Ia-ti Bucurestii! - Ultimii mestesugari

Legatori de carti, sepcari, ceasornicari, blanari, pantofari... In perioada interbelica exista Asociatia micilor mestesugari. Un fel de sindicat care oferea si credite membrilor sai. Micii meseriasi de azi nu au bani sa sustina o afacere mare. Multi au fost, putini au ramas.

A fost o vreme in Bucuresti cand meseria era la mare pret, cand ""comerciul si industria erau scoala de educatiune a romanilor, caci isnafurile (corporatiunile) de meseriasi isi aveau particulara lor onoare si activitate, cavafi (pantofari), selari, cojocari grosi, croitori, postavari, tabaci si lemnari concurau fara preget; lucrul lor era cu soliditate si acurateta; ei intre ei se inmulteau, se rudeau si se ajutau unii pe altii"". Multe din mestesugurile pomenite si-au gasit sfarsitul de ani in sir. Altele se pastreaza, dar aproape fara nici o sansa de a mai fi invatate de tineri. Nu mai sunt la moda. Batranii meseriasi din ateliere au acelasi of: ""Tinerii din ziua de azi prefera sa bata toata ziua bulevardua€™ decat sa invete o meserie. Toti vor sa faca bani repede si daca se poate sa nu munceasca"". Unii dintre mesterii pe care i-am intalnit au pornit-o spre 70 de ani, dar nu au nici un ucenic prin preajma.

REGULA DE AUR. Ii mai gasesti undeva, pe niste stradute vechi din Bucuresti, de cele mai multe ori in incaperi mici, slab luminate si prost incalzite, la subsolul unor cladiri poate odata impunatoare. Firme vechi deasupra usii, de pe care unele cuvinte au inceput sa stirbeasca. Mesterilor putin le pasa. Isi vad de treaba lor, in folosul singurului lor stapan, clientul. N-au avut nevoie de ""publicitate si relatii publice"", nici de MBA, ca sa le mearga micuta afacere. Regula numarul unu: un client multumit e cea mai buna reclama. Daca vad ca nu pot face o treaba buna, prefera sa-i spuna sincer omului in fata, decat sa se faca de ras. Asa au invatat si au ramas fideli acestui principiu.

VIATA CARTILOR. Inainte de caderea monarhiei, in Bucuresti functionau in jur de 50 de legatori de carte. Au ramas putine ateliere de legatorie manuala, in care se face legatorie de carte ""adevarata"", nu lucrari de diploma si legitimatii. Vreo cinci. Acum zece ani, in atelierul de legatorie de pe Calea Serban Voda am cunoscut un batranel, la vreo 80 de ani. Nu pleca acasa pana ce cartea rupta nu se schimba la fata. ""Intai sa-mi placa mie, apoi celorlalti"", a fost una din regulile inventate de el pentru el si pe care nu a incalcat-o niciodata. Venise de prin partile Severinului pe cand de-abia implinise 12 ani. A fost ucenic ani buni, pana cand a invatat sa stapaneasca mestesugul. A lucrat pentru Casa Regala si a avut printre clienti pe academicianul Parhon sau doctorul Aslan. Haralambie Mitru regreta un singur lucru: ca a imbatranit si ca meseria ""s-a epuizat"", banuind prea putin ca fiul lui va iubi acest mestesug la fel de mult. In atelierul lui Constantin Mitru de pe Calea Serban Voda gasesti mereu gramezi de carti ce asteapta sa scape de ""boli"". ""Ani in sir dupa ce plecam de la serviciu veneam la atelier sa-l ajut pe tata si sa invat mestesugul asta. Am inghitit atata praf fiindca ma punea tata sa raschetez cartile, de nu mai stiam de mine. Restul facea el. Nu-mi spunea ce face, ma lasa sa ma uit. Daca il intrebam ceva, zicea «Pai, nu vezi?». Era orgolios si conservator, dar din asta iesea lucrul bine facut. Iar faptul asta ma ambitiona si mai mult sa invat meseria."" Daca i-ai lua munca asta si i-ai spune sa stea linistit acasa sau sa se plimbe toata ziua cu tramvaiul, ca doar e pensionar, i-ai fura o parte din viata care ii ofera bucurii si satisfactii. Comenzi are cat pentru zece mesteri, materiale sunt, ""mainile sa mearga"", vorba lui. ""Cand a murit tata m-am dus la Casa Parohiala. Eram in biblioteca si ma uitam la cartile acelea, cateva mii, toate in coperti bleumarin, lucrate de el. Asta e ceea ce ramane dupa noi.""

RECLAMA. Vitrina n-are ""fata comerciala"", dar nea Nicu n-are grija asta

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe