Circus Maximus, una dintre gloriile vechii Rome, va traversa un proces de restaurare pentru realizarea caruia vor fi alocate mai multe milioane de euro, relateaza editia electronica a Telegraph. In urma cu doua milenii, stadionul eliptic putea adapos
Circus Maximus, una dintre gloriile vechii Rome, va traversa un proces de restaurare pentru realizarea caruia vor fi alocate mai multe milioane de euro, relateaza editia electronica a Telegraph. In urma cu doua milenii, stadionul eliptic putea adaposti circa 300.000 de romani si era utilizat in special pentru cursele de care. Spectatorii stateau pe terasele de marmura, in timp ce imparatul si senatorii priveau din loje somptuoase. De-a lungul secolelor, edificiul s-a deteriorat, transformandu-se intr-un perimetru plin de iarba, utilizat de alergatori pentru jogging in timpul zilei si de drogati dupa caderea serii. Recent, Circus Maximus a fost utilizat pentru manifestarile care au celebrat castigarea de catre Italia a Cupei Mondiale la Fotbal.
Oficialii administratiei locale din Roma si designerii unei companii italiene au decis sa colaboreze pentru a reabilita Circus Maximus, lucrarile de restaurare - care implica curatarea locului si restaurarea vestigiilor - urmand sa inceapa in 2007 si sa se finalizeze un an mai tarziu. In plus, in plan mai figureaza si efectuarea de sapaturi arheologice in perimetrul Circus Maximus, primele dupa sapaturile limitate efectuate in secolul al XIX-lea. "Proiectul vizeaza restaurarea uneia dintre cele mai faimoase locatii ale vechii Rome care, de-a lungul anilor, a fost abandonata si s-a degradat. Multi turisti sunt dezamagiti de modul in care arata acum Circus Maximus, insa, dupa ce lucrarile vor fi finalizate, vor avea parte de o priveliste spectaculoasa", a spus Gianni Borgna, responsabil al departamentului pentru monumente din cadrul administratiei Romei. In vremurile sale de glorie, Circus Maximus a fost supus unor lucrari extensive ordonate de imparatul Iulius Cezar, pistele sale fiind lungite si latite, astfel incat douasprezece care sa se poata participa in acelasi timp la intreceri. (D.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.