In timp ce Israelul continua sa se razboiasca cu gruparea Hezbollah, romanii din zona de conflict s-au adresat ambasadei noastre la Beirut pentru a se intoarce acasa. MAE si Presedintia au pus la cale ieri un plan pentru repatrierea a peste 300 de
In timp ce Israelul continua sa se razboiasca cu gruparea Hezbollah, romanii din zona de conflict s-au adresat ambasadei noastre la Beirut pentru a se intoarce acasa. MAE si Presedintia au pus la cale ieri un plan pentru repatrierea a peste 300 de persoane. Conflictul armat dezlantuit in urma cu cateva zile in Orientul Mijlociu a inregistrat ieri o noua escaladare, cand opt civili israelieni au murit dupa ce zeci de rachete trase din directia Libanului au lovit orasul Haifa, iar peste 40 de civili libanezi au fost ucisi si alti 106 raniti in bombardamentele israeliene care vizau cartierul siit din Beirut si orasele din sudul tarii. NOU YOM KIPPUR. Atacul asupra orasului israelian Haifa a fost cel mai grav dupa cel efectuat de sirieni asupra nordului Israelului in 1973. Opt persoane au murit, iar zeci de persoane au fost ranite, au anuntat surse medicale, citate de AFP. Zece rachete au cazut in zona garii feroviare la o ora de varf, cand multi israelieni se indreptau spre serviciu cu trenul, a precizat politia locala. Autoritatile israeliene au cerut populatiei din Haifa sa se indrepte spre adaposturile subterane, deoarece gruparea Hezbollah a anuntat ca a lansat un al doilea atac cu rachete de tip Raad-2 si Raad-3 asupra orasului. IN MIJLOCUL CONFLICTULUI. In timp ce rachetele trase de ambele parti continuau ieri sa semene groaza si devastare, romanii din Liban, prinsi fara voia lor intr-un conflict care nu le apartine, s-au adresat autoritatilor romane pentru ajutor. In Liban traiesc, potrivit statisticilor Ministerului roman de Externe, aproape 1.000 de cetateni romani, impartiti in doua categorii: rezidenti si turisti. 125 din acestia au reusit sa paraseasca inca de vineri Libanul, prin punctul de frontiera Debousieh. Potrivit unor surse diplomatice citate de Mediafax, un numar de 340 de romani a parasit Libanul in ultimele doua zile. Alti 340 s-au adresat deja ambasadei noastre la Beirut, cerand sa fie evacuati. MAE roman lucreaza intens la planul de evacuare. Pentru finantarea acestei operatiuni de amploare, MAE a decis sa apeleze la fondul special de asistenta consulara pentru situatii deosebite in valoare anuala de 1.500.000 RON. Ministrul Mihai Razvan Ungureanu a decis ca acest fond sa fie folosit pentru repatrierea cetatenilor romani afectati de situatia conflictuala din Liban. Ambasada noastra din Beirut incerca ieri sa inchirieze cateva autobuze si i-a anuntat pe cei care doresc sa paraseasca zona de conflict sa se prezinte luni dimineata la sediul ambasadei din capitala libaneza. Pentru unii romani prinsi in Libanul de sud, venirea catre Beirut va fi dificila insa, deoarece drumurile sunt impracticabile in urma bombardamentelor israeliene. PLAN DE EVACUARE. Cele peste 300 de persoane vor fi scoase cu autobuzele din Liban, pe la frontiera cu Siria, iar in acest sens, MAE a discutat cu autoritatile siriene facilitarea obtinerii de vize pentru tranzitarea acestei tari de catre cetatenii romani. ""E abia inceputul!""


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.