi) li se poate reprosa, mai de graba, usurinta si placerea cu care se ascund sub fustele puterii. Iar daca ar fi vrut sa priveasca doar inapoi, ar fi putut vedea ca "marii disidenti" in ale scrisului, (fata de cei sud-americani, care au tratat in alt fel, din exil tema dictaturii) sunt doar niste bieti si umili observatori. Cu pasaportul la purtator, ferindu-se ca de Dracul de un exil dureros, acestia au hotarat ca e suficient sa scrie despre secretarii de partid, micii activisti sau despre militieni, cu mare atentie, fara ca macar in unul din romanele lor "subversive" sa fie atinsa problema dictatorului, care, in ultima instanta, i-ar fi obligat la singuratate si la exil, aceste doua componente care au facut posibile, la scriitorii altor popoare, premii Nobel si existenta unor adevarate constiinte ale acelor neamuri. Dar daca ar fi fost asa, se duceau pe apa Sambetei cinele si spriturile de la restaurantul Uniunii Scriitorilor. Atunci, majoritatea acestora - care au scris sau nu ode Ceausestilor - ar fi trebuit sa renunte la "acoperirea" care era titlul de "scriitor". Caci ce altceva era aceasta (si mai este si azi), decat o acoperire excelenta pentru alcoolici, lenesi, si ratati de ambele sexe, carora li se permitea sa fie excentrici si "mai altfel decat toata lumea"? Chiar nu stie d-l ministru de celebrele "intalniri cu scriitorii" sau "Concursuri literare" care erau doar un pretext pentru mici orgii bahico-sexuale? Posibil. Dar atunci, macar ar fi putut sa se intrebe retoric, de ce nici un prozator roman nu a scris vreodata, nici acum, despre tema celui mai puternic om in stat, despre devenirea acestuia, despre transformarea lui, din tanarul sarac de la tara, in hiena ramasa paralizata in fata spectrului saraciei, si care isi imbogateste familia si uneltele politice care l-au ajutat sa se trezeasca peste noapte in fruntea unei tari apatice si vegetale. De ce nu condamna d-l Iorgulescu scriitorii care se fereau sa intre in adancile sfere ale raului, se fereau sa scrie despre marii conducatori, despre Securitate ca sistem care a paralizat Romania pana in ziua de azi legitimand astfel regimul comunist. Fiindca tot ce s-a scris critic pana in 1989 (nu fac aici referire la talentul scriitorilor) a atins maximum nivelul secretarului de partid pe judet; ori asta inseamna derapajul acelui nivel politic fata de "linia Partidului". Aceasta a fost, in cea mai mare parte, "marea noastra literatura subversiva". "Doar atat s-a putut!" ne spun fostii bursieri care se intorceau intotdeauna in patrie, marii nostri scriitori cu pasaportul in buzunar, care ne dau lectii de morala pe la televiziuni si care au anihilat orice posibilitate ca poporul acesta sa inteleaga mecanismele perverse ale comunismului care le-au ucis sufletele si i-au pervertit in asa masura incat nu se pot regasi nici dupa mai mult de un deceniu de la caderea lui. Poate ca scriitorii sunt mai vinovati de a fi crescut, prin stilul lor asa-zis subversiv si tematica de nivel scazut, insasi capacitatea de adaptare care a fost legata in mod direct de slabiciunea si lipsa de rezistenta a acestui popor, decat pentru "inestetismul" de a fi scris dedicatii sau memorii catre Ceausesti. Dar aceasta tema nu se intrevede, cel putin deocamdata, in privirea clara si senina a ministrului Culturii...