Pe dealurile si podgoriile Dealului Mare, o data cu venirea toamnei, se auzeau scripcile si cobzele tarafurilor de lautari, rasetele si chiuiturile culegatorilor de struguri.

Zilele trecute, ""frunzarind"" paginile unor scrieri despre Bucurestii de altadata si admirand pitorescul fotografiilor de epoca si al cartilor postale ilustrate (documente pretioase, ajunse iarasi la moda), parca am trecut printr-o fereastra a timpului ...
E toamna, luna septembrie. Se apropie sarbatoarea Ziua Crucii sau Carstovul viilor (14 sepembrie pe stil vechi). Incepe culesul strugurilor si batutul nucilor plantati in vie. Cea mai mare parte a populatiei care are plantatii de vita-de-vie, dar si iubitorii de petreceri pleaca la cules. Victor Bilciurescu in ""Bucuresti si bucuresteni de ieri si de azi"", carte memorialistica, aparuta in august 1945, poate intre ultimele ""marturii necosmetizate"", nota: ""Viata si animatia se stramutau atunci pe dealuri si podgorii de-a lungul Dealului Mare pentru bucuresteni, Dragasani pentru olteni, Odobesti, Panciu, Nicoresti sau Cotnari pentru moldoveni"". Culesul viilor dureaza mai mult
de o luna.
VALEA CALUGAREASCA. Sa facem un prim popas in zona Dealului Mare. La viile boieresti de la Valea Calugareasca, de la Urlati, Scaeni, Valea Mieilor, Ulmeni. Baronul Barbu Belu sau Bellio, cum era cunoscut in Europa, un aroman cult si bogat, era unul dintre primii romani distinsi cu titlul de doctor in drept la Paris. La Urlati a intemeiat un conac, ""un adevarat palat ca din basme"". Conacul, o cladire in stil romanesc, cu sali si camere spatioase, unde stateau oaspetii de la Bucuresti, era un adevarat muzeu istoric al romanilor. Pretextul de a face ""o baie de cultura"" onorabililor sai invitati, prezentandu-le exceptionalele exponate, era si petrecerea culesului.
La cuhnia conacului, ""o imitatie dupa o veche trapeza manastireasca, cu nelipsita vatra"", se pregateau bucate aproape pentru o ""suta de guri"": atat pentru invitati, cat si pentru culegatori. Pastrama de berbecut, fripturile de pui si curcan, momitele si fuduliile erau stropite din belsug cu must dulce, care dupa cateva zile devenea ""inaspritul"" si urma ""tulburelul"".
Voiosia din timpul culesului era de pomina. Buna dispozitie, glume intre fete si flacai, rasete, chiuituri, pacaleli... Scripcile si cobzele tarafurilor de lautari din Scaeni si Urlati rasunau de-a lungul viilor, de dimineata pana-n noapte. Seara, la lumina focurilor, culegatorii jucau pana tarziu. Proprietarii si invitatii lor petreceau si ei, in fiecare seara schimbandu-si locul. De cele mai multe ori, aici, se infiripau si idile, ca doar toamna ""se sparg dragostele cele infricosate"", care se sfarseau cu logodne si apoi nunti.
Astazi, la Urlati, in fostele atenante ale conacului, exista un muzeu. Actualii manageri, ai viilor si ai muzeului, ar putea continua traditiile cultural-bahice.