Buna parte din teribilul haos in care se desfasoara-n prezent procesul de stabilire a vinovatiei celor care-au colaborat in trecut cu Securitatea deriva din excesul emotional al discutiei publice. Sunt absolut convins ca in Germania, de pilda, clarificarea situatiei RDG-istilor care-au colaborat cu Stasi a fost mult mai lucida si mai sistematica. Noi strigam mult, atat in atac, cat si-n aparare, lovim sub centura, facem circ si ne punem poalele-n cap, apucam, la o adica, dancii de picioare si lovim cu ei in adversar, mult inainte de a fi inteles despre ce, de fapt, discutam. E consecinta faptului ca tot procesul are loc mai ales in medii, la televizor si in presa, si cu mult mai putin acolo unde el ar trebui cantonat: in lege, intr-un sistem bine articulat, cu puncte si subpuncte, care sa stabileasca o scara a vinovatiilor, a raspunderilor si a consecintelor unor fapte din trecut.
Cand asezi o discutie de asemenea insemnatate nationala in primul rand intr-un plan moral, ea nu poate sa nu se impotmoleasca. Eticul e un domeniu extrem de relativ si de supus presiunilor emotionale. De altfel, cei mai multi oameni de prin partile noastre nu au, de fapt, o constiinta: sunt oameni marunti, care trec si ei prin viata cum pot, si care, daca au turnat la Secu, n-au avut sentimentul ca fac ceva rau. Asa era pe-atunci, iti zic ei, am scris si noi verzi si uscate, ca tot omul, in notele informative, dar n-am facut rau nimanui...
E o confuzie totala de criterii in privinta colaborarii cetatenilor romani cu Securitatea. Au fost sute de mii de lichele care au semnat angajamente si au scris informari.
Dar sunt ei toti vinovati in sensul penal al cuvantului? Situatia e similara cu judecarea celor patru milioane de membri PCR. Cand ai, ca singur element probant, semnarea unui angajament, esti in situatia unui cod juridic care-ar acorda pedeapsa capitala (sau, dimpotriva, una ridicol de mica)
tuturor faptelor penale, de la trecerea strazii pe locuri nemarcate la omucidere. Nu exista, deocamdata, o perspectiva lucida si rationala asupra mecanismului terorii in perioada comunista, asupra anatomiei si functionarii institutiei Securitatii (de-aici confundarea ei, ca functie in stat, cu... CIA!).
E o confuzie totala, de asemenea, in distinctia - de care se agata
atati turnatori - dintre a
semna un angajament si
a face politie politica. Nimeni
nu are criterii clare in aceasta
privinta. Nu exista, deocamdata,
un mecanism de deconspirare
a ofiterilor de Securitate care-au produs, de fapt, teroarea in
perioada comunista.
Bineinteles ca toti salariatii Securitatii, de la seful ei pana la femeile de serviciu, cum scria cineva, au facut intr-un fel parte din mecanism. Totusi, mi se pare ca femeia de serviciu servea doar o cladire, nu un sistem. S-o condamni pentru ca spala niste scari e putin prea mult. Cred ca pana si in interiorul acestei institutii exista grade de vinovatie, de pilda intre ofiterii care reprimau populatia, grupati intr-o anumita directie, si altii care faceau comert, electronica, spionaj sau mai stiu eu ce. Electronistul care lucra la centralele de ascultare a populatiei era, probabil, un tehnician marunt si lipsit de constiinta care ar fi lucrat si la depanat televizoare
dac-ar fi luat acelasi salariu.
Cand blamul etic va fi inlocuit de criterii penale stricte, incontestabile, si-n loc de lichele vom cauta vinovati, vom incepe sa mai iesim la lumina. Lichelele se strecoara intotdeauna, vinovatii intra
la puscarie.