Bobi si Bobo, "Voi n-ati intrebat, Fara Zahar va raspunde", cu 40 de caricaturi de Jup (Editura Polirom, Colectia "Suplimentul de cultura", Iasi, 2006): un produs cu ambitus multimedia, anuntat de pe prima coperta cu o fotografie "Fara Zahar" din albumul "Episodu' doi de la Dorohoi" (Zone Records, 2005), text ilustrat in litera si spirit de Jup, caricaturistul revistei "Suplimentul de cultura", adica o carte scrisa de muzicieni, alcatuita in special din rubrica pe care o detin in revista. Muzica lor este un hip-hop elaborat, dar nepretentios in privinta limbajului, departe de subtilitatile comerciale ale "Parazitilor", fara nici o legatura cu agresivitatea Puia, Sisu sau Mafia; autofictiunile lui Bobi si Bobo au doua mari teme: viata citadina si cea "d' la sate" (titlul unei melodii), din Romania contemporana, ticalosita de personajele de la stirile orei 5, inundata constant de fantasticul cotidian.
Descrierea lumii rurale in viziunea "Fara Zahar" este relativ cunoscuta, prin albumul din 2003 ("Episodu' unu - Amenintarea faitonului", tot la Zone Records), fosgaitoare de tarati care dau foc sau se sinucid pentru o singura dorinta: aceea de a fi cunoscuti, de a fi televizati, pentru ca toata lumea sa stie coltul lor nenorocit de minte si de tara. Personaje indobitocite de filmele si violenta tv, care imita luptatorii ninja, batranii daci din filmele de joasa speta ale lui Sergiu Nicolaescu sau luptatorii interstelari, aflate in permanent conflict cu familia, stoarse de alcool. Totul pe un raspuns muzical elegant la tendinta pietei autohtone de hip-hop, orientata cu ochii mariti spre rebelul de serviciu Eminem: personajele Stan, Stela, Gerula populeaza mediul "de la tara" in parodii istete. Dar epoca parodiei (mai degraba localizari decat parodii) este caracteristica inceputului, ea neavand o trasatura distinctiva; parodia, intr-o a doua etapa "Fara Zahar", este abandonata pentru viata de la oras, generatoare a celor mai multe autofictiuni din "Voi n-ati intrebat, Fara Zahar va raspunde".
Este locul pentru ceea ce am numit fantastic cotidian. Un exemplu: "situatia din bloc s-a imputit. La propriu. A inceput intr-o zi sa miroasa a cacat in toate apartamentele. Cica s-a spart conducta la subsol si toata bucuria s-a imprastiat printre butoaiele de gogonele si sacii de cartofi. Situatia devenise atat de gretoasa, incat in trei zile am castigat la loto de cinci ori la rand, mi-au murit toate florile si incepuse sa-mi cada varul de pe pereti" ("In bloc la mine pute"). Un narator deci suficient de pragmatic ca sa joace, in aceste conditii probate de intelepciunea populara, la loto, un narator obsedat de sensul real si cel figurat, de transformarea figuratului in propriu, in fine o meditatie asupra limbajului, realizata cu mijloace literare autentice. Sau: "baloane si claxoane colorate si tipatoare ne vestesc in fiecare weekend fenomenul nuntii. Dar cum ramane cu cel al mortii? Cum ar fi sa vad masini fluturand de baloane si panglici negre, impodobite cu papusi indoliate, care sa ne vesteasca tristetea mortii? Asta asa, de dragul echilibrului sau poate "ca sa se mire prostii"? Ar fi probabil morbid sau, pentru unii, comic, dar cu toate astea fierb de curiozitate cum ar suna un claxon in doliu" ("Editorial cu baloane"). Aici se afla si o miza pe care autorii o acorda textelor: reportaj social, sanctionare a crimelor de prostie (manelistul, un personaj omniprezent) si, in cele din urma, literatura generata de curiozitate. "Voi n-ati intrebat..." (enuntul-tip, de deschidere a rubricii) analizeaza locurile comune ale culturii cotidiene, modele ei (reclame, filme, tv, tv-ul din trolee, ochelari de soare purtati noaptea, fotbal s.a.m.d.), pentru a face un portret al celui nenumit, cuprins generalmente in cuvantul "ghertoi" (cel care, spun Bobi si Bobo, bea bere la cutie si isi face cu acest lichid si freaza, undeva pe scara unui personal uitat de lume).
Ghertoiul este si, parsiv, un autor, pentru ca sub diferite chipuri discursul autorilor ia inflexiuni ale unor personaje: tatal violator, un admirator al extremismului politic, pustiul rarait care imita comportamentul fratelui mai mare, un interlop ("Draga redactie"), don juanul de mahala, dar si proletarul, un subiect preferat. "Astazi este ziua mamei" e un protest social, ce confera o energie reala unui subiect "de stanga", prea usor de gasit in realitatea romaneasca: "E ziua unde patronul fabricii de confectii unde ea isi scuipa sanatatea o anunta ca se fac restructurari. E ziua in care infirmiera analfabeta din spital ii cere bani ca sa-i schimbe cearceaful. E ziua in care postasul uita sa-i aduca pensia, fiindca vecinul ii da ciubuc mai mare". E locul cel mai fin, unde protestul social paleste si devine politic, apoi lasa loc literaturii: "Chemati, va rog, un psihiatru! Visez ca tara asta devine un imens tarc in care traim noi, 22 de milioane de mistreti! Si sunt doi vanatori bogati si ingamfati care ne impusca si ne crapa testele cu racheta de tenis. Si mama plange de durerea glontului. Si l-au belit pe tata si l-au facut pres. Urlu, plang, ma trezesc" ("Povestea porcilor sau noaptea nu-i ca ziua").
O realitate nefardata, cu accesele ei spre lumea posibilului, o realitate needulcorata ("Fara zahar"), in texte de o pagina-doua, despre lucruri pe care voi le stiti, pentru ca "nu ati intrebat". Jocul acesta cu cititorul creeaza un pact tacit (unele texte se termina cu o intrebare ce il readuce pe cititor in realitatea aceea de dinaintea textului), care trebuie citit, pentru comparatie, pentru analiza, pentru evaluare. Cartea asta e o Romanie, destul de cunoscuta in partile ei esentiale, o tara vazuta de o generatie care a copilarit intr-o epoca si s-a facut mare in alta. Lucrurile astea se vad (ar spune Jup), se aud (aici e muzica), se simt.