Pentru prima oara in istoria Ministerului Apararii Nationale, atat ministrul Apararii, cat si seful Statului Major General - Teodor Atanasiu si Eugen Badalan - sunt urmariti penal, primul de catre Parchetul General, iar cel de-al doilea de Directia N
Pentru prima oara in istoria Ministerului Apararii Nationale, atat ministrul Apararii, cat si seful Statului Major General - Teodor Atanasiu si Eugen Badalan - sunt urmariti penal, primul de catre Parchetul General, iar cel de-al doilea de Directia Nationala Anticoruptie. In aceasta situatie exceptionala s-a ajuns dupa un razboi de uzura purtat intre Atanasiu si Badalan care dureaza mai bine de un an de zile. Indiferent de ce va urma, Armata Romaniei are de suferit din punct de vedere al credibilitatii in plan intern, dar mai ales in plan international. Daca e sa se aplice legea pana la capat am putea asista la decapitarea conducerii civile si militare a Armatei prin suspendarea din functie a ministrului Apararii si a sefului SMG.
13 cercetati in dosarul de la DNA
Vineri, in timp ce generalul Eugen Badalan, seful SMG, se afla in Polonia, la Reuniunea informala a sefilor armatelor din statele NATO, Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a declansat urmarirea penala in dosarul privind legalitatea contractului de schimb dintre Statul Major al Fortelor Terestre (SMFT) si Tofan Group, respectiv cel referitor la autovehicule uzate contra anvelope.
Potrivit Biroului de presa al DNA, "procurorii din cadrul Sectiei de Combatere a Infractiunilor savarsite de militari, au dispus inceperea urmaririi penale fata de Eugen Badalan si fata de alti 12 fosti si actuali ofiteri din cadrul Ministerului Apararii Nationale, pentru savarsirea unor fapte care intra in competenta Directiei Nationale Anticoruptie. Cei 13 sunt cercetati de DNA intr-un dosar care vizeaza imprejurarile in care, in anul 2000, a fost incheiat un contract intre Statul major al Fortelor Terestre si firma TOFAN Grup".
Atanasiu a anuntat imediat demiterea lui Badalan
A doua zi, Teodor Atanasiu, ministrul Apararii Nationale, a anuntat, la Alba-Iulia, ca va propune schimbarea generalului Eugen Badalan din functia de sef al Statului Major General (SMG), ca urmare a inceperii urmarii penale impotriva sa. "In momentul in care am fost anuntat de cercetarea sefului SMG, imediat am trecut la procedura legala. Am cerut presedintelui, prin intermediul premierului, punerea la dispozitie. S-a facut in cateva ore. Urmeaza ca in foarte scurt timp sa nominalizam un nou sef", a declarat Atanasiu. Viitorul sef al SMG ar urma sa fie ales dintre cei trei sefi ai statelor majore ale armelor, respectiv seful Statului Major al Fortelor Navale, viceamiralul Gheorghe Marin, seful Statului Major al Fortelor Terestre, general-locotenent Sorin Ioan si seful Statului Major al Fortelor Aeriene, general-locotenent Gheorghe Catrina.
Potrivit unor surse militare, cele mai multe sanse de a deveni sef al SMG le are viceamiralul Gheorghe Marin si generalul locotenent Sorin Ioan.
Ministrul e convins ca va scapa
In ceea ce il priveste pe ministrul Apararii, liberalul Teodor Atanasiu, ministrul Justitiei, Monica Macovei, a transmis vineri Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie dosarele pentru a incepe urmarirea penala, ca urmare a cererii adresate de presedintele Traian Basescu, cu o zi inainte.
Administratia prezidentiala a anuntat ca decizia sefului statului are la baza concluziile din raportul Comisiei speciale de la Cotroceni, care a analizat plangerile penale impotriva ministrului Apararii, liberalul Teodor Atanasiu, formulate de consilierul prezidential Adriana Saftoiu si de deputatul PSD Eugen Bejinariu. Comisia speciala considera necesara corelarea sustinerilor din dosare cu alte probe si cu declaratiile altor persoane pentru a se stabili nevinovatia sau vinovatia ministrului Teodor Atanasiu.
Comisia speciala de la Cotroceni a ajuns la concluzia ca Directia de Informatii a Apararii a efectuat actiunile de lobby la care se refera deputatul PSD Eugen Bejinariu in plangerea sa. Teodor Atanasiu s-a declarat convins ca dupa ce va fi audiat de procurori, dosarele in care este cercetat vor fi inchise in scurt timp. Teodor Atanasiu le-a spus colegilor sai de partid ca nu au in fata "un infractor", asa cum a fost prezentat de unele mijloace media, nu este cercetat, ci se afla in stadiul procedurilor prealabile unei cercetari penale. "Ma voi duce in fata procurorilor si o sa le explic despre ceea ce este vorba si sunt convins ca, intr-un timp foarte, foarte scurt, dosarele acestea se vor inchide si vom inceta sa mai discutam de asemenea subiecte", a spus Atanasiu.
Seful MApN il contrazice pe presedinte
Tot vineri dimineata, in timp ce dosarele vizandu-l pe Atanasiu plecau de la Ministerul Justitiei la Parchet, iar in privinta lui Badalan era inca liniste, presedintele Traian Basescu a declarat ca ruptura dintre MApN si corpul Armatei, care incepe de la seful SMG, afecteaza credibilitatea celor doua institutii, mai ales pe plan extern. Replica lui Atanasiu la declaratiile lui Traian Basescu nu a intarziat prea mult. Ministrul Apararii a sustinut, sambata, la Alba Iulia, in cadrul unei intalniri publice, ca nu exista nici o ruptura intre conducerea politica a MApN si conducerea Armatei si a infirmat ipoteza potrivit careia Armata ar putea ramane fara conducator din cauza cercetarii generalului Eugen Badalan, seful Statului Major General al Armatei.
"Eu am spus tot timpul ca nu este o ruptura intre ministru si Armata, ci este o ruptura intre ministru si cei care nu vor sa respecte legea sau care au ca preocupare fie risipirea banului public, fie furtul din banul public (...) Niciodata armata nu poate ramane fara conducator, deoarece este cel mai bine organizat sistem dintr-un stat si totdeauna, cand seful este indisponibil, se stie foarte bine cine ii tine locul", a spus Atanasiu.
Ministrul Apararii Nationale nu a vrut sa comenteze cazul in care este cercetat generalul Eugen Badalan, spunand ca nu este de competenta sa sa faca acest lucru.
Tofan sare in ajutorul lui Badalan
Omul de afaceri Gelu Tofan a precizat, duminica, referitor la contractul dintre Tofan Group si Statul Major al Fortelor Terestre aflat in atentia DNA, ca documentul a fost semnat de generalul Mihai Popescu, nu de actualul sef al SMG Eugen Badalan, si se referea la deseuri metalice contra anvelope.
Gelu Tofan a prezentat, intr-o conferinta de presa, toate documentele care au stat la baza contractului de schimb efectuat cu Armata si a acuzat mai multe disensiuni politice intre ministrul Teodor Atanasiu si seful Statului Major General, Eugen Badalan.
Tofan a spus ca a organizat conferinta de presa pentru a arata ca acel contract care face acum obiectul unei anchete la Directia Nationala Anticoruptie a fost perfect legal, dovada stand si faptul ca toate verificarile efectuate anterior pe aceasta tema au stabilit ca operatiunile au fost corecte. Tofan a prezentat un raport intocmit de Mircea Chelaru, predecesorul generalului Mihai Popescu, la sefia SMG, si care a fost prezentat ministrului Apararii de la vremea respectiva, raport in care se arata ca prezinta interes schimbul de fier vechi cu anvelope. Armata a solicitat Grupului Tofan o posibilitate de a achizitiona anvelope contra fier vechi. Grupul Tofan a fost de acord, in acest context raportul prezentat ministrului Apararii subliniind faptul ca oferta Tofan Grup a prezentat interes.
Pasul urmator a fost desemnarea Societatii Tofan Steel - firma din grupul Tofan - pentru negocierea contractului. Negocierile au fost purtate de catre directorul Tofan Steel, Matei Bladiuc, unul dintre semnatarii contractului incheiat cu Statul Major al Fortelor Terestre. Gelu Tofan a prezentat si contractul respectiv, despre care a aratat ca s-a referit la o incredintare directa a contractului pentru fierul vechi catre Tofan Grup, aceasta varianta fiind preferabila organizarii unei licitatii. In urma unei licitatii, banii obtinuti ar fi fost dirijati pentru plata altor servicii, in timp ce prin incredintare directa se puteau obtine anvelopele de care Armata avea nevoie. Contractul a fost semnat in 2000 si s-a derulat pana in 2003, nefiind prevazut nici un comision, a sustinut Gelu Tofan. Din partea Armatei, contractul a fost semnat de generalul Mihai Popescu si de Theodor Mandea, Gelu Tofan subliniind faptul ca Eugen Badalan nu a semnat acel contract. Totodata, Tofan a spus ca nu l-a cunoscut niciodata pe Eugen Badalan, dar ca i se pare corect sa faca aceste dezvaluiri in legatura cu contractul, desi actualul sef al Statului Major General nu i-a solicitat acest lucru.
Pe timpul derularii acestui contract au fost intocmite treisprezece procese verbale, acestea fiind semnate de la o anumita perioada de Eugen Badalan, care a preluat contractul in derulare. Gelu Tofan a aratat ca, in urma acestui contract, castigul Grupului Tofan a constat in vanzarea de anvelope. Fierul vechi obtinut a fost vandut ulterior pentru obtinerea banilor necesari reluarii ciclului de productie de anvelope.
Gelu Tofan a spus ca firma sa nu a fost singura care a luat fier vechi de la Armata si ca a livrat anvelope la toate institutiile statului. El a aratat ca nu a fost chemat pana acum la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), spunand ca nici nu ar trebui sa fie citat, deoarece nu si-a pus semnatura pe acel contract. Cu atat mai mult, conform lui Tofan, prezenta sa nu ar fi justificata la DNA, in conditiile in care acel dosar a fost "scos de la naftalina", in contextul disensiunilor politice dintre ministrul Atanasiu si Eugen Badalan.
Frunzaverde: "Responsabilitatea e a generalului Popescu"
"Un ministru nu semneaza contracte. Contractul a fost semnat de reprezentantii fortelor terestre, nu stiu daca de generalul Popescu sau de adjunctii acestuia. Negocierea contractului intra in jurisdictia lor. Ei erau ordonatori secundari de credite. Responsabilitatea e a lor. Aveau libertatea sa negocieze contracte. Eu nu imi amintesc sa fi semnat asa ceva. Dar, in aceea perioada, semnam cate 400 de documente pe zi."
Britanicii sunt de acord cu desecretizarea contractului privind fregatele
Ministrul Apararii a precizat ca a avut o intalnire cu ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, care l-a anuntat ca partea engleza este de acord cu desecretizarea contractului de achizitie a fregatelor. Atanasiu a afirmat ca va formula un memorandum prin care va cere si acordul Guvernului Romaniei pentru desecretizarea contractului, iar apoi acesta va fi pus la dispozitia opiniei publice.
Romania a cumparat doua fregate de la Marea Britanie in 2003 pentru suma de 116 milioane de lire sterline (168 de milioane de euro). Scandalul fregatelor a izbucnit, in Romania, in 8 iunie 2006, cand o romanca si sotul ei de origine britanica au fost retinuti, la Londra, fiind acuzati ca au incasat ilegal un comision din vanzarea celor doua nave britanice catre Romania. In centrul investigatiei desfasurate de Oficiul pentru Fraude Grave (SFO) din Marea Britanie se afla un "comision" in valoare de sapte milioane de lire sterline (aproximativ zece milioane de euro), platit de BAE.
Mihail Popescu respinge acuzatiile lui Atanasiu
In legatura cu implicarea sa in derularea contractului dintre Armata si firma Tofan, generalul (r.) Mihail Popescu, fostul sef al SMG si actual senator PSD, a tinut sa faca urmatoarea declaratie publica: "Opinia publica trebuie sa ia la cunostinta urmatoarele aspecte pe care, cu buna stiinta, ministrul incompetent si mincinos al Apararii le ocoleste in multiplele sale aparitii publice:
1. Asigurarea cu anvelope reprezenta in anul 2000 o necesitate stringenta pentru operativitatea tehnicii militare care actiona in teatrele de operatii si asigura interventia cu trupe conform planurilor operative. Ce inseamna operativitatea Armatei este o necunoscuta pentru actualul ministru al Apararii. Ii spun eu, daca pana acum nu si-a dat seama. Aceasta reprezinta practic ratiunea ei de a fi.
2. Fondurile la dispozitie erau insuficiente. Nu numai pentru misiunile externe, dar si pentru plata hranei, luminii, intretinerilor curente si chiar pentru plata soldelor si salariilor. In acest context, incheierea contractului cu societatea Tofan era singura solutie plauzibila si pe care o aveam la indemana pentru iesirea din impas si rezolvarea problemei. Acest lucru nu are de unde sa il stie actualul ministru. Atunci, el isi intregea cinstit averile pe unde le-o fi avand.
3. Contractul respectiv s-a incheiat cu respectarea legalitatii de atunci si, nota bene, cu aprobarea ministrului de atunci al Apararii Nationale, domnul Sorin Frunzaverde, care era ordonatorul principal de credite si administra toate bunurile armatei si care, acum, este coleg de alianta cu actualul ministru. Sa fie vorba de o polita pe care indirect acesta vrea sa i-o plateasca? Poate, dar nu pe seama Armatei.
4. Nu s-au vehiculat sume de bani si nici comisioane. El prevedea practic un troc: anvelope noi, absolut necesare pentru asigurarea sigurantei in circulatie a autovehiculelor armatei, contra fier vechi rezultat din dezmembrarea tehnicii vechi scoase din functiune.
5. In cei aproape sapte ani care au trecut de atunci, contractul a fost verificat si auditat de mai multe ori de catre toate institutiile statului abilitate sa faca acest lucru, inclusiv de comisii conduse de acest general in rezerva Vasilescu Mircea, o figura jalnica, racolata si reconditionata de actualul ministru. In urma acestor verificari nu au fost descoperite ilegalitati sau acte de coruptie despre care se face acum atata vorbire.
6. Dupa parerea mea, tot acest tam-tam politicianist si demagogic se face pentru a se abate atentia de la faptul ca actualul ministru a stopat reforma armatei din cauza ca in loc de 2,38% din PIB cat era planificat pentru Armata, a primit de la liberalii sai numai 1,7% din PIB. El cauta sa denigreze pe cei care inaintea sa au reusit sa reformeze structural armata, facand-o interoperabila cu armatele din NATO.
7. A fost un contract legal, corect, benefic pentru armata si sunt sigur ca vom demonstra acest lucru si la Parchet sau eventual in instanta daca se va face o judecata dreapta.
8. Daca, intr-adevar, se dorea schimbarea generalului Badalan se puteau gasi si alte cai decat acest circ ieftin cu consecinte deloc neglijabile pentru credibilitatea pe plan intern si international a institutiei apararii pe care doreste cu ardoare si cu orice pret sa o administreze in continuare acest Atanasiu."


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.