Fidel si-a anuntat retragerea "temporara" de pe scena politica si este prezentat de masinaria lui mediatica mai viu si mai sanatos ca oricind.

De ce se poate teme un dictator? Numai de propria decrepitudine. Numai atunci cind puterea il copleseste, asa cum a facut cu Fidel Castro, numai in acel moment apare taietura, plaga din care respira si din care se hranesc mostenitorii directi ai puterii sale. Aspirantii la fotoliul unui dictator sint, in momentul "toamnei" acestuia, versati in exercitiile de recuzita ale puterii. Dictatorul devine doar o papusa pe scena unde inainte tragea sforile, fara reguli in afara de cele fixate de el. Aceste reguli incep sa-i guverneze ultima parte a vietii, tranformindu-l in cea mai pretioasa moneda de schimb pe care urmasii sai o negociaza cu propriile sanse de a ajunge la putere, de a-i repeta destinul. Fratele sau, Raul Castro Ruz, concureaza pentru locul din mijlocul scenei cu Carlos Lage, liderul aripii reformatoare din Partidul Comunist Cubanez, sau cu temutul stapin al serviciilor secrete, batrinul general Abelardo Colomé, unul dintre cei mai convinsi sustinatori ai politicii de mina forte a lui Castro.

Fidel este viu, dar mecanismele teoriilor conspiratiei puse in miscare de vestea retragerii sale - care poate sau nu sa fie definitiva - deja macina curiozitatile si alimenteaza scenariile posibile, ca si in cazul lui Ariel Sharon sau al lui Yasser Arafat. Din momentul accidentului vascular al premierului israelian, Sharon a disparut ca prezenta, fiind transferat de mecanismele mediatice din cortegiul puterii intr-un spatiu echivoc: o rezerva de spital, o sala de operatie, o camera de odihna, o urna? In singuratatea monitorizata atent de camerele de filmat, care au oferit lumii imaginile unui sfirsit live, in biroul sau devenit atemporal din Ramallah sau in spitalul din Paris, Yasser Arafat s-a dispersat in starea sa din ce in ce mai profunda de coma. Aparatele l-au tinut in viata asa cum fac acum cu Sharon. Momentul in care istoria le pune punct liderilor ia forma unui anunt simplu: "Astazi, in jurul orei …, X a decedat, fiind deconectat de la aparatele de mentinere artificiala in viata".

In cazul lui Castro, comunicate oficiale de presa ne asigura insa ca cel mai faimos dictator al lumii contemporane este sanatos tun si se reface din ce in ce mai rapid dupa interventia chirurgicala. Fratele Raul i-a luat locul temporar deocamdata. Fidel rasplateste astfel din umbra loialitatea "moderatului" care l-a insotit inapoi din Mexic pe coastele Cubei, la bordul iahtului "Grandma", in vremurile de inceput ale revolutiei din 1956.

Este putin probabil insa ca cel care a strigat in fata secolului XX: "Viva la Revolución!" sa fie inlocuit de un urmas care sa aiba macar jumatate din carisma pe care Fidel a avut-o. Retragerea sa este un testament cu o clauza clara: mostenitorii puterii vor sti mereu ca nu-si pot face chip dupa chipul lui El Lider Maximo.