In focul comentariilor din ultima vreme, operatiunilor de dezvaluire a colaboratorilor fostei Securitati comuniste li s-au atribuit motivatii diverse. Cele formulate oficial se stiu: deconspirarea" institutiei ca "politie politica", "insanatosire" a vietii publice, "clarificare a trecutului". Au aparut - fireste - pe piata si alte ipoteze, tintind catre scenarii mai putin idealiste, mai interesate politic ori de-a dreptul oculte. Jocurile le-ar face fie diverse "grupuri de interese", fie vreun partid, fie Securitatea insasi. Dezvaluirile ar fi doar "perdele de fum", menite mai mult sa ascunda decat sa scoata la iveala. Finalmente, cercurile interesate si adevaratii tortionari vor scapa cu fata curata, desavarsindu-se procesul de preluare a parghiilor de putere, in special a celor economice. "Tranzitie" postcomunista incheiata. Pe firul ipotezelor de acest fel, era inevitabila largirea cadrului pana la dimensiuni planetare: ne-am afla pe terenul unor dispute intre Vest si Est, intre serviciile secrete occidentale si cel rus. Printre manipulatorii procesului s-ar afla agentii lor acoperiti, care s-ar cam "deconspira" ei insisi prin interventiile lor mediatice spectaculoase, purtatoare de mesaje strategice, diversioniste sau amenintatoare.
O lume de spioni internationali si de servicii secrete care conduc tara, Europa, lumea. Ca-n literatura si-n filmele de gen.
Una dintre circumstantele aduse in discutie isi are plauzibilitatea ei: e vorba despre preocuparea cancelariilor si a organismelor de securitate occidentale de a nu prelua in sistemul european si euro-atlantic agenti romani (si de peste tot din tarile foste comuniste) cu angajamente fata de vechile structuri ale KGB, active inca in Rusia. Conform unui scenariu cu oarecare circulatie, Occidentul n-ar avea - asadar - mari probleme cu biografiile compromise ale multor fosti comunisti, securisti, colaborationisti, ramanand doar preocuparea fata de riscul ca, odata cu admiterea in NATO si in Uniunea Europeana a Romaniei (ca si a Bulgariei si a celorlalte state postcomuniste Central-europene intrate in sistem in ultimii ani), sa patrunda in interior posibili furnizori de informatii catre forte in mod traditional ostile. O declaratie destul de transparenta in acest sens i-a apartinut presedintelui Traian Basescu: atunci cand a sustinut utilitatea actualelor dezvaluiri produse de livrarea unui mare numar de dosare catre CNSAS, seful statului a spus ca nu puteam intra in Uniunea Europeana cu serviciile de informatii nerestructurate si necredibile.
Nefiind sprijinite pe informatii certe, speculatiile pe aceasta tema nu pot fi luate decat sub beneficiu de inventar. Cu constatarea - insa - ca ele castiga in plauzibilitate daca privim situatia intr-o perspectiva mai larga si tinem cont de ceea ce se defineste in mod curent drept pragmatism sau chiar cinism al Occidentului, intr-un sens eminamente pozitiv al acestor vocabule. De la inceputul anilor '90, dupa caderea vechiului regim, cu nu tocmai putine prelungiri pana astazi, societatea romaneasca si mai ales elitele ei intelectuale - personalitati artistice, vedete mediatice, universitari, studenti, publicul cultural in genere - au avut mari dificultati in a intelege democratia ca proces, ca negociere, ca pragmatism. Dimpotriva, a fost perceputa ca alternativa ideala, pura si morala la ticalosia comunismului. Este - da! - singura alternativa, dar, din pacate, nu e ideala. Are la baza principii etice, dar nu le aplica inchizitorial, ci construieste in jurul lor reglementari care permit interventii in corpul social si corectii treptate ale erorilor. In politica - pentru a ne reapropia de subiect - nu actioneaza cavaleri ai dreptatii, ci profesionisti ai negocierii si ai compromisului. Atunci cand au de rezolvat o problema, sunt gata sa si abdice pentru o clipa de la principiile morale fondatoare pentru a obtine un progres, chiar si partial. in relatiile cu guvernele statelor postcomuniste din Europa Centrala, reprezentatii cancelariilor occidentale au speculat mereu conjuncturile si au colaborat cu cine s-a putut, cu cine s-a aflat la putere, spre nedumerirea si frustrarea fortelor democratice din opozitie ori a elitelor intelectuale. Obiectivul important a fost nu "curatarea" societatilor respective, ci demararea reformelor si adoptarea unor standarde legale si institutionale, astfel incat statul de drept si economia de piata sa inceapa sa functioneze. Politicienii occidentali n-au privit revenirea in prim-plan a fostilor comunisti ca pe ceva deranjant in sine, ci doar in functie de actiunile lor uneori anti-democratice: mineriade, control asupra justitiei, pana la manipularile care au dus la razboaiele inter-etnice din regiune. Coruptia trebuie tinuta in frau pentru a nu fi adusa, odata cu noile state membre, in interiorul Uniunii, unde ar putea deveni contagioasa. In sfarsit, pragmatismul s-a vazut si in materie de "servicii": cancelariile occidentale n-au cerut ample epurari la noi si in tarile din jur, ci au alcatuit liste cu "indezirabili" carora nu le-au acordat acces la informatiile secrete, militare si de securitate ale spatiului euro-atlantic.
Poate ca, in pragul intrararii noastre in Uniunea Continentala, ar cam fi cazul sa intelegem mai bine aceste lucruri si sa le acceptam cu mult calm...