Jurnalul tau: Cosmarul zilei de 13

www.jurnalul.ro este al tau. Spatiul acesta iti apartine. Spune-le, arata-le cititorilor ceea ce numai tu ai vazut si ai auzit. Ce te-a deranjat, ce te-a oripilat, ce te-a fermecat. Intamplari din tara si din lume. Noi vom publica aici fotografiile si povestile tale. Elena Ghelbere ne relateaza cosmarul unui sfarsit de vacanta: intoarcerea de la mare, cu rapidul Constanta-Bucuresti.
Asteptam relatarile tale la jurnalultau@jurnalul.ro.

Sfarsit de vacanta: cosmarul zilei de 13

Sa fie oare de vina faptul ca am nimerit sa plecam de pe litoral intr-o zi de 13?

Ma intreb si acum, dupa cateva zile, daca acel mecanic de locomotiva avea ceva impotriva calatorilor sau era pur si simplu nervos din pricina cine stie cui? A sosit in gara cu o intarziere de cateva minute desi venea de la o distanta destul de mica. De la Mangalia la Eforie Sud, cati Km sa fie? Si pe langa faptul ca a intrat nervos si agitat, respectivul tren in compunerea sa cu 15 vagoane, parca se incapatana pur si simplu sa nu se mai opreasca. In fata garii, de neimaginat, s-a oprit vagonul cu nr.14... Vagonul 5, pentru ca la acela trebuia sa ajungem, era tare departe... Un controlor trecea pe langa noi si l-am intrebat daca avem vreo sansa sa reusim sa parcurgem distanta pana la vagonul 5...

""Ar fi bine sa urcati !"" ni s-a adresat cu o voce dura si taioasa. De parca, tot noi eram de vina! Purtam doar vina calatorului! A acelora care au platit pret de bilete pentru tren rapid si care calatoresc de parca ar face-o cu personalul! A acelora care tac si se supun unor reguli impuse de cine stie cine! Daca am spus cunoscutilor ca, de la Bucuresti la Constanta (225 km) trenul rapid a facut cinci ore si ceva, luand in calcul si intarzierea de o ora, au crezut ca glumesc. Sau ca am urcat intr-un tren gresit, sau ca nu mai retin eu cu exactitate ce fel de tren era!

Culmea... toti calatorii erau nemultumiti, toti se intrebau, se revoltau, se enervau, dar, cu putina rabdare... ajungeau la capat de drum. Nu as spune ca emiteau pretentii absurde. Era de inteles ca traseul este deviat. Era de inteles faptul ca se lucreaza in zona si ca exista restrictii de viteza... Insa... de ce sa nu platim bilete la pret de personal, sau macar de accelerat! De ce sa nu fie si preturile pe masura serviciilor?

Nu am auzit pe niciunde nici macar o scuza din partea reprezentantilor CFR. Nimeni nu spune si nu ia nicio masura. Doar noi, aceia care nu avem alta alegere, suntem pusi in fata faptului implinit. Parca, dupa drumul facut pana la Constanta, supararea ne-a trecut... am ajuns in Eforie Sud, ne-am cazat... si parca am uitat de reprosurile pe care trebuia sa le facem celor indrituiti sa ia vreo masura.

Dupa cateva zile de relaxare, dupa ce ne-am simtit bine, ne-am odihnit, ne-am rasfatat... dupa soare si apa de mare inspumata, dupa atmosfera pe care doar litoralul o poate reda, dupa o stare de bine indusa de faptul ca ai reusit sa ajungi si in acest an pe litoral, dupa ce te-ai detasat de tot si de toate... au disparut ca prin minune problemele create de o calatorie cu trenul. Dar, asa cum se zice, nimic nu tine o vesnicie, ne-a trezit din visare si din starea de bine acel domn mecanic de locomotiva...

Grabit, nervos, coleric, impulsiv... sau habar nu am cum sa-l cataloghez...Tare incomod este sa alergi cu vreo doua genti de voiaj in maini, cu un copil minor pe care trebuie sa stai mereu cu ochii ca sa nu ramana in urma si totodata sa speri ca poti ajunge la locurile pentru care ai platit... Am urcat, intr-un final, in vagonul 11........ mai era cale lunga pana unde trebuia sa ne asezam linistiti, dar nu voiam sa riscam sa ramanem in gara.

Si ce mai gara! Imi amintesc ca in ziua in care cumparasem bilete, doamna casiera era pe undeva... de vorba. Desi ne vazuse trecand spre casierie si desi stia sigur ca rolul ei este sa-si faca treaba ci nu sa stea la discutii... s-a ofensat vizibil in momentul in care am intrebat-o daca este deschisa casieria. Exista acolo un anunt privitor la programul de functionare: Permanent...

Cand a plecat trenul, in tromba, suierand, asa cum doar trenurile o pot face, l-am cautat cu privirea pe acela care trebuia sa fie pe peron si care trebuia sa ridice acea paleta rotunda si verde... semn ca toti calatorii au urcat, ca este totul in regula... Daca l-ati vazut dumneavoastra, l-am vazut si noi!

Am parcurs culoarul vagonului 11... Cand am ajuns la usile care separa vagoanele, acestea parca aveau ceva impotriva noastra... se deschideau, dupa care se inchideau automat... Cu mare greutate, riscand sa ramanem intre vagoane, am trecut in cel cu nr. 10... Nu am avut insa, acelasi noroc in cazul urmatorului. Si, asa cum o vorba inteleapta spune ca de ce ti-e frica nu scapi, am ramas blocata intre vagoane... Cu una dintre gentile de voiaj blocata intre usile acelea care nu se mai miscau in niciun fel. Degeaba a incercat prietena mea sa le mai miste. In zadar.

Multumirea pe care o aveam in acele clipe, desi imi era sincer frica... era faptul ca fiul meu reusise sa treaca. El, impreuna cu prietena mea, era dincolo si l-am rugat doar sa aiba grija la una dintre usile de acces in vagon pentru ca nu era bine inchisa. Ca orice barbat in devenire, a avut o idee... s-a dus sa cheme pe cineva sa ne ajute. A aparut intr-adevar un tanar, binevoitor si fortos in acelasi timp, care a reusit sa deschida acele ""porti fermecate""... Am rasuflat usurata... Este ingrozitor sa stai intre vagoane... Pentru cine nu cunoaste senzatia, sa nu incerce!

Am ajuns in Eforie Nord... am reusit sa mai parcurgem un vagon... Mecanicul, tot nu voia sa se dezica... Acelasi stil de oprire, acelasi stil la pornire... Si... ca sa nu fim doar noi in aceasta situatie, in Eforie Nord au mai urcat doua doamne... tot in fuga, si care trebuiau sa ajunga la vagonul cu nr.6... Nu aveau prea multe bagaje... Ne-am inteles sa ne ajutam unii pe altii ca sa putem ajunge in sfarsit la locurile noastre. Zis si facut. Insa, lucrurile nu s-au petrecut asa. Undeva, in capatul vagonului 7, am stat aproximativ o jumatate de ora, mai precis pana la Constanta... Motivul? Una dintre usile vagonului era deschisa de tot... Nu puteam risca sa trecem dincolo de ea... Nici macar noi, dar copilul!

Ne-am chinuit acolo, stand in pozitii incomode, cu picioarele printre bagaje, fiecare cu cate o mana tinandu-ne unii de altii, nefiind la vederea noastra vreun suport sau vreun maner de care sa ne putem agata. In Constanta, aglomeratie... Nu am indraznit sa coboram si sa urcam apoi, asa ca am mai parcurs doua vagoane, am mai trecut printre acele usi, mai usor accesibile de aceasta data pentru ca trenul era stationat... si, dupa o ora aproape, am ajuns la mult doritele locuri! Sa-i multumim domnului mecanic de locomotiva...!!? Reluand sirul acestei peripetii, el a fost motivul... cauza. Am tinut neaparat sa-i vad figura macar, la coborare... Un domn care parea in varsta, cu parul mai mult alb decat carunt... Oare care era adevaratul lui caracter? Asa cum reactionam noi, romanii, in general, vazandu-ma in acea postura, am zis ca acest mecanic merita o reclamatie si o voi face.

Nu am facut-o... Am scris aceste randuri... si tare ma tem ca nu le va lua nimeni in seama. Calatorim in Romania... Suportam costuri mari si servicii proaste. Si tacem. Fiecare isi rosteste dezamagirea si nemultumirea doar pentru sine... sau doar in fata unor persoane care par intelegatoare... Cum sa procedam, ce sa facem? Mi-a incoltit pe buze un zambet...

Mi-am amintit ca, venind in urma cu doua zile de la Bucuresti, domnul controlor care a urcat la Craiova, cerandu-ne sa prezentam biletele la control, a constatat ca doua tinere nu-si cumparasera bilete decat pana la statia anterioara... Ce credeti ca a facut? Va las sa ghiciti... tare as fi vrut sa stiu cati bani avea acel domn in buzunare. Si cand ma gandesc la mine... Doamna casiera de la Eforie Sud imi eliberase un bilet gresit, de copil, nu de elev... Diferenta era de vreo 8,5 lei noi... Am rugat-o sa mi-l anuleze, sa-mi dea altul pentru elev... i-am achitat diferenta...doar pentru a nu avea probleme pe drum...

Elena Ghelbere

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe