Istoric - Comunismul romanesc impotriva Moscovei

Aratam in numarul anterior ca instaurarea comunismului in Romania a fost nu numai impunerea unui model strain definitoriu realitatilor autohtone, ci si o forma parsiva de ocupatie ruseasca. Un adevar de care trebuie sa tinem cont in judecarea diferitelor etape din istoria comunismului nostru, mult mai complex decat il infatiseaza neobolsevicii de azi.

REZISTENTA COMUNISTILOR PROSOVIETICI. Poate cea mai buna dovada a faptului ca instaurarea comunismului n-a fost altceva decat o expansiune ruseasca travestita sub falduri ideologice o constituie atitudinea lui Stalin fata de Iugoslavia. In anii imediat postbelici, Tito s-a aflat in fruntea procesului de bolsevizare a tarii sale. Comunistii iugoslavi dovedeau un zel iesit din comun in concretizarea doctrinei marxist-leniniste. Procesul a fost atat de rapid incat in 1947, cu ocazia vizitei in Romania, maresalul Tito a fost primit ca reprezentantul celei de-a doua tari comuniste din Europa. Sarguinta in a staliniza cat mai repede propria tara n-a contat deloc in clipa cand Tito a dat semne ca vrea sa-si pastreze independenta fata de Moscova. Sesizand intentia sovieticilor de a-si infiltra serviciile secrete in toate structurile de partid si de stat iugoslave, Tito a trecut la o ampla contracarare. Fara a tine cont de zelul comunistilor iugoslavi, Stalin a sesizat adevaratul sens al politicii duse de titoisti: lupta pentru pastrarea independentei nationale. De aceea, Stalin va expulza PCJ din lumea comunista prin Rezolutia Kominternului din 28 iunie 1948. Nu intamplator in aceasta perioada au fost destituiti si arestati liderii comunisti suspectati de a-si fi facut din independenta nationala un drapel: Lucretiu Patrascanu in Romania, Gomulka in Polonia. In exploatarea tarilor din Est, rusii s-au sprijinit, fireste, pe liderii comunisti prosovietici. Scoliti la Moscova, unii chiar agenti KGB, prosovieticii au fost coloana a cincea a asupritorului in fiecare tara de democratie populara. Iata de ce conducatorii preocupati de un comunism national s-au confruntat de fiecare data cu oamenii Kremlinului. Comunistii iugoslavi cucerisera puterea fara ajutorul Moscovei. De aceea, Tito a reusit, in cadrul unei plenare decisive de la inceputul lui aprilie 1948, sa elimine pe prosovietici. In celelalte tari, mai ales acolo unde stationau trupe sovietice, oamenii Moscovei au reusit sa-si impuna punctul de vedere.
DESTALINIZAREA. Asemenea Iugoslaviei, alte si alte tari au incercat sa se elibereze de sub ocupatia ruseasca. Mai ales ca, in tot Estul, procesul de destalinizare declansat de Hrusciov a fost inteles si el ca un proces de castigare a autonomiei in raport cu Uniunea Sovietica. Miscarile populare din Ungaria si Polonia anului 1956, din Cehoslovacia anului 1968 au avut printre alte dimensiuni lupta impotriva tutelei sovietice. Multi conducatori comunisti, au incercat sa capete o cat mai mare autonomie. Liderii sovietici, indiferent de viziunea asupra comunismului, si-au facut o dominanta a politicii lor din stavilirea tendintei de eliberare a tarilor estice de sub asuprirea ruseasca. Nici un mijloc n-a fost ocolit: represiunea militara brutala (Ungaria lui 1956 si Cehoslovacia lui 1968), interventia directa in treburile interne ale unui partid (Polonia lui 1956), proclamarea a tot felul de teze (internationalismul socialist, doctrina suveranitatii limitate), incurajarea actiunilor antistatale ale comunistilor ramasi fideli Moscovei. Desigur, Hrusciov a eliminat in 1956 doar aspectele brutale ale dominatiei rusesti. Relatiile dintre URSS si celelalte tari socialiste au continuat sa ramana insa sub semnul vasalitatii. Din nefericire, tarile estice n-au reusit sa se elibereze de sub tutela ruseasca. Cu sau fara bunavointa conducatorilor comunisti, ele au ramas mai departe supuse influentei sovietice. (Din volumul trei al cartii Istoria ca telenovela, in curs de aparitie)

(Continuare in numarul viitor)

NIMIC NU SE PIERDE

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe