Cristian UNTEANU: Avem un proiect?

Avem un proiect national, elaborat structural, care sa prezinte la modul cat de poate de concret, scenarii posibile pentru evolutia Romaniei europene?
Ce ar trebui sa contina aceste scenarii, de fapt previziuni modelate pe computer, asupra fiecaruia dintre sectoarele vietii economice si sociale din Romania? In primul rand, si acest lucru ar interesa foarte tare pe viitorii nostri parteneri europeni, date privind evolutia pietei muncii din Romania. Sigur ca trimitem date la Bruxelles dar, de ani de zile, atentia este concentrata asupra evolutiei parametrilor legati de scaderea somajului si a diversificarii masurilor de protectie sociala. Este important, dar departe sa fie si multumitor, pentru ca foarte interesant ar fi fost de stiut daca Romania poate produce o gandire pentru o perioada medie si lunga privind pregatirea profesionala in raport cu necesitatile si prioritatile politicii sale nationale de dezvoltare.
Aceasta ar fi presupus ca tinerii sa poata consulta prognoze care sa le spuna care vor fi domeniile pe care decizia politica le va spijini ca dezvoltare prioritara, unde se vor crea locuri de munca performante, care vor fi domeniile abandonate treptat, din lipsa de posibilitati concurentiale pe piata europeana. Ce vedem acum pe piata romaneasca nu este altceva decat inflorirea in continuare a modelului de invatamant creat inainte de 1989, cel care-si propunea sa formeze specialisti, cat mai multi, pentru toate domeniile unei economii de tip autarhic, menita sa dovedeasca superioritatea modelului nostru de productie fata de cel capitalist. Avem acum, in mai toate localitatile patriei noastre infloritoare, chiar si in cele mai modeste si sufocate de somaj si lipsa de perspective investitionale, multe, neasteptat de multe universitati sau sectii ale unor universitati care produc pe banda rulanta un numar urias de absolventi. Oameni cu diploma care, firesc, vor, pentru banii platiti, sa munceasca in functie de pregatirea confirmata pe hartie.
Pai unde sa munceasca daca nimeni in acesti 16 ani nu a decis sa elaboreze un program national de corelare a ofertei educationale (evident, nu numai de tip universitar) cu perspectivele economice de dezvoltare ale Romaniei? Ati auzit vreodata ca un ministru al invatamantului sa solicite programarea unei sedinte de Guvern pe aceasta tema si la care sa fie invitati membrii Consiliului economic si social (din care fac parte sindicatele si patronatele), Comisia nationala de prognoza, Institutele de cercetare ale Academiei Romane? Poate cerem prea mult. Atunci, scuzati naivitatea, il vedeti cumva pe faimosul ministru Hardau, intreband-o pe dna Ecaterina Andronescu, rectorul Politehnicii Bucuresti, pe ce baza se face oferta de scolarizare anuala? Sau cerandu-i dlui Ioan Panzaru, rectorul Universitatii Bucuresti, o lista care sa prezinte situatia angajarii pe locuri de munca in functie de specialitatea absolvita a tinerilor licentiati in ultimii zece ani? Cum sa ceara asa ceva, Doamne fereste, pentru ca ar trebui sa se confrunte cu situatia reala, nu cu gargara siropoasa servita responsabililor europeni despre mersul mereu ascendent al invatamantului romanesc si perspectivelor luminoase deschise in fata unei tinere generatii fericite, multumite si pline de incredere in viitor!
De ce nu se face un asemenea proiect? Din nefericire, raspunsul este extrem de simplu: pentru ca nici politicienilor nu le da inima ghies sa se apuce de asemenea prostii, cand preocuparea lor este sa-si gereze cat mai bine, corect si functional scaunul de sub fundul propriu si treburile "la zi". De perspective, numai bine, dar alta data, maine, saptamana viitoare, poate dupa aderare, sa vedem ce prostii ne-or mai cere cei de la Bruxelles. Si apoi, urmand intelepciunea traditionala, dat fiind ca n-au venit turcii, care-i graba?
Vorbim despre o alta odine a prioritatilor. De fapt, oricat de neplacuta ar fi aceasta afirmatie, politicienilor nostri le-a fost perfect indiferent ce se intampla in perspectiva pe piata muncii si care sunt sansele de insertie reale ale absolventilor. Nu era ceva ce se cerea pentru inchiderea capitolelor de negocieri, n-a venit nimeni de la Bruxelles sa solicite in mod expres acest lucru, atunci care-i problema?
Tema este insa perfect reala si nu ar trebui ignorata cu atata osardie: de o buna bucata de timp, pentru foarte multi tineri romani, absolventii nostri de inalta performanta, viitorul profesional nu se mai cheama Romania. Este una dintre cele mai mari tragedii nasite cu inconstienta de echipele de politicieni din perioada post-decembrista. Este o problema pe care incercam s-o ascundem, de care nu vrem sa vorbim dintr-o ciudata si prosteasca mandrie nationala. si apoi ne burzuluim cocoseste la Occidentul neintelegator si perfid care zice acum ca se teme de valul de muncitori imigranti din Romania. Dar teama asta nu priveste pe cei catalogati drept "super-antrenati", caci pentru ei sectoarele prioritare au fost si vor fi mereu deschise. Teama este fata de ceilalti, absolventii cu diplome care vor accepta fara ezitare statutul de spalator de vase sau, generic, de "capsunar", in lipsa unei oferte nationale consistente.
Nu este vina Romaniei ca a trebuit sa treaca printr-un proces foarte dureros de tranzitie, cu consecintele economice aferente. Dar este vina grava a clasei noastre politice ca nu vrea, nici macar acum, sa elaboreze aceasta viziune practica asupra hartii de munca a Romaniei viitoare. Lipsa de perspectiva poate ucide o natiune, ii poate distruge reflexul constructiv. O poate lipsi de speranta.
Poate, de acum inainte, in putinul timp cat le mai ramane dupa studierea si exhibarea la televizor a dosarelor de victime nevinovate ale Securitatii, ministrii nostri se vor gandi ca au si o responsabilitate fata de tineri. Si, poate, candva, sa fie in stare sa elaboreze un proiect national. Poate...

---

Despre autor: