Un om in varsta, inalt, carunt, inca verde, cu un umor spontan, de o mare eleganta (fapt care nu-l impiedica sa accepte o votca mica) - asa mi-a aparut acum cativa ani dl Kjell Espmark, pe vremea aceea presedinte al Comitetului Nobel pentru Literatur
Un om in varsta, inalt, carunt, inca verde, cu un umor spontan, de o mare eleganta (fapt care nu-l impiedica sa accepte o votca mica) - asa mi-a aparut acum cativa ani dl Kjell Espmark, pe vremea aceea presedinte al Comitetului Nobel pentru Literatura, invitat la "Zilele si noptile de literatura" de la Neptun. La acea votca mica, m-am ferit sa pun obsedanta (pentru noi) si probabil pentru el sacaitoarea intrebare "De ce n-avem si noi, romanii, un Nobel la literatura?" Si iata ca alaltaieri, intr-o conferinta de presa la Academia Romana, dl Espmark raspunde simplu si in acelasi timp stupefiant: pentru ca nimeni, niciodata, dintre romani, n-a facut o propunere in acest sens. Intr-o prima instanta, atat trebuia: o propunere. Si cand te gandesti ca i-am avut nu numai pe Nichita Stanescu si Marin Sorescu, ci si pe - mai ales! - Gellu Naum, ultimul mare poet suprarealist al Europei! Dar probabil ca asa suntem noi, romanii, natiunea cu cele mai multe capre ale vecinului pe cap de locuitor. Cineva imi povestea odata (si iau spusele sale cu titlu de inventar) ca lui Marin Sorescu, cel mai invitat scriitor roman la festivalurile din strainatate, cand era intrebat acolo daca mai exista si alti poeti romani de valoarea sa, parca i se inclesta gura: si-asa, expresiv, se mai balbaia el, dar cand era vorba sa dea un alt nume, se balbaia de tot.
Si-apoi, cine sa faca propuneri? Inainte de 1990, Uniunea Scriitorilor, prin conducerile sale, de la Zaharia Stancu la D.R. Popescu, era preocupata (cum ii spuneam ieri colegei Manuela Golea de la "Gardianul") sa-i tina pe scriitori sub obroc, sa nu cumva sa devina careva din ei disident, nu sa-i propuna la Nobel. Pentru ca un laureat Nobel devine intangibil (ca Soljenitan) si securistii care-i intrau in casa lui Nichita sau care l-au strans cu usa pe Marin Sorescu in afacerea cu "Meditatia transcendentala" n-ar mai fi avut ce sa santajeze.
Ce-i drept, nici dupa 1989 nu stam, cu propunerile, mai bine. Poate acum, cu noul Institut Cultural Roman: fiindca un prieten mai gasesti, dar o propunere - greu...


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.