Manastirea de calugari

Manastirea de calugari Turnu este ca un mic colt de Rai, asa cum sunt poate toate asezamintele in care au ales sa traiasca intru slujirea Domnului cei care nu si-au gasit locul in lumea mireana.

Calugarii de aici, 25 la numar, au viata lor. Traiesc in rugaciune si se gospodaresc singuri. Produc miere pentru consum propriu, dar si pentru vanzare, cresc pastravi in iazul din fata manastirii - un ochi de apa umbrit de cativa nuci batrani si de pomi fructiferi - , cresc animale si sculpteaza in lemn diferite obiecte religioase. Ar fi vrut sa cultive porumb, dar din cauza porcilor mistreti, care dau iama prin el si fac ravagii, au renuntat la idee.
ISTORIC. Si aici, ca in multe din curtile unor manastiri, se afla o fantana care se hraneste cu dorintele turistilor. Cate monede, atatea dorinte.
Parintele ghid, Iosif, care ne-a intampinat, se simtea rau din cauza unor probleme de sanatate. Cu toate astea, ne-a povestit cate ceva legat de locul in care salasluieste din anul 1981.
Manastirea (ctitorita in 1676 de Varlaam, Episcopul Ramnicului si Mitropolitul Tarii Romanesti) s-a numit initial ""Schitul de dupa turn"", apoi ""Schitul Turnu"", pentru ca in final sa-i ramana denumirea pe care o stie toata lumea: Manastirea Turnu. Denumirea i-a fost data de la un turn aflat pe stanca, ""Piscul lui Teofil"", construit de legiunile romane din Castrul Arutela in secolul al II-lea.
Se afla la poalele Muntelui Cozia, aproape de apele Oltului, si la vreo doi kilometri de ctitoria lui Mircea cel Batran, Manastirea Cozia.
In vremea noastra accesul la aceasta manastire se face usor. Din statiunea Caciulata se trece digul care uneste cele doua maluri ale Oltului. Dar, timp de cateva secole, accesul pana aici se realiza destul de greu. Cine venea dinspre Cozia trecea cu barca peste Olt, pentru a ajunge, iar cine venea dinspre partea nordica a regiunii o lua pe potecile ce urcau culmea muntelui si coborau in satele Lovistei. Cum spunea geograful George Lahovari, numai ""piciorul si calul pot patrunde acolo"". Acum se poate ajunge si cu trenul, statia CFR fiind situata la doar 600 de metri distanta de manastire.
CHILIILE DIN STANCA. In veacurile al XV-lea si al XVI-lea, aici s-au retras cativa calugari de la Manastirea Cozia. Au trait in colibe de lemn, intr-o saracie deplina. Doi dintre ei, sihastrii Daniil si Misail, si-au sapat chilii in stanca, unde au trait timp de 20 de ani in conditii aspre, pentru a ajunge la desavarsire. Chiliile sunt de marimea unei camere, iar astazi adapostesc in ele cateva icoane si lumanari. Printre crapaturile foarte fine ale peretilor duri de stanca oamenii au infipt banuti si acatiste. Parintele Iosif nu-si explica in ce chip au reusit sihastrii sa sape chiliile in gresia stancii, roca fiind destul de greu de strapuns.
In 1967, dupa ce egumenul cozian Varlaam a fost numit episcop al Ramnicului (mai apoi, ajunge mitropolitul Tarii Romanesti), soarta pustnicilor de aici s-a schimbat. In locul manastirii din lemn se construieste una din piatra si caramida, iar sub ea sunt depuse moastele cuviosilor Daniil si Misail.

RUGACIUNI. In crapaturile fine din chilii, crestinii pun acatiste si bani

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe