In primavara lui a€™90,
niste presupusi teroristi
nu erau deloc bine vazuti
la puscarie printre hoti
si talhari. Povestitorul, pozand in protectorul lor,
a patruns in intimitatea securistilor si a fost martorul eliberarii acestora. In fond, Securitatea nationala avea mare nevoie de cadre cu experienta, pocaite.

Dupa ce m-am imprietenit cu cei 14 teroristi, n-au mai fost la fel de scumpi la vorba si mi-au sus ca n-a fost chiar o Revolutie, ci o lovitura de stat ca sa il dea pe Ceausescu jos de la putere si din mai multe motive i-au omorat pe el si pe tanti Leana. Dar de ce l-au impuscat, eram eu curios, ""pentru ca daca nu il impusca, ar fi vorbit cu siguranta, iar cei care sunt in prezent la putere nu ar mai fi"", se vede treaba ca acesti teroristi stiau multe. Ei imi spuneau ca ii cheama Nelu, Viorel, Mitica, ceva imi spunea mie ca acesti oameni mint, ca nu ii cheama asa cum spun. Pe sectia a patra unde erau ei se afla un dulap din metal inchis cu un lacat, in dulapul respectiv erau fisele de camera ale teroristilor, orice detinut avea o fisa de camera unde erau trecute numele, prenumele, mama, tata, meseria si celelalte date de identificare. Militianu se ducea la popota sa manance, vreme de 45 de minute pe sectie nu mai ramanea nimeni, cum eu eram de meserie, am deschis cu pontoarca lacatul de la dulapul metalic si am luat fisele celor 14 detinuti teroristi, le-am trecut pe o foaie numele si gradul, iar foaia am pus-o bine in fabrica, intr-un dulap. Mi-am dat seama rapid ca nici unul dintre ei nu-si spusese numele adevarat. Din acel motiv, de atunci nu i-am mai ajutat cu nimic si nici nu am mai trecut pe la ei prin camera.
De acord cu ""noua putere""
Securistii nu erau prosti deloc, dupa cateva zile au trimis dupa mine, stiam ca asa se va intampla, mi-am luat la mine doi litri de alcool si impreuna cu Vasile Olteanu am intrat la ei. Cand m-au vazut, m-au intrebat: ""Domnu Dogaru, sunteti suparati pe noi?"", lasa gura, i-am raspuns pe un ton mai mult decat rastit, am luat un pahar de plastic si le-am dat sa bea alcool nestins, unii dintre securisti cautau sa motiveze ca au diferite boli, dar tot le-am dat alcool sa bea. La plecare le-am spus voi sunteti baieti destepti, dar eu nu va mai ajut incepand de azi cu nimic si sa faceti bine sa va intrebati intre voi de ce nu va mai ajut eu cu nimic, si am si plecat din camera. Toti prietenii mei imi ziceu: ""Bai, Petre, ce dracu, tu altceva mai bun n-ai de facut decat sa-i ajuti pe fraierii astia care au impuscat lumea pe strazi?"", iar cel mai inversunat era prietenul meu Vasile Olteanu, trecuse aproape o luna de zile de cand teroristii erau la Margineni, intr-o zi, Vasile mi-a spus ca a inceput sa-i scoata pe securisti la ancheta, in comandament, azi au scos trei, dar cate unua€™, pe rand, m-am dus in camera la ei si am vazut ca erau foarte bucurosi, unul mi-a intins mana si mi-a zis: ""Domnu Dogaru, eu va multumesc foarte mult ca ati fost un om cumsecade"", cum adica am fost, m-am burzuluit, adica nu mai sunt, ""ba da, sunteti om de treaba, dar eu ma liberez maine si am vrut sa va multumesc"", cum adica, maine te liberezi, ""da, in cateva zile vom iesi toti, cel putin asa cred eu"". A doua zi i-au scos la liberare tot cate unu, iar cand l-a scos pe al treilea din camera, eu l-am intrebat da de ce te-a scos ieri la comandament, si securistu mi-a spus mai mult in soapta: ""Am iscalit niste formulare prin care am declarat ca il uitam pe Ceausescu si suntem de acord cu noua putere democratica si cu reintregirea Securitatii statului"", am dat mana cu securistu si s-a liberat, in cinci zile nu mai ramasese nici unu in camera.
Dezinformarea familiilor
Pe la jumatatea lunii martie au adus un alt lot de securisti, imediat m-am imprietenit si cu ei si le-am spus cat de curand o sa fiti liberi, ""da de unde stiti, domnu Dogaru?"", iar eu le-am povestit ca au mai fost inca 14 securisti inaintea lor, dar s-au liberat, ei m-au intrebat foarte serios daca eu nu glumesc si mi-am dat seama ca nu stiau nimic de cei 14 dinaintea lor. Printre alte discutii, i-am intrebat de unde i-au adus si securistii
mi-au zis ca au fost arestati si bagati intr-o unitate militara din Targoviste, si mi-au mai zis ca e mult mai bine in puscarie ca in unitatea militara. Intr-o zi, cand a plecat militianu la popota, am deschis iarasi dulapul de fier si mi-am notat pe o lista numele si gradele celor 11 securisti. Pe fisele lor de camera erau trecute si functiile pe care le detinusera, erau numai securisti cu functii si grade mari, toti aveau grade de la capitan in sus, dar majoritatea erau maiori si colonei. Acum imi era tot mai clar ce insemna punctu 10 din Decretu lui Ion Iliescu.
Decretu care s-a dat pe data de 4.01.1989 acea, dupa cum v-am spus, noua puncte, dar conducerea tarii nu era interesata sa puna in libertate detinutii, ci sa le dezinformeze pe familiile detinutilor omorati in penitenciare, de exemplu, daca familia vreunuia, despre care stia ca este in penitenciarul cutare, venea sa intrebe de el, primea raspunsul ca detinutul s-a liberat si in felul acesta ii inchidea gura familiei. Si neamurile poate il mai asteapta si astazi sa se intoarca acasa pe detinutul cutare sau cutare, care fusese impuscat sau omorat in bataie de militieni. Intr-o zi eram in camera la securisti si le-am spus cum ca Ion Iliescu a avut un cumnat arestat la Margineni, si le-am mai zis ca indata ce a fost numit Ion Iliescu presedintele Frontului Salvarii Nationale, cumnatul sau, Micu Mihai, a fost pus in libertate, ce parere aveti mai, fratilor, i-am intrebat, ""pai, ce parere sa avem, domnu Dogaru, dumneavoastra nu stiti cine a fost Iliescu?"", nu, nu stiu, ""pai, dumneavoastra nu citeati Scanteia Batrana cand erati liber"", ba mai citeam cateodata, ""pai, si nu ati vazut atunci cine era seful propagandei politice, in anii 1977, si in 1982, nimeni altul decat Ion Iliescu"".
Mortii din strada nu erau ingropati
Asa vorbeam eu de unele si de altele cu securistii, si ma invatase Bruzli sa ma port frumos cu ei, ""cu oameni de genul asta e bine sa fii prieten, Petrica, pentru ca ei cat de curand vor fi liberi si vor avea din nou putere"". Ma invata de bine Bruzli, el isi luase masina si casa, ii mergea bine, nu-l mai puteam ajuta ca pe vremuri, dar el tot mereu cand venea la serviciu nu uita niciodata sa-mi aduca sticla de coniac Vrancea, eu nu prea beam, dar aveam ce face cu el. Afacerile imi mergeau bine, nu mai vindeam alcool deloc in fabrica, ci il vindeam in detentie, in detentie litrul de alcool costa 600 de lei, iar in fabrica numai 200. Si imi zicea mie Bruzli: ""Daca nu te-as fi cunoscut pe tine, mai Petrica, eu tot cu chirie as fi stat"", pai, eu stiam ca voua la militieni va da casa pe gratis, ""vai de capu lor de case, iti da o camera la misto, si e mai rau ca la puscarie, nu are apa calda, dar in schimb are igrasie, nu are caldura, dar are gauri in perete, vreau sa iti spun ca nu am cuvinte sa iti multumesc, Petrica, si nevasta-mea in fiecare zi imi atrage atentia sa nu uit sa iau mancare si pentru tine"".
Revin la Ion Iliescu si la Decretu lui marsav, va sa zica el se gandise inca din primele zile sa le dea drumu in libertate la securistii care impuscasera oameni pe strazi in Timisoara, in Bucuresti si in alte orase din tara, cu siguranta ca mortii de pe strazi nu erau toti ingropati, iar Iliescu deja se gandea sa-i puna liberi pe teroristi, acum dupa trei ani de la Revolutie, lumea se intreaba cine au fost teroristii care au tras in oamenii nevinovati. Dar nimeni nu vorbeste nimic din cauza fricii, frica domneste mai rau ca pe vremea lui Ceausescu.
Colonelul profesor doctor
Pe una dintre categorii o mai cunoaste lumea, e vorba de cei care i-au ramas credinciosi lui Ceausescu chiar si dupa moartea lui, inca vreo cateva zile, dupa care unii s-au predat, iar altii au fost capturati, iar apoi au fost bagati prin unitati militare si in cele din urma prin diverse penitenciare, unde li s-a aplicat punctu 10 din Decret. Din discutiile avute cu securistii de pe sectia a patra, am aflat ca in decembrie 1989 Securitatea tarii noastre numara 111.000 de oameni activi, cam 20% dintre ei i-au ramas credinciosi lui Ceausescu, iar ceilalti 80% au trecut de partea lui Ion Iliescu, iar impuscaturile de pe strazi au fost intre securistii care au trecut de partea lui Iliescu si cei ramasi credinciosi lui Ceausescu. Nu am vazut pe nimeni sa puna intrebarea de ce Iliescu si nu altul a fost ales presedintele FSN sau probabil ca nu erau altii mai capabili decat el in tara asta. Pesemne ca nu era altul mai capabil, iar Iliescu s-a dovedit un adevarat geniu al raului si totodata un patriot, ca a reusit si l-a dat jos de la putere pe Ceausescu, dupa care l-a impuscat, sa fie sigur ca n-o sa mai vorbeasca niciodata, apoi a sters urmele teroristilor si dupa ce le-a sters urmele le-a dat drumu in libertate, pentru asa-zisa intregire a securitatii Romaniei democratice.
Si acum cand gandesc aceste lucruri prin prisma informatiilor la care aveam eu acces departe de lumea libera, vreau sa spun asa cum se vedeau evenimentele din spatele zidurilor si al gratiilor, nu pot sa nu-mi amintesc de ziua de 21 decembrie, cand eu am spalat la centrala cele doua dube care fusesera la Timisoara cu militieni, asadar gandesc eu ca primii militieni care au tras in oameni la Timisoara inca din 16.12.1989 si pana in data de 20.12.1989 erau nimeni altii decat militienii din sistemul penitenciar al Romaniei. Bineinteles ca ordinul a venit de la Directia Generala a Penitenciarelor, iar daca cineva va lua lucrurile la rascolit de jos in sus, negresit se va afla cine a dat ordinul si de ce, dar cine are oare interesul sa afle adevarul? Am sa revin la cel de-al doilea lot de securisti de la Margineni, in prima decada a lunii aprilie au fost pusi in libertate si acestia 11, parca niciodata nu fusese la Margineni nici urma de securist, atat de repede spalasera putina, ca doar trebuia sa se reintregeasca securitatea Romaniei. Si imediat dupa ei a fost adus un al treilea lot, erau noua securisti si atat de speriati, ca parca picasera din cer, nu aveau curaju sa ridice macar privirea in sus, nu puteai sa crezi ca acesti oameni fusesera cu putin timp in urma niste zmei, care nu avusesera pic de scrupule in ei. Intr-un cuvant, parca erau niste boschetari, asa li se spunea la puscarie celor care nu aveau servici si erau condamnati la sase luni pentru Articolu 153, asa aratau cei noua securisti, nu mai aveau nici urma de mandrie in ei. Dar eu m-am imprietenit foarte repede cu securistii, pentru ca sunt o persoana foarte sociabila si prietenoasa, mai cu seama cand am interesul sa aflu lucruri noi, si am procedat cu ei la fel ca si cu ceilalti, si cand militianu de la poarta a plecat la popota sa manance, am dat iar lovitura la dulapu de fier si i-am trecut si pe acestia pe o lista, si opt dintre ei erau numai grade si functii mari si al optulea era un parlit de capitan, spun parlit pentru ca asa era din toate punctele de vedere, era un dobitoc si era foarte slab si fizic, si psihic.
Cel mai inteligent dintre toti era un colonel, si in afara de gradu de colonel mai era si profesor doctor psiholog, avea 53 de ani si era genu de om care nu vorbeste prea mult, si numai daca era intrebat. Toti securistii din camera i se adresau cu ""domnule profesor"" si niciodata altfel. Eram constient ca peste putin timp si acestia vor fi pusi in libertate, dar a trecut si luna mai 1990 si ei tot nu fusesera eliberati, si intr-o zi cand am scris la mama si la sora mea, am pus in scrisoare si o lista comuna cu numele la toate trei loturile de securisti, am pus lista in plic si am trimis-o cu scopul ca poate, cand ma voi libera, vreunul din securistii pe care ii ajutasem eu ma va ajuta si el pe mine. E drept ca noi la puscarie nu aveam voie sa scriem scrisori, ci doar Carti Postale, dar aveam plicuri de la muncitorii care lucrau in fabrica si acestor civili le dadeam plicurile, eu il aveam pe un cetecist, nea Mihai, si prin el ii trimiteam bani acasa lui mama si de fiecare data cand punea bani la posta nea Mihai isi primea si el portia, si tot el imi punea si plicurile la posta. La acea vreme eram sigur ca in doi-trei ani voi fi liber si eu.

NOTA