Deschisa in anul 1860, Gradina Rasca a devenit
una dintre cele mai vizitate locuri de petrecere, atat pentru oamenii simpli, cat si
pentru celebritatile timpului.

In Bucuresti, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, apar locuri de petrecere ""pentru tat natul"" sau simandicosi, in functie de buzunarul si ""morga"" fiecaruia. Mahalagiii, de obicei in grupuri, luau ""trasurile de Herasca"" (un fel de diligente incapatoare, acoperite cu piele, care se gaseau in mahalaua Herasca, de langa Sf. Vineri), bristi cu leagan sau pe jos, si ieseau sa-si petreaca timpul liber. Gradinile: Bellu, sapte Nuci, Leul si Carnatul, Cismeaua Beizadelelor, Gradina cu Cai, Union, Rasca sunt cateva din numele consemnate in memorialistica timpului.
Intr-o vreme, ""de pomina"", era Gradina Rasca. Situata pe Strada Noua (astazi Edgar Quinet), a fost deschisa in anul 1860, de cehul Hrtschka. Istetimea ""bucuresteneasca"", spre dreapta pastrare a regulilor de pronuntie romaneasca, l-a autohtonizat, facandu-l notoriu sub numele: ""Rasca"". Aceasta autohtonizare a numelor straine nu este singulara: Hohenzollern devenea ""Hopintoale"", Berthelot era numit ""Burtalau"" etc.
AMINTIRI. Una din cele mai pertinente si imbietoare invitatii la Gradina ""Rasca"" o face un francez, literat si gazetar, Ulysse de Marsillac. Admirator al romanilor (cunoscator atat al bunelor cat si al tarelor noastre), fin observator al vietii cotidiene, in ""Guide du Voyageur a Bucarest"", aparut in Bucuresti, in anul 1877 (model de prezentare si pentru facatorii de ghiduri din vremurile noastre), scrie: ""Gradina Rasca este singura unde te poti plimba ascultand muzica... In fiecare seara, gradina este iluminata si, in zilele de sarbatoare, iluminatul este straluci-tor. O stea mare din sticla multicolora si palmieri de tabla (n.n. - de-ar fi stiut Dan Matei Aghaton ce precursori are!) purtand globuri colorate in loc de fructe anunta marile serate... mesele luminate de o lumanare protejata de un manson de sticla primesc consumatorii care pot, dupa voie, sa cineze sau sa bea bere, limonada etc"". Ambientul muzical era asigurat de doua orchestre. Plasate in locuri diferite ale gradinii, una era fanfara militara iar cealalta - orchestra Operei. Aici a cantat Nicolae Leonard (1886-1928), unul din cei mai apreciati cantareti de operete. O mare atractie la ""Rasca"" erau femeile elegante care veneau sa-si etaleze aici splendide toalete. Despre clienti, de Marsillac noteaza concis: ""In materie de barbati societatea cuprinde tot ceea ce Bucurestii are mai distins; in ce priveste femeile... este putin mai complicat."" ""Rasca"" a avut o notabila fiintare, pana in aropierea anilor primului razboi mondial.
M. Eminescu, I.L. Caragiale, Al. Vlahuta, Bacalbasa, Iancu Brezeanu sunt doar cativa alesi ai spiritului care i-au trecut pragul. Despre apetitul bahic al actorului Brezeanu notam spusa lui Caragiale, cu referire la faptul ca 75% din corpul omenesc e apa: ""Brezene. Tu esti 75%... vin.""