In replica sa, domnul Andrei Plesu atribuie anumitor enunturi un sens excesiv, pentru a se lupta mai usor cu ele. Limbajul lui dispretuitor si insultator (categoria: "magarie", "bezmetic" etc.) arata cat de putin devotat este el respectului pe care il pretinde altora. Cum se poate califica sugestia: —Cine stie ce documente interesante se vor fi gasind in acest dosar"? (dosarul meu de la Securitate pe care-l tot cer din anul 2000). Daca, asa cum spune, arde de nerabdare sa citeasca manuscrisele pentru care "am avut necazuri" (—necazuri" numeste el arestarea si procesul de tradare), le poate citi in volumul —Spre o filosofie a disidentei" publicat in 1992. Va descoperi acolo ca in timp ce el scria despre "dreapta judecata" si "intelegerea omeneasca" a lui Ceausescu, eu trimisesem sa se publice randuri de felul: "realitatea strivitoare a totalitarismului, iar alaturi, in rand sau inaintea ei, psihologia paranoica a conducatorului Romaniei".
Cu usuratatea oricarui om care confunda stiinta cu eseistica, Andrei Plesu tine sa imi dea public lectii pretinzand ca —aproape se impune" este un agramatism, intrucat. "Ceva nu poate fi nitel obligatoriu". Domnule Plesu, atentie la citire! "Aproape" este un operator, se aplica unei propozitii; nu este permisa nici o comparatie cu —nitel obligatoriu" (vedeti ca bibliografie volumul meu —Sistemele axiomatice ale logicii limbajului natural. Functii si operationalizare"/ Editura All).
Problema de fond este ca domnul Plesu a facut in viata unele lucruri nedemne. Am toata compasiunea pentru slabiciunile domnului Plesu, trecute si prezente, inclusiv aceea de a nu-si putea stapani umorile. Reprosurile pe care am ajuns sa i le aduc au tinut exclusiv de impactul pe care aceste slabiciuni le-au avut asupra vietii publice.