Dupa senzationalul succes obtinut in extremis impotriva fostei campioane olimpice Italia, poloistii romani au intalnit in semifinalele Euro 2006 selectionata tarii gazda, Serbia, cea care detine titlul european si mondial. Desi dorinta de victorie a
Dupa senzationalul succes obtinut in extremis impotriva fostei campioane olimpice Italia, poloistii romani au intalnit in semifinalele Euro 2006 selectionata tarii gazda, Serbia, cea care detine titlul european si mondial. Desi dorinta de victorie a fost uriasa, "tricolorii" pregatiti de Vlad Hagiu n-au rezistat prea mult in fata plavilor, care si-au trecut in cont un succes lejer, castigand semifinala cu scorul de 13-6 (4-0, 2-1, 3-2, 6-3). O diferenta mare, dar care a fost inregistrata si in cealalta semifinala, Ungaria - Spania 16-10, fapt care demonstreaza ca Serbia si Ungaria sunt "extraterestre" de mai multi ani in comparatie cu restul lumii. De altfel, ca si meciul din grupe, castigat de Serbia cu 13-5, problema echipei invingatoare nu s-a pus in nici un moment, in ciuda eforturilor disperate din ofensiva ale centrului Radu Cosmin (2), sau ale "tunarilor" Edi Andrei (2), Georgescu (1) si Busila (1), in vreme ce in defensiva s-a resimtit din plin absenta fundasului Kalman Kadar, retinut de medici pe margine din cauza unei fracturi de piramida nazala. "Vreau sa joc in meciul cu Spania, indiferent de repercusiuni. Este dreptul meu, dupa ani de munca, sa fiu prezent in finala mica a unei competitii majore", spunea Kadar dupa ce a aflat ca poate evolua in partida cu Spania doar pe propria raspundere. Si pentru a creste moralul poloistilor, sambata, in ziua libera, delegatia noastra a fost la zidurile cetatii Belgradului si a facut o mica incursiune istorica, iar seara a vizionat "Ultimul samurai", pe marginea filmului sensei Florentin Marinescu avand mai multe interventii despre "tarie si onoare".
Bonca: "Vrem prima medalie a poloului romanesc"
Poloul romanesc a reusit in numai cateva zile sa rastoarne miraculos toate pronosticurile de la Euro 2006, reprezentativa pregatita de Vlad Hagiu urcand in careul de asi continental dupa ce a trimis la "matineu" echipe galonate, precum fostele campioane mondiale Italia si Rusia sau ex-medaliatele olimpice si europene Croatia si Grecia. De altfel, inaintea turneului final gazduit de bazinul olimpic din incinta legendarului complex acvatic "Tasmajdan", din Belgrad, mai toti specialistii credeau ca Romania isi va mentine statutul obtinut la Mondialele din Canada, unde s-a clasat pe un incredibil loc sase, dar nu va incomoda lupta pentru medaliile Euro 2006. Numai presedintele FRP, George Gaita, a vorbit despre podium si a anuntat prime record pentru acest obiectiv indraznet, aspiratia conducatorului poloului romanesc regasindu-se doar in cateva declaratii ulterioare ale unor jucatori in strainatate. In plus, cooptarea in staff-ul tehnic a celui mai valoros specialist in pregatire psiho-fizica din Romania, sensei Florentin Marinescu, a schimbat rapid mentalitatea balcanica si a adus o perceptie pozitiva in cadrul echipei, sportivii aspirand peste noapte la un obiectiv la care nici nu visau in urma cu doar cateva saptamani. "Am ajuns dupa 13 ani din nou in careul de asi. Deseara (n.r. aseara, dupa inchiderea editiei), vom juca impotriva Spaniei pentru bronzul continental si sunt convins ca vom obtine prima medalie din istoria poloului romanesc. Este o intalnire decisiva, in care cred ca motivatia noastra este mai puternica decat a adversarilor, mai ales ca ibericii sunt obisnuiti cu titluri mondiale sau europene, pe cand pentru noi finala mica a Euro 2006 reprezinta un tren important al carierei sportive", spunea inaintea meciului de aseara veteranul si, totodata, capitanul reprezentativei noastre, Florin Bonca, cel care, alaturi de actualul antrenor, Vlad Hagiu, obtinea cu Romania locul patru la Euro 1993, la Sheffield.
Bazinul Floreasca, o batrana domnisoara!
Prezent in tribune la fazele finale ale Euro 2006, presedintele ANS, Florian Gheorghe, aflat la Belgrad la invitatia omologului sau sarb, a fost un adevarat sustinator al poloistilor romani, in ciuda esecului din semifinale. "Performanta poloului romanesc este deosebita, in conditiile in care in tara baza materiala lasa de dorit. Iar atunci cand vorbim despre Floreasca, singurul bazin acoperit din Capitala, in care poloistii se pregatesc, cred ca vorbim despre o domnisoara batrana pe care de ani buni o tot fardam si o aranjam ca sa arate bine. Dar tot o batrana domnisoara ramane!", a concluzionat plastic presedintele ANS, dupa care ne-a dezvaluit faptul ca exista o intiativa la nivelul Guvernului pentru constructia mai multor bazine in intreaga tara, dupa modelul celui de la Oradea, singura baza care se ridica la standarde internationale.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.