Primarii celor sase sectoare ale Capitalei verifica stadiul pregatirilor din unitatile de invatamant preuniversitar pe care le au in administrare, dupa ce au alocat fonduri generoase din bugetul local pentru reparatia cladirilor, montarea de centrale
Primarii celor sase sectoare ale Capitalei verifica stadiul pregatirilor din unitatile de invatamant preuniversitar pe care le au in administrare, dupa ce au alocat fonduri generoase din bugetul local pentru reparatia cladirilor, montarea de centrale termice noi si dotarea laboratoarelor cu material didactic. Liviu Negoita, primarul Sectorul 3, a facut deja receptia lucrarilor de reparatii si igienizari de la o buna parte din gradinitele, scolile, cresele si liceele aflate in proces de modernizare inca de la inceperea vacantei de vara. "Anul acesta am contractat lucrari de reparatii si modernizare in valoare de 20.131.000 lei pentru cele 71 de unitati de invatamant preuniversitar pe care le avem in administrare. Totodata, am infiintat 51 de Centre de paza pentru aceste institutii si am inceput operatiunile pentru construirea de gradinite noi", ne-a declarat edilul. In afara de reparatiile executate in interiorul si exteriorul cladirilor, 30 de scoli si licee au primit dotari substantiale pentru laboratoarele de biologie, fizica si chimie, iar cele 12 gradinite si scoli "prinse" in programul din acest an de extindere a cladirilor sunt pe final cu lucrarile. Totodata, au fost montate 10 ansambluri de joaca pentru gradinite, urmand sa mai fie achizitionate alte 9 ansambluri. Dupa ce anul trecut au fost amenajate sase miniterenuri de fotbal in scoli, in vara acesta au fost construite alte trei, iar pana la sfarsitul anului vor fi functionale inca patru asemenea terenuri.
Beneficiarii ajutorului social, pusi la curatenie
Primarul Neculai Ontanu a decis sa-i supuna la curatenia din scoli si pe beneficiarii ajutorului social din Sectorul 2 al Capitalei, intrucat acestia, se stie, primesc indemnizatia lunara numai daca presteaza munca in folosul comunitatii. In baza de date a administratiei locale figureaza 284 de astfel de familii, din care circa 100 au obligatia de a presta munca in folosul comunitatii. "In functie de necesarul de lucrari de curatenie, au fost repartizate cate doua sau mai multe persoane la toate unitatile de invatamant preuniversitar de stat, pentru a contribui, alaturi de cadrele didactice si nedidactice, la amenajarea cladirilor in vederea inceperii anului scolar", ne-a declarat primarul Ontanu. Primaria Sectorului 2 are in administrare cea mai mare retea de gradinite, scoli generale, licee si colegii din Capitala, numarand in total 107 unitati de invatamant preuniversitar de stat. Pentru modernizarea acestora, edilul a alocat anul acesta 69 de milioane de lei.
Primarul Adrian Inimaroiu a inceput si el vizitele in unitatile scolare din Sectorul 4, pentru a-i impulsiona pe constructori sa finalizeze lucrarile pana la inceperea noului an scolar. In ultimele zece zile, societatea ADPP 4 a igienizat 12 gradinite, 8 scoli si cateva licee, urmand sa incheie aceasta operatiune pana in data de 10 septembrie.
Un numar de 55 de scoli, gradinite si licee din Sectorul 6 au primit avizul sanitar, restul de 18 unitati urmand sa fie autorizate pana la inceputul noului an scolar. Primaria a derulat in acest an lucrari de reparatii si igienizare la nivelul acestor institutii, constand in: reparatii ale teraselor, instalatiilor de la subsol, instalatiilor electrice si a celor sanitare, montari tamplarie PVC cu geam termopan, revizii instalatii gaze, montari parchet, vopsitorii si zugraveli. Fondurile alocate pentru aceste lucrari se cifreaza la 7.200.000 lei.
Consiliul local al Sectorului 1 a alocat suma de 28.881.000 lei pentru lucrarile de modernizare a unitatilor de invatamant si de consolidare al celor cu risc seismic ridicat. Consolidarile au fost finalizate la scolile nr. 152, nr. 162 si nr. 203, la Liceul "M. Cervantes" si la gradinitele nr. 281 si nr 116, dar vor continua, conform programului, si dupa inceperea noului an scolar, la gradinitele nr. 78, nr. 88, nr. 203, nr. 251, la Colegiul "Sf. Sava" si Colegiul de Material Rulant. In vara s-a lucrat la extinderea gradinitelor nr. 42 si 146, a Liceului "A. Vlahuta" si a Grupului scolar Transporturi Cai Ferate, precum si la mutarea Liceului de Arte Plastice "N. Tonitza". De asemenea, s-au executat lucrari de modernizare la Liceul "C. Brancoveanu" si Scoala nr. 12, a fost construit un semiinternat la scolile nr. 1 si nr. 186, iar Scoala nr. 3 a fost dotata cu bazin de inot.
Videanu, incapabil sa cheltuiasca banii BEI
Spre deosebire de edilii sectoarelor, primarul general Adriean Videanu nu a reusit nici in acest an sa utilizeze toate fondurile alocate de Banca Europeana de Investitii (BEI) pentru reabilitarea infrastructurii educationale a Capitalei. Finantarea a fost obtinuta de municipalitate inca din anul 2002, iar in proiect sunt cuprinse 106 scoli. Fondurile insumeaza 150 de milioane de euro - 112 mil. euro de la BEI si 38 mil. euro de la bugetul Capitalei. Videanu abia a reusit, anul acesta, sa urneasca proiectul, fiind licitate numai lucrarile de la 11 scoli, care au inceput odata cu vacanta de vara a elevilor. Dar si in cazul acestora - noua scoli generale, Liceul de Muzica "George Enescu" si Scoala de Muzica si Arte nr. 3 - sunt slabe sperante sa isi deschida portile pe 15 septembrie, intrucat reparatiile sunt departe de final. Potrivit inspectorului scolar general al Capitalei, Cristian Alexandrescu, in cazul in care firmele nu vor respecta graficele de executie a lucrarilor, Inspectoratul va fi nevoit sa gaseasca solutii pentru mutarea elevilor in alte institutii de invatamant pana la finalizarea reparatiilor. In privinta unui alt pachet cuprinzand 25 de scoli, pentru care municipalitatea a organizat licitatie, dar nu a decis asupra ofertelor, nici nu poate fi vorba ca executia lucrarilor sa inceapa acum.
Scoli nepregatite in Bistrita-Nasaud
Scolile din zonele calamitate ale judetului Bistrita-Nasaud nu sunt pregatite pentru inceperea anului scolar, anunta inspectorii Directiei de Sanatate Publica (DSP) Bistrita-Nasaud. Potrivit informatiilor date publicitatii de catre DSP, scoala din satul Tarlisua, grav afectat de inundatiile din luna iunie, are curtea si fantana inca nedecolmatate, grupul sanitar este impropriu, iar gardul care imprejmuieste scoala trebuie refacut de urgenta, transmite corespondentul Mediafax. Totodata, doar 307 din cele 427 de unitati de invatamant din judet detin autorizatie sanitara de functionare. In privinta solicitarii autorizatiei sanitare de functionare ori a vizei anuale, numai 16 directori din 427 au depus cerere la Inspectia Sanitara de Stat pentru a obtine aceste documente. Potrivit inspectorilor sanitari, situatia este grava in mediul rural, unde exista inca scoli fara sursa proprie de apa, ori gradinite care functioneaza impropriu in case particulare. In privinta celorlalte scoli aflate in zone afectate de inundatii, majoritatea de pe Valea Tiblesului, inspectorii sanitari spun ca in afara de deblocarea accesului nu s-a facut mai nimic.
Hunedoara, la pamant
Majoritatea institutiilor de invatamant din judetul Hunedoara nu au avizul de functionare al autoritatilor de sanatate publica, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit reprezentantilor Autoritatii de Sanatate Publica, lipsa sursei proprii de apa potabila (in special in mediul rural), existenta unor fantani neintretinute din care elevii sunt nevoiti sa bea apa, a unor hidroizolatii defecte, a sistemelor de incalzire deficitare, cladiri improprii, grupuri sanitare deteriorate, sau nesolicitarea eliberarii/vizarii anuale a autorizatiilor sanitare de functionare de catre conducatorii unitatilor de invatamant, sunt motivele pentru care unitatile scolare nu au fost autorizate. Din totalul de 639 crese, gradinite, scoli si institutii de invatamant superior din judet, numai 258 functioneaza cu autorizatie sanitara. Dintre cele 121 de unitati de invatamant din mediul urban, 71 au asigurata paza proprie sau cu societati specializate, 50 nu au luat masuri de paza a elevilor, in timp ce sapte unitati scolare au montate camere video de supraveghere.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.