Ce traseu ciudat: pe masura ce noi, anticomunistii din tara, ne-am deradicalizat progresiv, mai mult sau mai putin constient sau determinat, fie brutal, fie subtil, din 1990 incoace, Monica Lovinescu - dimpotriva - s-a radicalizat an de an, locuind in prezent o nobila, dar tragica insula a sperantelor inselate.

Cele sase tomuri ale Jurnalului, publicate la Humanitas incepand din 2000, si care cuprind viata autoarei din 1981 pana in zilele noastre (recent a aparut volumul care acopera intervalul 1998-2000), exact asta inregistreaza pas cu pas de-a lungul anilor: epuizarea solutiilor politice, falimentul atitudinilor culturale, alienarea alternativelor, sleirea iluziilor, demisii morale in randul scriitorimii (la modul flagrant, grotesc, mercantil, inexplicabil), caderea generala a tonusului justitiar, restrangerea cercului de prieteni si aliati pana in pragul sufocarii. Entuziasmelor depline, vitalismului principial, activismului luptator, reveriilor etice fara fisura si generozitatilor necontrolate le iau locul treptat dezamagirile in lant, verdictele crude, sentintele amare, umorile incriminatorii, concluziile sceptice, tonul casant. Pe scurt, nu am fost demni de libertate, nu am stiut ce vrem de la noi, de la istorie, de la lume si de la Romania, nu ne-am asumat trecutele vinovatii si actualele complicitati, ne-am lasat coplesiti de ludicul epicureu levantin, de resemnare si iresponsabilitate, de lehamite si balci disolutiv. Asta in vreme ce Occidentul - refuzand nu doar procesul comunismului si decomunizarea, dar si echivalarea si compararea comunismului cu nazismul si fascismul - tinde sa faca din Europa un continent socialist, in numele unei corectitudini politice de extractie mensevica.
TONALITATI SUMBRE. De aici deci tonul tot mai trist, de nu chiar sumbru adeseori al Jurnalului. De-o parte, in volumul de fata, lupta cu ""stilul pamfletar si primar"" al lui Radu Ioanid, demontarea manevrelor de ""denazificare inchipuita"" prin care Norman Manea ""spera sa dobandeasca Premiul Nobel"", ""politele platite de Gabriela Adamesteanu lui Nicolae Manolescu si Dorin Tudoran"", un Mircea Iorgulescu ininteligibil, Goma si Tepeneag - ""paranoici"", Marta Petreu si ""antiromanismul aducator de aliante profitabile"" etc.
Iar de cealalta parte, in lume si la noi, ""prea multi intelectuali prooccidentali au invatat sa se poarte corect politic, adica sa dea mereu dreptate minoritatii, oricare ar fi ea, de la femei la homosexuali, trecand prin negri sau unguri, dupa regiune. Majoritatea, dupa ei, n-are dreptate nici cand instituie egalitatea in drepturi. Minoritatilor nu li se cuvin drepturi, ci privilegii. Inadmisibila discriminare negativa se transforma astfel intr-o abia mai tolerabila discriminare pozitiva. Atat de rari sunt cei care se incumeta sa mearga impotriva curentului, incat exceptiile merita toata atentia"".
Totul intr-o carte arhiplina de nume, date, situatii, atitudini, culise sociopolitice si literare de prim-plan, judecate aspru si condamnate fara ezitare, dar cu o comprehensiune aproape materna, as zice. Cu acea caldura prudenta a bunei resemnari intelepte de care pacatele romanitatii... au avut intotdeauna nevoie.

""Nu antiromanismul aducator de aliante profitabile e o noutate, il tot constatam de ani incoace, ci faptul ca si pentru fundatiile, universitatile, cancelariile occidentale democratia si-a pierdut sensul initial, evoluand spre domnia minoritatilor, a intereselor grupului asupra celor ale individului, a multiculturalismului, autonomiei etc."" - Monica Lovinescu
1 noiembrie, 2000