Impartasesc opinia ca RAFO merita sa traiasca. Disputa legata de ea
a fost declansata cu ani in urma din doua motive. Unul avea in vedere gestionarea frauduloasa a companiei si neplata
sistematica a obligatiilor fata de fisc. Al doilea motiv, de sorginte mai veche, judeca situatia
industriei de rafinare a titeiului
in Romania: teza prevalenta
fiind ca avem o supracapacitate de rafinare, care nu permite
productie eficienta daca nu se renunta la o parte din capacitate. Banca Mondiala si FMI au pledat pentru inchiderea RAFO
(drept este ca in acei ani RAFO pierdea bani multi).
Primul motiv evocat
mai sus este discutabil.
In fond, daca o intreprindere poate produce la costuri avantajoase sau isi poate ameliora gama de produse (prin valoarea adaugata superioara) are sanse sa razbata in competitie. Marea problema la RAFO a fost mai intotdeauna gestiunea necinstita si neperformanta. Cat priveste al doilea motiv, care privea situatia industriei de rafinare in Romania, acesta a fost obliterat de schimbarea conditiilor pe piata mondiala a titeiului si gazului natural. De cativa ani se resimte acut atingerea limitelor capacitatii de productie la nivel mondial - in sensul unei
viteze insuficinte de expansiune
a capacitatilor de productie,
de descoperire a noi campuri petrolifere. A intervenit si un
puternic factor pe latura cererii datorita ascensiunii economice a Chinei si Indiei.
Motivul legat de piata mondiala a resurselor energetice epuizabile era indeajuns
pentru a modifica optica fata de perspectiva RAFO. Tensiunea pe piata energiei (care este
amplificata de situatia in Orientul Mijlociu, de contenciosul care priveste Iranul) era de prefigurat cu ani in urma. Amintesc
ca cresterea economica
formidabila a Chinei a inceput acum mai bine de un patrar
de veac. De aceea, soarta
RAFO trebuia transata intr-un fel sau altul mizandu-se pe salvarea companiei. M-am numarat printre cei care, dupa revelarea marilor fraude comise la Onesti, am sustinut chiar renationalizarea companiei daca o asemenea cale o putea salva. Aveam in minte conversia obligatiilor fata
de bugetul public in actiuni care sa permita statului sa devina actionar majoritar si impunerea unei noi gestiuni, care sa fie totusi alta decat cea
de la Petrom (ce aducea beneficii unei clientele politice).
Daca RAFO este rentabila fiind gestionata bine
nu sunt argumente serioase pentru a o impiedica sa functioneze.
Am in vedere aici acoperirea
cheltuielilor operationale si
onorarea obligatiilor fata de stat - fie aceste plati efectuate in mod esalonat. RAFO asigura locuri de munca pentru mii de oameni,
intr-o zona unde nu este simplu de creat slujbe. Pe un plan mai general, ar fi o stupizenie de politica economica sa nu
permitem utilizarea capacitatilor de productie autohtone intr-o
industrie care intampina limitari de productie in lume.
Este adevarat ca competitorii RAFO ar avea de castigat de pe urma inchiderii RAFO, intrucat
le-ar creste profiturile.
Dar, pentru economia romaneasca, merita ca RAFO sa traiasca: activitatea economica in aceasta industrie creste,
PIB-ul se mareste, locuri de munca sunt salvate etc.

PS. Sa ne amintim ca si industria santierelor navale era predestinata de unii disparitiei in Romania. Viata a aratat contrariul, chiar daca evolutia preturilor la produse de baza (inclusiv energia) a erodat masiv din castiguri in aceasta ramura industriala in ultimii ani.