Mustul care fierbe - Pentru craisorul muntilor

Astazi se implinesc 134 de ani de la moartea lui Avram Iancu. Craisorul si-a petrecut ultimii ani ai vietii la Baia de Cris, unde s-a adapostit la covrigarul Ioan Stupina. In dimineata zilei de 10 septembrie 1872, stapanul casei l-a gasit pe prispa mort, cu fluierul alaturi. Lui ii dedicam textul de mai jos (reprodus partial), ce
apartine scriitorului Octavian Goga (din volumul ""Mustul care fierbe"", 1927).

Mustul care fierbe... De patru ani, Ardealul liberat il vad sub ochii mei in goana lui infrigurata de viata noua. Povestea e la fel si la Tisa si la Nistru. Si aici istoria a venit cu avansul ei. Intai s-a facut tara si acum e pe cale sa se faca societatea care o conduce... In vinovata opresiune seculara a regimului unguresc, un popor despoiat zilnic, retransat dupa izolarea saraciei si nestiintei lui, n-a avut nici vremea, nici putinta sa-si inchege o clasa diriguitoare. Libertatea cu praznicul ei formidabil ne-a surprins peste noapte. La masa ei ne-am asezat in pripa ca toti scapatii din puscarie, cu o invechita foame si fara straie de sarbatoare. Din clipa liberarii insa, deodata cu fatalele noastre neajunsuri, s-au dezlantuit intr-o tumultuoasa navala si energiile acumulate in anii de inertie. Suntem in plin proces de procreatiune astazi. Sub ochii nostri se face societatea, se recruteaza statul major al unei grabnice prefaceri sociale. Din ascunzisul satelor, unde in deplina constiinta a unei protestari nationale se zbatea din vechime taranimea noastra, singura patura normal constituita, un val vijelios de sanatate se ridica la suprafata si apuca drumul oraselor. Centrele streinismului de ieri sunt napadite de acest asediu permanent. (...) Pretutindeni pe ruinele alcatuirilor daramate e zbucium si culoare, sunt pachetele de nervi pe cari le risipeste cu profunzime ceata navalitorilor robusti ce au umplut arena cu strigatul lor... O, desigur, un scrupulos estetism nu este un agreabil tovaras in aprecierea acestei valtori. Doctorul de la Chisinau avea atata drept sa spuie ca chinurile facerii dor si sunt antipatice. Societatea noastra conducatoare in truda ei de inchegare are, fireste, destule momente brutale si respingatoarea€¦ E atata zgomot imprejur, e aventura uneori, e lafaiala parvenita pe alocurea, e rapacitate adese si o larga eclipsa a bunului simt. Ca in casa noua a unui imbogatit in pripa care si-a chemat la el rudele, sub acoperisul confectionat de curand se intalnesc figuri stangace si rudimentare. Odata si odata, observatorul de maine in opera lui de retrospectiune, dupa ce valorile s-au clasat si procreatia s-a infaptuit, isi va putea permite luxul sa scrie pagini glumete despre goana contemporana cu care oaspetii la banchetul vietii noi de stat se prezinta sa puie stapanire pe tacamul lor. Sunt asa de sigur ca o tarzie ii va ajunge cu verdictele ei, incat ironia iertatoare o putem anticipa de pe acum. Deocamdata insa suntem organismul in epoca de elaborare care cu tot plusul lui de sanatate, sau poate tocmai din acest motiv, trebuie urmarit cu ingrijire ca sa nu dea gres. Aceasta burghezie care se naste astazi in labirintul atator tranzactii de constiinta, aceasta fauna agitata a libertatii care si-a insusit actiuni la banci si opinii politice, trebuie tinuta in frau, ca sa nu apuce pe panta povarnisului moral, scotand la iveala deodata cu triumful clipei si germenul fatal al disolutiei. Aici e, poate, cel mai delicat punct din intregul proces de transformare febrila care se petrece sub privirile noastre. Criza morala a societatii ce se face acum in Ardeal explica atatea si atatea balansari de diferit ordin si nu sunt excluse zguduiri apropiate pe urmele ei. Incolo, trecut odata momentul critic, selectiunea linistita va incepe si poporul nostru va apuca sa primeasca binefacerile societatilor constituite. Aceasta zi insa e departe inca. Noi cei de astazi n-o vom ajunge niciodata. Suntem generatie sacrificata, care nu poate avea alta consolare decat ideea ca a facut din jertfa ei puntea de trecere intre trecut si viitor. Fericiti cei de maine. Ei din mustul ce fierbe astazi vor putea gusta vinul pur, dupa ce fermentatia a incetat, unda s-a limpezit si drojdiile, vai, drojdiile s-au coborat la fund...

""De la anticii cari il prea-mareau pe Bachus s-a mostenit printr-o traditie mereu respectata obiceiul de a socoti culesul ca o sarbatoare, plina de voie-buna, de cantece, de soare. E in aceasta din partea omului o exprimare de gratitudine catre pamantul cel darnic, si catre cerul cel milos, care a lasat sa se coaca rodul. Peste vie incepe sa se lase inserarea. Ultimele lazi sunt implinite si incarcate pe umerii svelti. Trupurile unduiesc in miscarea ritmica a mersului, fetele si baietii se insira inspre vale, cantand si chiuind. Apoi se intinde o liniste solemna. Un sunet de bucium. Luminite de sonde reunite in grupuri inseamna regiunile petrolifere. Noi plecam cu ochiul incantat, cu inima plinaa€¦"" -
La culesul viilor, L.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe