LA PARIS am ramas cu gura cascata cand, aratandu-mi compasiunea pentru o doamna in etate, plina de betesugurile unei varste inaintate, o romanca stabilita in oras a zis: ""Da-o dracului, c-a trait bine!"". In glasul compatrioatei nu era nici invidie, nici rautate, ci distanta rece la problemele unei lumi care nu s-a sinchisit niciodata cu adevarat de ale noastre. Batranetea ne face egali in suferinta, dar, la trecut, traiul bun al occidentalilor ne obliga la pareri. Intai am crezut ca replica era o scapare, dar, cum am primit-o de mai multe ori ca intr-un exercitiu de staruinta, am inceput sa ma gandesc serios la motivatii. Persoana care
mi-a domolit in mai multe randuri pornirea milostiva la vederea unor frantuji terminati, dar ducandu-si zilele cu un dinadins al prezentei care la noi nu prea se poarta, a zis si ""Da-l dracului, c-a trait bine!"" cand venea vorba de un batranel in baston, dar si ""Da-i dracului, c-au trait bine!"" cand ne taiau calea cupluri reumatice si scalciate. Desi stiu ca nu e cel mai onorant vizavi cu senectutea, fie si cu senectutea chinuita a unor bogatasi, cuvintele romancei de departe ma urmaresc, ba chiar imi vine sa zic la fel cand intalnesc cate un ramolit imbracat in costumul ""Romarta"" de cand era tanar. Vorba mi s-a lipit de minte cu toata doza de naduf mahalagesc din ea ori poate tocmai acestui recurs la istorie: ""Sa-i ia dracu pe toti, ca oricum au dus-o mai bine ca noi!"".
INTR-O DISCUTIE despre mancarurile de care ne aducem aminte am povestit revelatia avuta pe Crisul Negru, in curtea unui gospodar care ne-a dat la palinca niste felii mari de ardei gras, prajite la tigaie si umplute cu branza de burduf. Deoarece tocmai ma luptam cu un pranz de gurmanzi gen curcan umplut cu oua de maimuta si rata pekineza in sos de whisky, povestirea mea n-a impresionat. Am mai spus-o odata, evocand frumusetea diminetii cand se intamplau toate astea, laudand curatenia din casa gazdei, faptul ca tot satul era unul de oameni gospodari. ""Cati ani aveai?"", m-a intrerupt un gurmand in varsta, care-si astepta randul la zis baliverne. ""Douazeci si cinci"", am raspuns. ""D-aia ai fost fericit cu un ardei
copt - a mai zis el - , ca erai tanar"".
SONDAJELE DE OPINIE au stabilit care e publicul-tinta al nu stiu carui analist politic de televiziune. E vorba de cetatenii de varsta medie, majoritar moldoveni cu opt clase. Insistand cu sondajul, am afla ca acest dreptcredincios al talk-show-urilor lui X poarta pantofi 42, scrie cu creionul si se spala pe dinti de patru ori pe luna. Cercetarea sociologica are in vedere venitul lunar al subiectului-tinta, faptul ca citeste numai Mersul trenurilor, ca prefera borsul cu multa boia si ca in tinerete bunica-sa a trait cu popa. Istetimea alcatuitorilor de chestionare e atat de orientata, incat reusesc sa anatemizeze o intreaga Moldova doar pentru ca refera prin niste intrebari ocolitoare la un jurnalist bagacios, ranchiunos si slinos, cand totul s-ar rezolva cu mai putina cheltuiala definind caracterul lui X, nu pe acela al publicului sau. Nu conteaza la ce public ajunge mesajul ranchiunosului, ci la ce public nu ajunge. Nu ajunge niciodata la intelectualul cu doua facultati, binecrescut, responsabil, nealcoolic si care, cand il vad pe X pe micul ecran, muta scurt, ca la vederea unui gandac de bucatarie, pe alt canal.