"Pictura lui Horea Pastina este profund religioasa prin traire. Marturie este si faptul ca in timp materialitatea, cromatica lui s-a apropiat tot mai mult de ceea ce am putea numi lumina alba a spiritului. Gradinile lui par a fi imaginea pe care ince
"Pictura lui Horea Pastina este profund religioasa prin traire. Marturie este si faptul ca in timp materialitatea, cromatica lui s-a apropiat tot mai mult de ceea ce am putea numi lumina alba a spiritului. Gradinile lui par a fi imaginea pe care incercam sa o avem despre <<gradinile raiului>>, stapanite de linistea si lumina netulburata a vesniciei. Ceea ce el ne propune este o imagine a Edenului, descoperit in lumea noastra pamanteana. Multi, dupa ce vor citi aceste randuri si vor privi lucrarile lui Horea Pastina vor trage concluzia imediata a catalogarii lui in sfera picturii post-impresioniste. Lucrurile ar putea ramane in acest stadiu, din punctul de vedere al tehnicilor picturalitatii, daca nu ne-am ingadui ragazul suficient de a le privi cu un al <<treilea ochi>>, cel al privirii interioare. Din aceasta perspectiva, nu este lipsita de interes una dintre marturiile pictorului despre arta sa: <Stau in atelier si lucrez. Privesc la lucrul meu ca un gradinar la gradina lui. Stramtoarea paletei de culori cu infinite posibilitati ma face sa ma simt in largul meu. Nu este o noutate ceea ce fac, dar este o noutate pentru mine. Desenez pentru ca s-a mai desenat. Observ. Pornesc de la observatie. Atata frumusete, folos si rost in jur. Plin este cerul si pamantul. Te bucura>. Intr-un asemenea context, lucrul pictorului nu urmareste redarea imediatului, ci, prin intermediul <hainei purtatoare> el deschide drumul, pe care fiecare il strabate in felul sau, spre dimensiunea nemasurata a intelegerii, a felului in care lucrurile rodesc, a adancimii nevazutului prin vazut. Este un exercitiu spiritual asupra caruia Horea Pastina se concentreaza, un tip de rugaciune inaltata lucrarii dumnezeiesti, la care ne invita sa fim partasi", afirma criticul Maria Magdalena Crisan. Vernisajul expozitiei artistului Horea Pastina va avea loc in aceasta dupa-amiaza (13 septembrie), la orele 18.30, la Palatul Brancovenesc de la Mogosoaia. (L.D.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.