In cea mai buna (si cea mai cunoscuta) carte a sa, scriitorul maghiar Attila Bartis spune povestea unei mame care pune la cale o intreaga ceremonie de inmormantare a fiicei sale, fugita peste granita. Cumpara un loc de veci, umple un sicriu cu lucrur
In cea mai buna (si cea mai cunoscuta) carte a sa, scriitorul maghiar Attila Bartis spune povestea unei mame care pune la cale o intreaga ceremonie de inmormantare a fiicei sale, fugita peste granita. Cumpara un loc de veci, umple un sicriu cu lucrurile ei, cheama un preot si-i canta prohodul; totul, ca sa nu piarda rolul principal in spectacolele in care juca. Un alt personaj al cartii, un securist roman responsabil cu pasapoartele, violeaza o minora, oferindu-i in schimb actele necesare emigrarii in Ungaria.
De fiecare data cand e intrebat in ce masura romanul sau e un rechizitoriu al epocii comuniste, Attila Bartis spune, foarte simplu: dictatura a fost un blestem traumatizant, dar nu ea trebuie data responsabila pentru mizeriile facute de fiecare om in parte.
Sigur ca prietenii intelectuali ai lui Sorin Antohi ii vor gasi circumstante atenuante, de la varsta frageda de la semnarea angajamentului cu Secu pana la rafinatele sale studii politice; sa n-o faca ar insemna sa se nege pe sine. Sigur ca intelectualii publici (cu un rol atat de important in directionarea discursului socio-politic romanesc) vor clama necesitatea demascarii ofiterilor de Securitate care l-au recrutat pe Antohi, "adevaratii" vinovati pentru notele date de el. Nu pot face altceva, pentru ca deja au pierdut batalia de credibilitate.
Intelectualii si-au asumat Revolutia. Ei au fost aparatorii morali ai democratiei in timp ce ea era siluita, sabotata si ingenuncheata de urmasii comunismului romanesc. Dar, dupa Carol Sebastian si Sorin Antohi, nimic din ce-ar mai putea spune ei nu mai poate beneficia de prezumtia de onestitate. Cineva le vrea raul? Aparitia dosarelor e rezultatul unei conspiratii bine concertate? Sorin Antohi revine din iad si-si marturiseste pacatul? Dar cum a trait aproape doua decenii intr-un astfel de iad? Cum s-a uitat in ochii lui Dan Petrescu ori Radu Filipescu atata vreme fara sa-l arda focul acestui iad? Ar fi spus ceva Sorin Antohi, acum, dupa 16 ani, daca n-ar fi fost amenintat - ca si Carol Sebastian - de iminenta deconspirarii? De ce nu si-a recunoscut colaborarea atunci cand a trebuit - tocmai din cauza dosarului - sa renunte a face parte din comisia Tismaneanu? Din pacate, teoria conspiratiei nu functioneaza aici - e vorba doar de bumerangul trecutului, care nu iarta niciodata. Dar de care, ca toti ceilalti (dar considerandu-se deasupra lor, ca intelectual public), Sorin Antohi a crezut ca poate scapa.
Scrisoarea lui Antohi doare; fiecare cuvant din ea loveste. Profesorul de la Budapesta a invatat ceva din precedentele numite Mona Musca si Carol Sebastian: raspunde in textul sau la toate intrebarile care i-ar putea fi puse si-si pune cenusa-n cap inainte de a auzi reprosurile altora (dar amesteca, asa cum fac si ceilalti doi, scuza tineretii si pe cea a inocentei informarilor). Foloseste foarte multe cuvinte ca sa spuna un lucru foarte simplu - "Mi-am turnat prietenii si cunostintele". Ba chiar, asa cum a facut-o cand vorbea despre "Criza spiritului american" a lui Alan Bloom ori despre legionarismului lui Mircea Eliade, inventeaza o formula teoretica a discursului. Ar putea scrie Sorin Antohi o carte - nu despre experienta sa personala de informator, ci un manual al turnatorului care vrea sa se "scoata". Fiindca nici Sorin Antohi nu a ales sa-si admita tradarea, a fost fortat, iar felul in care s-a marturisit era singurul mod in care putea s-o faca fara sa-si piarda demnitatea. Onestitatea cea de pe urma a unui turnator nu salveaza insa nimic, pentru ca nu sistemul a fost de vina pentru existenta in minciuna a unui om.
Tanara generatie - dar nu numai ea, ramane cu o dilema. Pe cine sa crezi? Pe cei care, recunoscandu-si sau nu, direct, apartenenta la sistemul comunist, pledeaza si acum pentru aceleasi valori, sau pe cei care s-au transformat in aparatori ai unor principii prea usor de incalcat de ei insisi?
Ce-i ramane de facut generatiei din care fac parte? Sa scuipe pe mormintele intelectualilor decazuti si sa voteze cu Partidul Noua Generatie? Sa le tipe in fata parintilor "Toti ati fost turnatori!" si sa nege acum delegitimatul discurs democratic al lui Antohi et co.? Merce si Priboi au fost cinstiti - nu ei au pus piatra de temelie a Grupului pentru Dialog Social. Nu ei duc de rapa 16 ani din viata Romaniei.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.